Răbdare multă şi apă în gură îţi trebuie atunci când mergi la Paştele Blajinilor, trecut în calendarul informal al rânduielilor bisericeşti de când lumea.
În primul rând, trebuie să ai răbdare până când un preot ajunge în "cartierul" în care ai treabă pentru a face slujba de pomenire. Şi durează ore bune. În medie, la fiecare mormânt, slujba durează în jur de 4-5 minute şi indiferent cât de mulţi preoţi ar fi invitaţi la Cimitirul Pacea de către preoţii Gheorghe Adrişescu şi Eugen Vornicu, aşteptarea tot există. Prilej să mai schimbi o vorbă cu o familie din apropiere, îi mai pomeneşti pe cei plecaţi. Până când te ia frigul pentru că zona nu e prietenoasă meteorologic, chiar la câteva zeci de metri de Staţia Meteo.
"Hristos a Înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând", cântă preotul şi dascălul, în jur familia celui plecat ridică pasca şi paosul, "Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le", în jurul mormântului, în jur de 20 de femei şi copii adunându-se ciopor. "Să trăiţi, să-i pomeniţi", rosteşte preotul şi familia mai că este răsturnată de înghesuiala "cerşetorilor" de ocazie.
Mâini se întind către sacoşele din care răsar pacheţele cu pomană, paharele de plastic din care se toarnă suc şi vin. "Dăăăăăăă şi mie un leeeeeu!" miorlăie o mamaie tuciurie, care abia cară nişte genţi de rafie în care ar încăpea lejer un copil de 7-8 ani. Care copil vine din urmă, ştergându-se cu mâneca bluzei de muci şi de firimiturile de pască abia molfăită.
Lipsiţi de exerciţiul Paştelui Blajinilor, atunci când Cimitirul Pacea se umple de săraci în căutare de "ceva" de pomană, nici nu contează ce, bărbaţii trimişi de soţii cu pomenile se enervează repede când văd că cerşetoarele se înghesuie ba mai au şi îndrăzneala de a lua pacheţele de două ori. Au impresia că figurile nu le sunt reţinute în aglomeraţie, dar se înşeală. Se ceartă între ele, se acuză că se bagă în faţă, că nu le mai ajunge, că..."Măi femeilor, mai încet că primiţi toate", spune unul dintre bărbaţi, ajuns la exasperare după ce l-au înghesuit până l-au lipit cu spatele de crucea de pe un mormând vecin.
Iată o tânără care trage după ea un copilaş de vreo doi ani şi care s-a învârtit vreo câteva zeci de minute într-un perimetru de câţiva metri, reuşind să-şi umple sacoşa cu punguţe, pacheţele şi alte pomeni dar şi buzunarul. "Dă-mi, duamnă, un leu, că nu am cu ce s-ajung acasă”. E din Băiceni de Curteşti. A venit pe jos, mai dimineaţă, cu copilul în spinare. "Crezi că de bine am venit? Nu, duamnă, n-am ce da la copii. Mai am unul acasă", spune tânăra, împingând în buzunare banii primiţi şi oprindu-l pe copil să tragă de florile de pe morminte. Parcă nu-ţi vine s-o crezi, dar treacă.
Cu 11 copii se laudă şi o altă femeie care primeşte orice-i dai şi care mulţumeşte cu un zâmbet aşa de larg şi cu ochi aşa limpezi că parcă i-ai mai da ceva, să nu se ducă acasă cu mâna goală. E din Brehuieşti şi aşteaptă un an întreg Sâmbăta Blajinilor că atunci e de câştig.
Un moşulică din gaşca celor fără adăpost e "în viaţă", cum se spune. Vesel nevoie mare, încotoşmănat ca în iarna cea grea, târâie o sacoşă de plastic şi un pet aşişderea, cu un conţinut neidentificat. Dai să-i oferi un pahar de vin şi cu o mână cioturoasă împinge paharul: "Doamnă, eu nu beau... vin. Nişte ţuică n-aveţi?", zâmbeşte ştirb de tot şi din sacoşă se iţeşte şi o doză albastră de "Mona".
Cu greu se poate înainta spre ieşirea din Cimitir pentru că la orice pas câte o hoardă de cerşetori de ocazie te acostează, te măsoară din ochi, te spurcă cu vorbe grele dacă nu au fost mulţumiţi cu ce-au primit. Nu le convine orice, pretenţiile crescând de la an la an. Dar îi vezi aici o dată pe an. La Paştele Blajinilor.
La poarta cimitirului, altă distracţie- încerci să-ţi faci loc printre cei care vând flori şi care supraveghează desfăşurarea de forţe. Sunt capii familiilor care umblă brambura prin cimitir, iar ei aşteaptă la ieşire să recepţioneze tăgârţele cu pomeni şi să le urce în taxiuri. Păi cu ce să meargă acasă? Pentru asta le trebuia leul.
Aleile Cimitirului Pacea se liniştesc. Până anul viitor.
