Tradițiile românilor: Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor

Sâmbăta mare este ziua dinaintea Paștelui și ultima zi a Săptămânii Patimilor în care creștinii se pregătesc pentru Paște. Sâmbătă mare comemorează ziua în care trupul lui Iisus Hristos a fost pus în mormânt.

Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paște. De obicei, în Sâmbăta mare se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit "Mielul lui Dumnezeu", simbolizând sacrificiul său desăvârșit.

De obicei, în ziua de Paște, de pe masa creștinilor nu lipsesc preparatele din miel, precum: drobul, borșul de miel, stufatul sau friptura.

În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paște și fac ultimele retușuri prin casă.

Principala grijă a oamenilor înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști nu este însă mâncarea, ci primenirea hainelor, notează romanianmonasteries.org.

Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăși noi, atât pentru ele cât și pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paște.

Seara, gospodinele pregătesc coșul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere. În el pun, de regulă, o lumânare, ouă roșii, pască și cozonac. În unele zone, se mai pun și o bucată de slănină, șuncă, zahăr, făină, sare, usturoi, busuioc, cârnați și o coptură în formă de miel.

Peste toate acestea se așterne cel mai frumos ștergar din casă. Înainte de miezul nopții, se pornește către biserică, unde credincioșii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir și aprind și acolo lumânări, pentru a vesti și celor de dincolo Învierea Mântuitorului.

Iată și rugăciunea pe care credincioșii o citesc astăzi, în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor.

"Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu, cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai îndepărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în Rai. Îngroapă păcatele și cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu.

Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor și suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Așa, Doamne, primește umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima, care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, iar a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, și de cei vii, și de cei răposați, pentru rugăciunile Sfinților Tăi către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți slujitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă ruga Lui ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociți pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință.

Nu încetați a vă ruga pentru ca, prin rugăciunile voastre, păcătoșii să câștige iertare, săracii ajutor, întristații mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înțelepciune, cei tulburați liniște, cei asupriți ocrotire și toți împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin!".

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Poli Iași 1-1. Remiză în derby-ul Moldovei!

astăzi, 19:48

Partida a început bine pentru elevii lui Liviu Ciobotariu, iar prima ocazie a avut-o în minutul 7, prin Chică-Roșă. Poli Iași a revenit cu replica, iar în minutul 11 Roman a lovi...

Avarie la o conductă: Locuitorii de pe mai multe străzi din municipiu rămân fără apă!

astăzi, 19:32

În acest timp, sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii ce locuiesc pe străzile: Hatman Arbore, Panduri, Popăuți, Stegari, Progresului, Aleea Luizoaia, Aleea Dimitrie Cantemir, Alee...

Proiect de suflet inițiat de patru eleve ale unui prestigios colegiu din Botoșani: „Puterea stă în voi!” (foto)

astăzi, 19:16

Ziua de 25 noiembrie are o semnificație aparte, începând cu anul 2000, când a devenit ZIUA  INTERNATIONALĂ PENTRU  ELIMINAREA VIOLENTEI  IMPOTRIVA FEMEILOR.&nbs...