Reguli noi în Uniunea Europeană. Adio șefi și colegi în afara programului

Reguli noi pregătite de autoritățile europene. Acestea au constatat că în timpul crizei sanitare tot mai mulți salariați sunt nevoiți să muncească peste program pentru a face față solicitărilor companiilor.

Reguli noi în Uniunea Europeană. Dacă va fi adoptata noua regula, angajații ar putea avea dreptul de a nu fi deranjați de șefi și de colegi în afara programului. Vor putea refuza astfel ca în timpul liber să răspundă la telefoane și la emailuri în interes de serviciu.

 

Munca peste program a devenit o obișnuință pentru mulți salariați din Uniunea Europeană după apariția crizei sanitare. Aproape o treime dintre angajații care muncesc de la distanță sunt nevoiți să lucreze în timpul liber pentru a face față solicitărilor, arată statisticile oficiale.

Psihologii au atrasa atenția în nenumărate rânduri că suprasolicitarea poate duce la boli grave. Cu toate acestea, până acum, nu s-a făcut nimic în acest sens.

Salariații să nu mai fie deranjați cu probleme de serviciu în timpul liber

Reguli noi în Uniunea Europeană. Autoritățile europene vor să ia măsuri, astfel încât salariații să nu mai poată fi deranjați cu probleme de serviciu în timpul liber.

Adjuncta purtătorului de cuvânt al Parlamentului European, Delphine Colard a declarat că: „Parlamentul European a cerut trei lucruri. În primul rând, angajatorii nu ar trebui să apeleze la angajați în afara programului de lucru, colegii să te apeleze în interes de serviciu. În al doilea rând, angajații să poată invoca dreptul să se deconecteze fără consecințe negative. Și în al treilea rând, cursurile de specializare să se facă în timpul programului de lucru”.

Interesant este că și cursurile de specializare, multe dintre ele desfășurându-se în afara programului de lucru, se vor face în timpul orelor de serviciu.

Dacă va fi adoptată, regula va fi obligatorie inclusiv în România.

La ora actuală, Codul Muncii prevede că norma de lucru e de 40 de ore pe săptămână. Este drept că salariații pot face ore suplimentare. Pot munci, în medie, cel mult 48 de ore pe săptămână, în anumite condiții.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)

astăzi, 12:52

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...

Un tânăr le-a prezentat polițiștilor de frontieră de la Racovăț un permis din Ecuador, ce s-a întâmplat după!

astăzi, 12:11

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Ecuador, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volan...