De aproximativ zece ani, Zilele Diasporei de la Iași aduc în fața comunității ieșene povești ale românilor care și-au construit viețile peste hotare și care păstrează, în forme și intensități diferite, legături cu România.
Printre aceste povești se numără și cea a Mirunei Căjvăneanu, jurnalistă originară din Botoșani, stabilită de 27 de ani în Italia, corespondentă cunoscută a presei românești de la Roma și fondatoare a platformei RoZoom Press. Tocmai la Zilele Diasporei, unde a revenit și anul acesta, am aflat despre parcursul ei, iar discuția care a urmat a scos la iveală povestea unei femei care a transformat propria experiență de migrant într-o formă de reprezentare pentru sute de mii de români din Italia.
Drumul de la Botoșani la Roma
Miruna Căjvăneanu ține să precizeze ordinea corectă a propriei povești: „Am fost mai întâi jurnalist, apoi student, apoi migrant”.
Scrie de la vârsta de 15 ani și a colaborat, încă din liceu, cu ziarul local din Botoșani. A ajuns în Italia aproape din întâmplare, în 1999. Studia Științe Politice în limba franceză, la București, iar franceza era limba pe care o iubea. Înainte de a trece în anul trei de facultate, a candidat pentru o bursă de studiu Erasmus în străinătate, având posibilitatea de a alege trei opțiuni de plecare. Le-a ales, în ordine, Parisul, apoi o facultate din Spania și, ultima, „La Sapienza”, la Roma. A fost să fie a treia opțiune.
Nu știa deloc italiana. A ajuns în octombrie, iar în ianuarie deja dădea primele examene la facultate. „A fost o perioadă foarte frumoasă, poate singura în care naționalitatea nu conta. Eram studenți din toată Europa”, povestește ea. După un an de Erasmus, a decis să rămână. Deși părea aproape imposibil - România fiind, la acea vreme, o țară extracomunitară - a reușit să facă transferul și a luat de la capăt aproape întreaga facultate.
Momentul în care a început să se simtă „migrant”
Miruna Căjvăneanu descrie cu precizie momentul în care a simțit, pentru prima dată, greutatea etichetei de „român” și „extracomunitar”: cozile interminabile la Chestură, alergătura după documente, pregătirea dosarelor, așteptarea anxioasă a rezultatelor cererilor. „Atunci începi să te simți «român», «extracomunitar», să ieși din mediul confortabil, privilegiat de student”, spune ea. Tot atunci a început să simtă pe pielea ei greutatea stereotipurilor, fiind refuzată de proprietari de apartamente în momentul în care spunea că este româncă. „Eram și studentă, dar mai ales eram «migrant»”, mărturisește ea.
A început să fie identificată cu România, ca „reprezentant” al ei, după ce a primit un premiu literar adresat străinilor, organizat de primăria Romei. În 2006, a fondat o asociație - un fel de partid - pentru promovarea drepturilor românilor, în special a dreptului de vot, știind că, odată deveniți cetățeni comunitari, românii pot vota la alegerile administrative și europarlamentare. A folosit, în acest demers, tot ce învățase la Facultatea de Științe Politice a Universității „La Sapienza”, unde s-a specializat în Relații Internaționale.
„Rădăcini la jumătate”
Legăturile cu rădăcinile românești se păstrează, spune ea, în principal prin părinți, atât timp cât copiii locuiesc împreună cu ei - și doar dacă părinții înșiși nu și-au inhibat, prin propria alegere, identitatea. Este mai ușor pentru cei care frecventează comunități, asociații sau parohii din orașele mai mari, unde legăturile se mențin mai strânse. Uneori, când doi adolescenți descoperă că au rădăcini românești, încep să vorbească între ei românește, chiar stâlcit, tocmai pentru a nu fi înțeleși de colegi, sau descoperă că au vizitat aceleași orașe din România ori că au bunici din aceleași zone.
„Când descoperi că ai ceva în comun cu alți tineri, ai un sentiment de îmbogățire”, spune Miruna Căjvăneanu, dând ca exemplu întrebarea despre darurile primite în ghetuțe de Sfântul Nicolae sau conversațiile despre sarmale și Vlad Țepeș. Așa, spune ea, fiecare cultivă spontan rădăcinile, chiar și atunci când părinții nici nu mai speră să-i apropie de România.
Pentru ea, sintagma „rădăcini la jumătate” înseamnă, în esență, o îmbogățire personală. „A avea ceva în plus, o perspectivă dublă, o limbă în plus, a te putea hrăni cu un izvor diferit, a avea un acces «premium»”, explică ea.
O poveste care a impresionat-o în mod special, din cercetarea „Rădăcini la jumătate”, a apărut din două focus grupuri realizate în oglindă - două generații față în față, răspunzând la aceleași întrebări. Pe de o parte, prima generație, oarecum resemnată, care și-a asumat un sacrificiu; pe de altă parte, tinerii, cu o reziliență extraordinară, un spirit de observație, curaj și o deschidere mentală deosebită. „M-a impresionat viziunea lor asupra vieții, toleranța față de alții, modul în care văd oportunitățile din ambele țări”, spune Miruna Căjvăneanu.