În urmă cu un an, 18 august, puțin după ora 7 dimineața. Inima Alexandrei înceta să bată după o noapte în care, în chinuri trupești și dureri sufletești cumplite, ceruse îndurare. Cu un prunc mort în pântece, cu trei copii și un soț care o așteptau acasă, dar mai ales cu speranța că întregul coșmar se va termina odată cu zorii zilei. Nu s-a întâmplat… ”Nu am aer” aveau să îi fie ultimele cuvinte. ”Nu am aer” a devenit - din 18 august 2023 - semnalul de alarmă pentru întregul sistem sanitar românesc. ”Butonul de panică” pe care zeci, sute de mame îl caută atunci când speranța se transformă în spaimă.
Trei copii trăiesc, de un an, fără o aripă. Nu au înțeles de ce, într-o dimineață, timpul s-a oprit în loc și zâmbetul mamei s-a mutat într-o fotografie. Astăzi știu că ”mama e bine acolo, la Dumnezeu”, dar nimeni, niciodată, nu va mai zâmbi ca ea. Nimeni, niciodată, nu va ști cum să se joace cu ei așa cum mama o făcea, cum să le spună poveștile și, mai ales, nimeni nu le mai spune ca ea rugăciunea de seară.
18 august 2023 – 18 martie 2024 înseamnă cel mai mare protest din Botoșani, din ultimele decenii. Candela aprinsă în urmă cu un an în poarta Maternității în care Alexandra Ivanov se stingea, la doar 25 de ani, arde și astăzi. În augustul trecut, botoșănenii au protestat, au scandat zile în șir, românii din țară și de peste hotare au fost solidari cu familia greu încercată. Apoi, rând pe rând, oamenii s-au întors la rutina zilei. Doar pasul s-a făcut de fiecare dată mai greu acolo, în fața Maternității. Însă imaginea Alexandrei a rămas lipită de sufletul tuturor românilor. Lumânările aprinse au devenit un simbol al speranței. Că niciodată nu va mai exista în Botoșani un alt ”caz Alexandra”.
Duminică seara, în fața Maternității Botoșani, oamenii au venit cu flori și lumânări în mâini. Rude, prieteni, botoșăneni care nu au uitat și care nu vor ca Alexandra să fie dată uitării. Privirile împart tristeți, mâinile dăruiesc flori și candele, Alexandra ”zâmbește” din fotografii. ”Nu am aer!” a fost strigătul de ajutor în locul în care viața trebuia să triumfe. ”Nu cerem minuni”, spune astăzi soțul îndurerat, ”doar să fim oameni”. La câțiva pași de candele și flori, lângă gardul Maternității, copiii se joacă. Este normalitatea zilei, este speranța că aici, în Botoșani, mamele nu mai pleacă în altă lume cu tot cu prunci...
”Încerc să le explic că mama lor este la Dumnezeu, că este bine”
Gabriel Ivanov este tatăl care își crește cei trei copii cu credința că jertfa Alexandrei nu a fost în zadar. Așteaptă ca justiția să își spună cuvântul, însă mai mare încredere are în Dumnezeu, în dreptatea divină.
-Cum a fost acest an în casa cu trei copii, în cuibul din care a plecat Alexandra?
-Ca un vis urât. Încă nu ne vine să credem ce s-a întâmplat. Acum, privind în urmă și analizând toate aspectele, nu văd decât ignoranță, indiferență, nepăsare. Asta se vede și în toate comunicatele lor (spital, nota red.). Cu toate acestea, încă mai există și explicații care vor să explice tragedia. Lipsa analizei de urină, de exemplu, au spus că nu s-a putut recolta în cele 8 ore cât a stat Alexandra în Maternitate, asta înseamnă că acolo a fost multă nepăsare...
-Copiii cum au trecut peste lipsa mamei? Cum ați reușit să îi păstrați în spiritul copilăriei, în armonia vârstei?
-Copiii sunt copii, se iau cu bucuriile vieții. Dar au momente foarte mature, când pun întrebări serioase, grele, cumva mă prind descoperit, nu mă aștept să fie atât de maturi. Încerc să le explic că mama lor este la Dumnezeu, că este bine, dar nu intru prea mult în detalii. Sau nu le arăt durerea, pentru a nu le provoca lor reacții care nu sunt normale pentru vârsta lor.
-Alexandra avea un fel aparte de ”a fi mamă”. Se vede din imaginile postate după moartea ei...
