Șoferița de TIR din Botoșani care străbătea toată Europa trece prin momente grele!

Mălina, tânăra din Botoşani, cunoscută în urmă cu câțiva ani drept unul dintre cei mai apreciaţi camionagii din Germania, se află acum în stare critică pe un pat de spital.

În anul 2020, Mălina devenea cunoscută prin faptul că urca la volanul unui mastodont de peste 40 de tone, impresionându-i pe şoferi cu priceperea ei într-ale şoferiei, mai ales „să tragă la rampă“, o manevră dificilă chiar şi pentru un profesionist.

Fire sensibilă, pasionată de peisaje şi fotografie, Mălina și-a petrecut ani la rând în cabina capului tractor, străbătând sute de kilometri prin Europa.

Mălina a devenit şofer profesionist în ianuarie 2019, când s-a angajat la firma germană Spedition Pflaum Gmbh, unde lucra alături de Ionuț, şofer experimentat, cel care avea să îi devină apoi soț. Nu după mult timp, la numai 22 de ani, Mălina a primit propriul camion. Un Scania uriaş, de peste 40 de tone, cu o semiremorcă cu două axe.

 

Acum, tânăra botoșăneancă are nevoie de ajutor. Pe rețelele sociale a fost făcut un ape către cei care o pot ajuta, Mălina fiind internată la Spitalul Fundeni din București.

”Ne gândim în aceste momente la colegii noștri Ionuț și Mălina Dragomir, care trec prin momente extrem de dificile. Mălina se află în stare critică la Spitalul Fundeni din București și este în căutarea unui donator de ficat grupa 0. Nu știm cum putem să îi ajutăm, însă sigur toate gândurile noastre se îndreaptă către ei și trăim cu speranța că vom primi vești pozitive de la Ionuț”, au transmis prietenii celor doi tineri.

Citește și Femeia de 23 de ani din Botoșani, care conduce un mastodont de 40 de tone. Cum a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi camionagii din Germania


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...