Născut în Păltiniș, județul Botoșani, Partenie Ciopron rămâne în istorie drept ultimul episcop al Armatei Române! Dată fiind activitatea din timpul războiului antisovietic, episcopul a fost urmărit de Securitate, prin plasarea unor informatori în jurul său, interceptarea corespondenței, filarea, ascultarea telefoanelor și verificarea informativă a tuturor celor cu care intra în contact.
Născut în nordul Botoșanilor
.jpg)
Născut în anul 1896 în satul Păltiniș, din apropierea orașului Darabani, într-o familie cu șase copii, Petre Ciopron a absolvit Școala de Cântăreți Bisericești din Iași. Odată cu începerea Primului Război Mondial, a fost înrolat la 1 noiembrie 1916 în Regimentul 29 Infanterie Dorohoi, fiind combatant pe front. A fost rănit în 1917 în luptele de la Oituz.
De pe front, direct în mănăstire
După terminarea războiului, s-a călugărit la 21 mai 1921 la Mănăstirea Slatina, cu numele de Partenie. În același an, la 22 iulie 1921, este hirotonit ierodiacon de către mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei și numit slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași. În paralel cu slujirea, urmează apoi studii la Seminarul Veniamin Costachi din Iași (1922-1929) și la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1929-1933), susținându-și examenul de licență cu teza "Despre castitate".
După finalizarea studiilor universitare, la 20 aprilie 1934 este hirotonit ieromonah pe seama aceleiași catedrale, apoi hirotesit arhimandrit (25 aprilie 1934) și numit exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1934-1935). În anul 1937 obține titlul științific de doctor în teologie la Universitatea din Cernăuți, cu teza "Arhieria Mântuitorului Iisus Hristos după rânduiala lui Melchisedec. Studiu exegetic și istoric".
Episcop al Armatei
La data de 17 iunie 1937, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a propus Ministerului de Război o lista de 3 candidați pentru demnitatea de episcop al Armatei, cu sediul la Alba Iulia. Ministerul de Război l-a recomandat Regelui Carol al II-lea al României pe Arhim. Partenie Ciopron, acesta fiind hirotonit arhiereu la 25 septembrie 1937 în Paraclisul Palatului Patriarhal din București.
PS Partenie a fost înscăunat ca episcop la 8 octombrie 1937, la Castelul Peleș, fiind înălțat cu acest prilej la gradul de general de brigadă și numit în funcția de inspector al clerului militar. În această calitate, a participat la elaborarea actelor normative care au conturat statutul preotului militar.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, s-a ocupat cu îndrumarea spirituală a ostașilor români care luptau pe frontul de est, celebrând slujbe religioase, susținând conferințe, îndrumându-i pe preoții militari și tipărind cărți de rugăciuni etc. A susținut războiul pentru eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. După eliberarea teritoriului Basarabiei de sub ocupația sovietică, PS Partenie a îndeplinit și funcția de locotenent de episcop al Hotinului, cu sediul la Bălți (1941-1944). El s-a ocupat cu coordonarea vieții bisericești din Episcopia Hotinului și cu reîncreștinarea ortodoxă în spațiul eliberat de sub bolșevici, manifestându-se prin atitudinea anticomunistă și tipărind și o revistă cu titlul "Biserica basarabeană". A fost decorat în timpul campaniei de pe frontul de est cu Ordinul "Coroana României" cu spade, în grad de Mare ofițer.
A trecut Nistrul împreună cu Armata Română, intrând în orașul Tiraspol, unde nu mai fusese niciun episcop de 23 ani. Acolo a împartit locuitorilor români și ruși cruciulițe, iconițe și cărți de rugăciuni, fiind asaltat de către mulțime.
(Episcopul Partenie Ciopron la Tiraspol, septembrie 1941)
După terminarea războiului, a îndeplinit funcția de locotenent de episcop al Romanului (septembrie - decembrie 1947). La data de 22 august 1948, printr-un ordin al Regiunii a III-a Militară Cluj, au fost desființate Episcopia Armatei și Inspectoratul Clerului Militar, iar preoții militari au fost trecuți în rezervă.
