Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi pe Sfântul Prooroc Agheu și pe Sfânta Împărăteasă Teofana.
Sfânta Împărăteasă Teofana a fost prima soție a împăratului Leon al VI-lea Înțeleptul (886-911), cu care s-a căsătorit în iarna anului 881 sau 882, când era numai prinț moștenitor, mai mult din porunca tatălui său, Vasile I Macedoneanul (867-886).
Teofana s-a născut într-o familie de mari dregători din Constantinopol. Istoricul Charles Diehl spune că, deși era ‘foarte drăguță și credincioasă’, căsnicia ei nu a fost fericită. Tânărul prinț era îndrăgostit de Zoe, fiica lui Stylien Zautzes, comandantul gărzii imperiale, cu care s-a și recăsătorit după moartea Teofanei, la 10 noiembrie 893.
Bănuind că soțul ei, care nu împlinise 20 de ani, nu îi este credincios, s-a plâns socrului, fără să știe ceva din ura dintre tată și fiu și fără să bănuiască ce mare rău îi făcea soțului ei. De asemenea, Teofana nu știa că împăratul nu vede în jurul său decât intrigi și comploturi ca să-l răstoarne de pe tron și nu avea cunoștință că împăratul se lăsa condus de călugărul Santabarenos, pe care mulți oameni din vremea lui îl bănuiau de vrăjitorie.
Istoricul Ch. Diehl spune despre Teofana că „era o femeie virtuoasă, foarte preocupată de operele de binefacere și mai ales de dragostea divină… Zi și noapte, ea se înălța către Dumnezeu cântând psalmi și spunând rugăciuni neîncetate. Ea căuta să se apropie de El prin operele sale de caritate. Toții banii care-i treceau prin mâini, toate aceste bunuri așa de prețioase pentru oameni le împărțea săracilor; strălucitoarele veșminte le dădea celor lipsiți; se îngrijea de nevoile văduvelor și orfanilor, îmbogățea mănăstirile iubind călugării ca pe niște frați. Noaptea se scula din patul imperial, spre a se întinde într-un colț, pe o rogojină acoperită cu o stofă aspră de pe care se ridica din oră în oră și se ruga lui Dumnezeu”.
Toate acestea i-au grăbit sfârșitul. La 10 noiembrie 893, când a murit, încă nu împlinise vârsta de 30 de ani. A fost îngropată în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, unde se odihnea și mica Evdochia, fiica ei. În curând, numeroase minuni, vindecări miraculoase întâmplate la mormântul ei au vestit întregului Bizanț virtuțile fostei suverane.
Sfântul Proroc Agheu s-a născut în Babilon și a trăit cu 470 de ani înainte de Hristos. De tânăr, a venit în Ierusalim împreună cu iudeii aduși de Zorobabel și de arhiereul Iosua și a fost unul dintre ultimii prooroci ai Vechiului Testament.
După ce au venit din robie, iudeii au început să reconstruiască templul, așa cum își promiseseră pe când erau încă în robie, că, dacă vor scăpa, vor reconstrui Templul Sfânt. Însă fiind cuprinși de grijile pământești, foarte mulți evrei renunțaseră la acest gând. În acest context, Bunul Dumnezeu ridică în mijlocul evreilor pe Prorocul Agheu și pe tânărul Proroc Zaharia, care s-au prezentat înaintea lui Zorobabel și a arhiereului Iosua rugându-i să îndemne poporul la refacerea templului și la reînceperea lucrului.
În cuvântarea lui, prorocul i-a încredințat că Dumnezeul părinților, al lui Avraam, Isaac și Iacov va fi cu ei ajutându-i. Prorocul Agheu îi mustra pe toți că au uitat legământul și că se îngrijesc mai mult de treburile personale (Agheu 1, 7-14).
În anul 515 î.Hr., adică al șaselea al domniei lui Darius Histaspe, conducătorul perșilor, al Babilonului și al Ierusalimului, s-a făcut sfințirea noului templu. Bătrânul Prooroc Agheu putea să fie mulțumit. A trecut la Domnul cu pace și a fost îngropat lângă mormintele părinților, ca unul ce făcea parte din seminția lui Levi.