Leon Dănăilă: ”Primesc o carte poștală în care un coleg, fiu de învățător de lângă Darabani, mi-a scris…”

Leon Dănăilă este unul dintre cei mai de succes medici neurochirurgi din România, dar a ajuns să fie îndrăgit de o țară întreagă datorită simplității și modestiei cu care își trăiește viața.

În vârstă de 90 de ani, Leon Dănăilă este membru al Academiei Române, cercetător cu 18 brevete de inventator și autor a 59 de cărți și tratate de neurochirurgie.

După 40 000 de intervenții chirurgicale, Leon Dănăilă continuă să opereze pe creier și să scrie, în ciuda vârstei înaintate, demonstrând astfel o agilitate mintală și o dexteritate care, conform ultimelor descoperiri medicale, pot fi la îndemâna tuturor.

Este model pentru cei care nu cred că fiecare om are o șansă, indiferent de mediul în care s-a născut. Leon Dănăilă își amintește că, atunci când era la liceu în Dorohoi, nimeni nu credea că va fi admis la Medicină. S-a încăpățânat și, în ciuda opoziției conducerii liceului de atunci, a reușit să își urmeze drumul.

 

”Primesc o carte poștală în care un coleg, fiu de învățător, de lângă Darabani, mi-a scris următoarele rânduri: ”Dragă Leon, să știi că din toti care ați dat examen la medicină, numai tu ai luat, toți au căzut”. Am prins aripi atunci! Dom'le, toți ăștia cu nota 10, toți, toți au căzut. Eu care citisem numai științe naturale, anatomie și fiziologie, am reușit. Și atunci mi-am dat seama că, totuși, contează foarte mult ceea ce îți dorești să faci. Intenția, perseverența”, a povestit Leon Dănăilă.

„Ca sacerdot al binelui, toată viața am luptat pentru dreptate, frumos, adevăr, sănătate și credință, iar acum vreau să împărtășesc tuturor câte ceva din istoria acestei lupte”, spune marele neurochirurg.

Medicul născut în Darabani stârnește astăzi admirația tuturor, de la oameni simpli la oameni de știință, de la profesori la preoți.

„Unul dintre cei mai frumoși oameni pe care, îndrăznesc să spun, Dumnezeu i-a dăruit României. Un om care și-a pus sufletul la bătaie pentru o țară săracă și uitată deseori. Care în 1981 s-a întors acasă și a făcut din acasă o Americă de visuri”, spune despre neurochirurgul de la Darabani preotul Constantin Necula.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La 70 de ani, fratele lui Valeriu Iftime este vicecampion european la Alergare Montană: ”Cum am devenit scafandrul cu picioare de... argint”

astăzi, 10:59

Născut pe 2 decembrie 1955, la Zlătunoaia, în județul Botoșani, Dumitru Iftime a absolvit în 1978 Academia Navală „Mircea cel Bătrân", în Constanța, oraș und...

Două firme din Botoșani, cu angajați străini, controlate de polițiști. Rezultatul: fără nereguli constatate! (Foto)

astăzi, 10:07

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de ...

Adolescenți filmați în timp ce aruncă cu pietre și fac scandal în Centrul Vechi, polițiștii s-au autosesizat!

astăzi, 09:14

Mai mulți adolescenți au fost filmați, seara trecută, cum aruncă pietre și fac scandal în Centrul Istoric al municipiului Botoșani. Imaginile au fost făcute publice pe rețelele de so...