Marginalizat la începutul regimului comunist
Episcopul Partenie a fost numit de către noul patriarh Justinian Marina în funcțiile de profesor și director al Seminarului Monahal din Mănăstirea Neamț (1948-1949), apoi în cea de vicar patriarhal (aprilie 1949 - martie 1950)
La 12 martie 1950, PS Partenie Ciopron a fost numit ca stareț al Mănăstirii "Sf. Ioan cel Nou" de la Suceava.
Dată fiind activitatea sa din timpul războiului antisovietic, episcopul a fost urmărit de Securitate, prin plasarea unor informatori în jurul său, interceptarea corespondenței, filarea, ascultarea telefoanelor și verificarea informativă a tuturor celor cu care intra în contact.
Episcopul Partenie a păstorit Eparhia Romanului și Hușilor timp de 16 ani. În această perioadă a fost urmărit de către Securitate, propunându-se pensionarea "de urgență" a ierarhului, deoarece acesta era "bătrân, bolnav, neputincios, inactiv și nefolositor", după cum reiese din nota informativă nr. 304/1/23.03.1967.
Trece la Domnul în ziua de 28 iulie 1980
Din cauza vârstei înaintate și a sănătății precare, episcopul Partenie Ciopron s-a retras din scaunul episcopal la 1 ianuarie 1978, stabilindu-se la casa personală pe care și-a construit-o la Mănăstirea Văratec. Acolo a fost îngrijit de sora sa, maica Augustina, de nepoata sa, maica Adriana, precum și de către alte maici în frunte cu stareța Nazaria Niță, trecând la cele veșnice la 28 iulie 1980.
A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Văratec la 30 iulie 1980, slujba funerară fiind oficiată de către un sobor de ierarhi (IPS Mitropolit Teoctist Arăpașu al Moldovei și Sucevei, PS Episcop Eftimie Luca al Romanului și Hușilor, PS Episcop-Vicar Român Ialomiteanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, PS Arhiereu-Vicar Gherasim Cristea al Episcopiei Râmnicului și Argeșului), asistați de PC Arhimandrit Bartolomeu Anania, directorul Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, stareță Nazaria Niță, profesori de la Seminarul Teologic Neamț, preoți, consilieri, protopopi, călugări, soborul maicilor, rude și foarte mulți credincioși.
Dezvăluiri din dosarul unui episcop
În anul 2006, Episcopia Romanului a organizat o manifestare în amintirea lui Partenie Ciopron, prilej cu care a avut loc și un pelerinaj la mormântul înaltului prelat, de la Mănăstirea Văratec. Comunicările din cadrul acelei manifestări au adus lumină asupra prigoanei la care a fost supus clerul în timpul fostului regim.
"Partenie Ciopron a suportat consecințele prigonirii în fostul regim, fiind receptat ca «un element reacționar» și, de aceea, era urmărit îndeaproape de fosta Securitate. Am descoperit în dosarul acestuia mai multe note informative care atestă că Securitatea a stabilit, încă din 1952, că episcopul "are o serie de manifestări ostile împotriva regimului și întreține legături cu unele elemente suspecte", a precizat Adrian Nicolae Petcu, cercetător în cadrul CNSAS București.
Acțiunile presupuneau plantarea unor informatori ai Securității în jurul episcopului, interceptarea corespondenței, filarea, ascultarea telefoanelor și verificarea informativă a tuturor celor cu care intra în contact. Chiar ales Episcop de Român, prezența sa în fruntea Eparhiei era în mod constant contestată, în 1967 propunându-se pensionarea ierarhului. Notă informativă 304/1/23.03.1967, sursă "Tudoran" propunea pensionarea "de urgență" a ierarhului, deoarece acesta era "batrân, bolnav, neputincios, inactiv și nefolositor".
Colonelul în rezervă Dumitru Stavarache, membru al Comisiei Române de Istorie Militară, a înfățișat modul în care episcopul a restabilit relațiile clerului din România cu așezămintele monahale de la Muntele Athos. Această "împăcare" a fost negociată în iunie 1963, când episcopul a făcut parte din delegația Bisericii Ortodoxe Române la serbarea mileniului Muntelui Athos. Acest act de reconciliere era necesar deoarece, după schimbarea regimului politic din România, din anul 1948, BOR fusese ostracizată de reprezentanții ortodoxiei de la muntele Athos, care nu erau de acord cu modul ateist de conducere instaurat de comuniști.