FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă.
Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătălin Cîrjan (90+2, penalty).
În urma acestui rezultat, Dinamo ocupă prima poziție a ierarhiei, cu 29 de puncte, în timp ce Botoșani ocupă locul al 10-lea, cu 14 puncte.
Valeriu Iftime a vorbit despre schimbarea lui Marius Croitoru din ultima vreme și l-a felicitat pentru că nu a ripostat la meciul cu Dinamo.
Marius Croitoru este recunoscut pentru temperamentul său vulcanic din timpul meciurilor. Tehnicianul a fost surprins în mai multe rânduri când înjura la marginea terenului și devenise deja un obicei să protesteze în cazul anumitor decizii de arbitraj.
În ultima perioadă însă, Marius Croitoru a arătat o altă față. Cea mai bună dovadă a fost la meciul de aseară, contra celor de la Dinamo, când, deși insultat de anumiți fani, a preferat să nu le răspundă.
Mai mult, la finalul meciului, Marius Croitoru a avut un dialog echilibrat și nu a plătit vreo poliță.
„Marius Croitoru este un om care chiar învață din greșeli. Spre deosebire de mulți din fotbalul românesc. El știe că a avut o problemă de exprimare și ieșiri necontrolate, dar este un antrenor de viitor și care trebuie să fie mai întâi un pedagog pentru elevii lui.
În fiecare zi este din ce în ce mai atent. Într-adevăr este un tip vulcanic și se exteriorizează. Din ce am văzut și eu, aseară a avut o reacție corectă, nu a intrat în conflict cu cineva", a spus Valeriu Iftime, pentru digisport.ro.
Marius Croitoru, numit „spurcat" de fanii lui Dinamo: "Sunt mândru că am jucat acolo"
Marius Croitoru a avut parte de un tratament ostil din partea unor fani ai lui Dinamo. Totul s-a întâmplat din cauza trecutului pe care îl are antrenorul ca fotbalist.
Reamintim că Marius Croitoru a evoluat pentru FCSB în perioada 2008 - 2009.
Din tribune, Marius Croitoru a fost numit "spurcat" de fanii lui Dinamo, un apelativ folosit de suporterii rivali pentru cei care au legătură cu Steaua și FCSB. La final, antrenorul nu a reacționat și a preferat să le răspundă elegant suporterilor.
„Spurcat? Presiunea este benefică, te dezvolți, sunt mândru de ce am făcut în viața mea, sunt un jucător care a jucat la FCSB, sunt mândru că am jucat acolo, nu mă dezic, sunt mândru de asta. Pe un teren de fotbal sunt și astfel de momente. Nu m-au deranjat absolut deloc, țin cu echipa lor.
La fotbal mai sunt și astfel de momente. Nu m-a deranjat absolut deloc, ei țin cu echipa lor, chiar dacă uneori se mai întrece limita.
Obiectivul meu este acela de a crea o echipă competitivă, care să se bată de la egal la egal cu orice echipă și o clasare în primele 10 locuri. Jucătorii trebuie să capete această încredere. Trebuie să învățăm din greșelile noastre și sunt convins că vom ajunge în prima parte a clasamentului și, ușor-ușor, să ajungem în play-off", a spus Croitoru.
