În curtea Serviciului s-au adunat câteva zeci de angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă, fie că a fost vorba de asistenţi medicali şi ambulanţieri, fie că a fost vorba de personal administrativ.
Liderul Sindicatului Ambulanţa Botoşani, Cristian Calimandriuc, a dat citire mesajului Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România, prin care se aduce la cunoştinţă programul protestelor paşnice.
"Atragem atenţia asupra pierderilor salariale ale personalului din sistemul sanitar, respectiv ale serviciilor de ambulanţă începând cu 1 ianuarie 2018 în urma aplicării regulamentului de sporuri, conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în conformitate cu Legea 153/ 2017. Situaţia duce la scăderea veniturilor lunare începând cu 1 ianuarie 2018. Pierderea tichetelor de masă începând de la 1 ianuarie 2018 până la 1 decembrie 2018, adică 11 luni, pierderea totală sau reducerea considerabilă a procentului de sporuri pentru condiţii deosebit de periculoase prin faptul că potrivit legii, în suma sporurilor se introduce sporul de gardă, sporul de sâmbătă şi duminică, sporul de sărbători legale, alte sporuri şi indemnizaţii, fapt ce duce la scăderea salariilor lunare, deşi salariile vor creşte conform grilelor din lege. Scăderea de bază a salariului managerului general începând cu 1 ianuarie 2018 comparativ cu salariul de bază al unui medic primar din subordine, discriminarea personalului sanitar auxiliar şi alt personal angajat în unităţi sanitare, faţă de personalul sanitar- medici şi asistente, în baza prevederilor 153/2017", a susţinut Cristian Calimandriuc.
În cadrul protestului, s-a dispus declanşarea sirenelor ambulanţelor aflate în curtea Serviciului, precum şi intonarea Imnului Ambulanţei. În timp ce cadrele medicale protestau, apelurile la 112 continuau să apară, iar echipajele de ambulanţă plecau la cazuri.
"Despre dotări se vorbeşte de ani de zile, problema cea mai mare a fost orgoliul celor care au fost până acum la conducerea Guvernelor, dar sperăm că până la urmă vor ajunge la un numitor comun. Avem ambulanţe de 3- 4 ani care au şi 500.000 de kilometri. La noi, cea mai nouă ambulanţă ese de trei ani şi are deja peste 400.000 de kilometri. Cât despre programul de astăzi, acesta nu este afectat de protest. Toate ambulanţele lucrează la tiraj normal, nu se pune problema vreodată să îndrăznim să afectăm actul medical prin protestele noastre. Pacienţii pot fi liniştiți, Ambulanţa lucrează 24 de ore din 24", a susţinut Tiberiu Roman, asistent în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Protest cu sirene şi imn la sediul Ambulanţei Botoşani! FOTO, VIDEO
Stiri Botosani Thursday, 28 September 2017 SocialCâteva zeci de angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, printre care şi conducerea acestuia, au declanşat joi un protest pentru a atrage atenţia Ministerului Muncii, al Sănătăţii, dar şi întregului Guvern faţă de riscul scăderii salariilor în sistem şi faţă de lipsa de dotări.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
În 2018 Serviciul de Ambulanţă dar şi SMURD vor primi autospeciale noi, spune Raed Arafat
Durerea angajaților de la Ambulanța Botoșani: Mașinile vechi cu care merg la intervenții!
Bătaie de joc la 112: echipaje plimbate la Vlăsineşti de un glumeţ încă neidentificat
Înecată cu un fagure cu miere, salvată de medici
Incredibil! Salvatori puși pe drumuri pentru o...păpușă din paie!
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO
Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...
Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!
Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...
Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”
În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.06 secunde