Creştinii îi sărbătoresc duminică pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie, iar credinţa populară spune că de Sfinţii Mihail şi Gavril nu se lucrează.
Ca la fiecare astfel de sărbătoare, tradiţia vorbeşte despre unele lucruri care trebuie făcute şi despre altele la care credincioşii ar trebui să se abţină.
Circa 1,3 milioane de credincioşi români le poartă numele şi există şi numeroase biserici şi mănăstiri cu hramul Sfinţilor Arhangheli. Credincioşii îi sărbătoresc pe cei doi sfinţi şi, împreună cu ei, pe toţi îngerii, consideraţi în tradiţia populară păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, numele întreg al sărbătorii fiind “Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri”. Sfinţii Arhangheli sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române.
În tradiţia populară românească, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt fiinţe divine omniprezente în viaţa oamenilor, veghind din ceruri şi, mai ales, de pe pământ, asupra muritorilor, arzându-le păcatele mărunte, având grijă ca sufletele să le fie curăţate de greşeală cu prilejul posturilor şi rugându-se la Dumnezeu pentru ei.
Sunt strict interzise îndeletnicirile casnice, iar cei care nu se vor supune acestei reguli sunt sortiţi să aibă parte de mare chin înaintea morţii. Evită bârfele, mânia şi răzvrătirea că altfel cei care vor recurge la astfel de lucruri vor fi urmăriţi de ghinion timp de cinci ani de zile.
Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Sfântul Arhanghel Mihail, Apărătorul Credinţei, este cel mai invocat în slujbele bisericeşti pentru a păzi de război, precum şi a obţine biruinţa în cazul unei lupte. Este înfăţişat în iconografie purtând în mână o sabie de foc şi are misiunea să păzească Legea Lui Dumnezeu şi să-i biruiască pe duşmani. Sfântul Gavriil este, mai ales, protectorul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos.
De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, pe vremuri sătenii nu lucrau deloc, oamenilor fiindu-le frică de Sfinții Arhangheli, despre care se spune că iau sufletele celor care mor. Dacă vor muri, la momentul morții, se vor munci groaznic să le iasă sufletul din trup. În popor se spune că nimeni nu știe când va muri, secretul momentului morții este bine păstrat de Sfinții Arhangheli. Dacă oamenii ar ști acest lucru s-ar descuraja și nu ar mai munci, ceea ce nu ar fi bine, munca până în pragul morții fiind considerată sfântă. Arhanghelul Mihail ducea sufletul răposatului în fața Scaunului Lui Dumnezeu, care cântărind păcatele și virtuțile din viață a celui decedat, hotăra unde să aștepte dreapta Judecată de Apoi, în Rai sau în Iad.
În această zi, după slujba religioasă, se citesc rugăciuni de dezlegare pentru cei prezenţi, după care preotul se dezbracă de veşmintele preoţeşti şi le pune peste credincioşi, gestul având leac pentru multe boli, în special cele mintale. În timpul Sfintei Liturghii, la ieşirea preotului cu sfintele daruri, mulţi credincioşi pun în calea preotului haine pentru a trece peste ele şi a obţine vindecare şi sfinţenie pentru cel care le va purta. Bisericile care au hramul Arhanghelilor dăruiesc credincioşilor cozonac şi un pahar cu vin sau organizează o agapă frăţească în curtea bisericii sau în interiorul acesteia.
În ziua praznicului se mănâncă peşte, pentru a fi sprinteni ca peştele, pentru a fi feriţi de boală şi de pagubă. Tot în această zi, finii aduc daruri de colăcei naşilor, un obicei nu chiar întâmplător, întrucât, la cununie, cele două lumânări ţinute de naşi sunt simboluri ale celor doi Arhangheli. În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită ,,turta arieţilor’’(arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se aruncă în dimineaţa de 8 noiembrie în târla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare.