Protest în mijlocul Botoşanilor! Sindicaliştii din învăţământ atrag atenţia asupra promisiunilor neonorate de guvernanţi - FOTO

La o săptămână de la protestul organizat de sindicatele afiliate Cartel Alfa, Instituţia Prefectului judeţului Botoşani este pichetată din nou de sindicalişti, dar de această dată din învăţământ.

Lipsa unui angajament clar al guvernanţilor în privinţa solicitărilor sindicatelor din învăţământ duce la proteste la nivelul întregii ţări, inclusiv ale cadrelor didactice botoşănene.

Membrii Ligii Sindicatelor din Învăţământ au ieşit marţi în faţa Instituţiei Prefectului pentru a protesta, alături de colegi din întreaga ţară, faţă de faptul că Guvernul nu şi-a asumat niciun angajament în privinţa aplicării unor anumite prevederi care sunt cuprinse în legi și care până acum nu au fost aplicate, termenul dat până pe 25 septembrie nefiind respectat.

De exemplu, nu se ştie nimic despre cum va fi reglementat calculul sporurilor și indemnizațiilor raportat la salariul de bază și nu la salariul din decembrie de anul trecut. De asemenea, s-a mai cerut alocarea unor sume pentru plata dobânzilor la hotărârile judecătorești și plata tranșelor care nu sunt plătite și găsirea unei soluții pentru ca de la 1 ianuarie salariile nete să crească.

Cum nici la această chestiune nu există un răspuns, sindicaliştii încearcă să sensibilizeze guvernanţii prin acţiuni de protest.

 

Spre deosebire de pichetarea de săptămâna trecută care a reuşit să anime centrul civic al municipiului Botoşani, pichetarea de marţi este deosebit de liniştită, cadrele didactice nereuşind să se adune în numărul estimate iniţial, de circa 200. Mai mult decât atât, cei mai mulţi sindicalişti stau cu spatele la Palatul Administrativ discutând între ei. Acţiunea de protest este supravegheată de efective de jandarmi şi poliţişti locali. 

UPDATE:

O delegaţie a sindicaliştilor din învăţământ a fost aşteptată de prefectul Dan Şlincu şi de subprefectul Daniela Beclea, cărora le-au înmânat documente ce conţineau revendicările pentru care au iniţiat măsurile de protest. În clar, Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, le-a spus celor doi oficiali ai Instituţiei Prefectului că învăţământul a ajuns în situaţia în care era sănătatea la sfârşitul anului trecut.

"Prin legea de salarizare a bugetarilor, suntem poziţionaţi la coada cozii, maximum în învăţământ este de 2,52, 2,7 cu tot cu sporul de vechime, dar în condiţiile în care au fost promisiuni legiferate, că învăţământul este prioritate naţională, considerăm că prin această lege ni s-a arătat adevărata noastră valoare, unde suntem poziţionaţi, care este statutul social conferit de lege. Sigur că statutul social nu este compus doar din salarii, dar sigur că şi acest lucru contează. La ce salarii se oferă, în niciun caz nu se vor bate şefii de promoţie să vină în învăţământ, ei nu ştiu cum să fugă din ţară. Este o realitate pe care o cunoaşteţi şi ştiţi bine despre ce vorbesc", a spus Liviu Axinte.

De asemenea, liderul sindical a cerut prefectului şi o întâlnire în cadrul Comisiei de Dialog Social, cu parlamentarii judeţului, dar la care presa să nu aibă acces pe întreada durată a şedinţei, pentru a putea pune toate problemele pe tapet. Dan Şlincu i-a propus ca o astfel de întâlnire să aibă loc, la iniţiativa sa, între parlamentari şi sindicalişti, fără a face parte din seria şedinţelor Comisiei de Dialog Social.

"M-am gândit ca în în următoarele şedinţe de dialog social de până la sfârşitul anului să inviăm încî o dată parlamentarii judeţului, sperăm să avem un dialog bun cu aceştia, îmi pare rău că nu aţi reuţit să ajungeţi la ultima şedinţă însă. Vă asigur că Instituţia Prefectului va face toate demersurile astfel ca aceste sesizări să ajungă la cei în drept", a spus Dan Şlincu.  







 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident cu cinci mașini și trei victime în județul Constanța, mașină de Botoșani implicată! (Video)

Sunday, 10 August 2025

Un accident rutier s-a produs în această dimineață, 10 august 2025, între două autoturisme, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, în apropierea Serviciului de A...

Sesiunea de toamnă BAC 2025. Probele scrise încep luni, 11 august, cu Limba și literatura română!

Sunday, 10 August 2025

Probele scrise ale sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat 2025 încep luni, 11 august, cu examenul la Limba și literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educ...

Ministerul Afacerilor Externe face angajări. 185 de posturi vor fi scoase la concurs!

Sunday, 10 August 2025

Ministerul Afacerilor Externe anunță că se confruntă cu un deficit de personal care se acutizează an de an. În acest sens, ministrul de Externe, Oana Țoiu, anunță că un număr de 185 de...