”Se binecuvântează premiul acesta, prin sfințirea cu această apă sfințită!”. Sunt cuvintele care s-au auzit, în această dimineață, în Biserica Uspenia din Botoșani, în prezența a zeci de scriitori și oameni de cultură veniți din întreaga țară, oficialități și oameni politici din orașul lui Eminescu, dar și simpli creștini veniți să aprindă o lumânare celui care a înnobilat prin opera sa acest pământ din Nord.
Dacă, așa cum scria odinioară Eminescu, “Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră”, astăzi, în Biserica Uspenia, Poetul a fost în inima tuturor.
Într-o atmosferă de sărbătoare, în care Cuvântul Domnului s-a împletit cu versul celor rostittori de poezie.
Alături de preotul slujitor s-a aflat și protopopoul de Botoșani, pr. Petru Fercal. Slujba de pomenire a poetului Mihai Eminescu, în Biserica Uspenia, nu este deloc întâmplătoare. În acest lăcaș, în ziua de 21 ianuarie 1850, Poetul era încreștinat și tot aici avea să se întoarcă de fiecare dată când pașii îl purtau, bolnav sau îngândurat, către orașul natal.
Preotul Marius Babiuc, parohul Bisericii Uspenia, a rostit în fața celor prezenți și un cuvânt de învățătură prin care a evidențiat nu doar importanța pe care Eminescu o are în cultura Botoșanilor, ci și rolul său în împlinirea duhovnicească a celor care îl citesc (și) dincolo de vers.
”Geniul literar al poetului Mihai Eminescu nu a făcut altceva decât să ne aducă în prim-plan emoția. Din perspectiva credinței creștine, în Sfânta Evanghelie găsim un cuvânt pe care Mântuitorul l-a spus, și anume că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot Cuvântul care iese din gura Lui Dumnezeu. Avem o viață în care alergăm foarte mult după pâinea cea de toate zilele. Dar aceasta nu este totul. Iar atunci când spunem despre ”tot Cuvântul care iese din gura Lui Dumnezeu”, asta înseamnă că Dumnezeu ni se dezvăluie nouă nu doar prin Evanghelia Sa și prin Cuvântul de Învățătură, ci ni se descoperă și prin alte modalități. Prin natura care ne înconjoară, prin legile care guvernează lumea, prin relațiile interumane. Ori un reprezentant de seamă, care este chemat să surprindă aceste realități, alături de preot, este și poetul care vibrează la chemarea aceasta și care transmite mai departe emoția profunzimii întâlnirii cu Dumnezeu”, a rostit preotul Marius Babiuc.
Iar poetul Mihai Eminescu, a continuat preotul, ”este cel care ne arată că, dacă noi vrem cu adevărat, putem să mergem dincolo de pâinea cea de toate zilele”.
”A avut o viață zbuciumată, așa cum știm cu toții, dar această viață zbuciumată nu s-a transformat decât într-o cutie de rezonanță prin care a exprimat gândirea poporului român, spiritualitatea sa, trăirea și interioritatea lui. De aceea, astăzi, îl pomenim. La slujba de pomenire îl rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvânteze cu asemenea oameni providențiali. Oameni care sunt dispuși să se jertfească. Pentru că, sinceri să fim, nimic nu facem în viețile noastre până nu există un pic de jertfă: pentru Dumnezeu, pentru aproapele și, de ce nu, și pentru noi înșine.
Mulțumim Lui Dumnezeu pentru că ne-a binecuvântat și în acest an să fim prezenți în Biserica Uspenia, care este un far călăuzitor al spiritualității și culturii botoșănene. Vă mulțumec, cinstiți invitați, pentru că țineți aprinsă această credință. Până la urmă, de asta venim, să îl pomenim cu credință și să îi aducem, și noi, un pios omagiu pentru ceea ce a făcut el pentru poporul și pentru neamul românesc”, a încheiat preotul Marius Babiuc, parohul Bisericii Uspenia.
După ce însemnele Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – distincție ce va fi decernată în această seară, pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” - au fost binecuvântate, a urmat un recital al poeților invitați, unii dintre ei nominalizați la cel mai râvnit premiu literar din România.