-Normal, nu era doar o legătură de mamă normală, ea, prin felul ei de a fi, era foarte legată de copii. Râdea mereu, le transmitea copiilor o stare de bucurie, ceva suplimentar de ce face o mamă în mod normal. Ei simțeau asta, iar acum au rămas descoperiți... Dar îi întărește Dumnezeu cumva, pentru ca ei să nu fie afectați, să nu rămână cu traume... Nu se poate acoperi lipsa mamei, dar încercăm că fim alături de ei...
”Disperarea s-a văzut în mesajele de pe telefon, a fost un strigăt de ajutor!”
-Mărturii impresionante vin din partea celor care au cunoscut-o. Multe tinere, chiar foarte tinere mame au recunoscut că și-au născut copiii sau i-au crescut datorită Alexandrei. Ne gândim aici la acele acuzații potrivit cărora Alexandra și-ar fi provocat avortul, ceea ce ar fi condus ulterior la deznodământul tragic. Cum ați primit aceste supoziții înaintate de către avocații spitalului?
-Cine vede ambele variante (acuzații versus mărturii, nota red.) înțelege că se aruncă chestii urâte fără susținere, fără o bază reală. Cum a fost că Alexandra ar fi luat uleiuri esențiale. Însă la raport s-a dovedit că nu a existat așa ceva. Au lansat aceste lucruri atunci ca să contracareze acțiunile, ca oamenii să nu mai iasă în stradă. S-au agățat de orice. Se arată din nou lipsa de profesionalism și răutatea. În mod normal aștepți să iasă un raport care să demonstreze că există niște substanțe în corp, apoi lansezi acuzații.
-Oamenii care au ieșit în stradă s-au revoltat împotriva lipsei de empatie în primul rând. Au mai murit până la Alexandra tinere mame în Maternitate...
-Chiar înainte de Alexandra a murit o tânără mamă și noi chiar vorbeam despre ea. Dar aici, faptul că Alexandra a transmis mesaje personale pe numărul de telefon al doctorului cât era internată, arată o disperare: ”nu sunt bine, faceți ceva”! Nu sunt de acord cu faptul că în multe articole de presă se spune că starea Alexandrei s-a agrava brusc. Nu este adevărat. Ea de la primul apel la 112 și-a menținut starea de rău până în ultima clipă. Nu s-a luat nicio măsură. Iar strigătele ei nu au încetat deloc. Disperarea s-a văzut în mesajele de pe telefon, a fost un strigăt de ajutor!
”Tot ce trebuie să facem este să fim oameni!”
-În acest an care s-a scurs de la moartea Alexandrei aveți semnale că s-a schimbat ceva în sistemul medical?
-Unii spun că medicii se comportă mai bine. Alții spun că, din contra, au întâlnit tot felul de situații... Eu sper ca măcar la nivel de conștiință să se schimbe ceva. Atunci când îi era rău, Alexandrei i s-a spus că ”se alintă”. Este mărturia unei asistente. Un om ”se alintă” o jumătate de oră, o oră.. Dar să strige după ajutor opt ore...
-S-a vorbit și despre o eventuală deshumare a Alexandrei, pentru noi probe cerute de reprezentanții spitalului/avocații medicului care era de gardă. A fost înaintată către familie o asemenea solicitare?
-Nu, oficial nu ni s-a spus nimic despre asta. Dacă ei consideră că Alexandra trebuie deshumată înseamnă că ei recunosc faptul că nu și-au făcut treaba cum trebuie, pentru că acuzațiile au fost aceleași dintotdeauna. Dacă ei consideră că trebuie să o dezgroape înseamnă că și-au făcut incomplet treaba, ceea ce denotă lipsa de profesionalism. E foarte simplu și e foarte logic. Mă gândesc că acestea toate sunt de la Dumnezeu ca să se arate că ei nu știu ce fac, iar dacă fac, este doar ceva inspirat de moment, în esență nu e ce ar trebui să fie. Într-o instituție ar fi trebuit să existe niște criterii, nu ceva de moment.
-În ce stadiu se află demersurile juridice, după un an de zile?
-Procesul nu a început încă, se află în stadiul de expertiză. După analizele experților va începe procesul în sine.
-Ce așteaptă familia Ivanov de la acest proces? Ce înseamnă ”dreptate pentru Alexandra”?
-Alexandra înseamnă toate tinerele mame care strigă după ajutor. Tot ce trebuie să facem este să fim oameni. Dacă faci tot ceea ce ține de tine și ce presupune practica în spital este de ajuns, restul ține de Dumnezeu. Nu cerem minuni, doar să fim oameni. Să se facă ceea ce trebuie, când trebuie.
