Bună Vestire este prăznuită de Biserică pe 25 martie. Bună Vestire sau popular Blagoveștenia (termenul slav corespunzător celui de Bună Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Bună Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului. Dată acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, că cele din Spania, Galia și Milano, Bună Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie.

CITEȘTE ȘI: "Calendar Ortodox: Cinstim astăzi înainte-prăznuirea Naşterii Domnului!"

 

Părintele profesor Ene Braniște susține că sărbătoarea a fost introdusă la Roma de papa Leon al II-lea (681-683). La început această era doar locală și cu denumirea de sărbătoare a așteptării Nașterii Dom­nului. Variația datei de prăznuire a existat în Apus până în sec. XI, când dată de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. Numai la armeni Bună Vestire se prăznuiește pe 7 aprilie, în raport cu dată veche a sărbătorii Nașterii Domnului (6 ianuarie

În Răsărit însă, dată de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot pe 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a sec. al V lea.

Bună Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peste, indiferent în ce zi ar cădea această..

Bună Vestire în calendarul popular

Bună Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru că în această zi are loc primul sau cântec, prin care anunță vestirea primăverii.

Potrivit tradiției, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: "Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!"

Există obiceiul că în această zi să se numere de câte ori cucul își cânta numele, număr care ar descoperi câți ani mai avem de trăit.

Flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: "Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pan’ m-oi însura (mărită)?"

Dacă se întâmplă că după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul său echivala cu un an de așteptare. Dimpotrivă, dacă el tăcea, tăcerea să era semn că avem de-a face cu o căsătorie grabnică.

De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua să, era tăiată și pusă în scăldătoarea fetelor, în speranța că flăcăii nu le vor ocoli.