Marian Godină a povestit pe Facebook cum a ajuns să cunoască o fetiță de șapte ani, care l-a impresionat prin inteligență și mod de a vorbi.
Copila fusese rănită uÈ™or într-un accident È™i dusă la spital de către mama ei. Godină È™i colegul său de serviciu au mers până acolo, după ce medicii au sunat la 112. DeÈ™i are doar È™apte ani, ea le-a povestit ce s-a întâmplat ca È™i cum ar fi fost un om mare, a arătat milă față de È™ofer, căci acesta avusese grijă de ea, dar le-a È™i dat o mână de ajutor poliÈ›iÈ™tilor pentru a-l identifica.
Postarea lui Godină de pe Facebook:
"La spitalul de copii se prezentase o mamă a cărei fetiță fusese lovită de o maÈ™ină. Medicii au anunÈ›at poliÈ›ia, aÈ™a că m-am dus acolo împreună cu colegul meu. FetiÈ›a avea È™apte ani È™i, din fericire, avea doar niÈ™te julituri la genunchi. L-am lăsat pe colegul meu să audieze mama fetiÈ›ei È™i eu m-am dus la maÈ™ina de poliÈ›ie pentru a completa alte documente. În timp ce scriam, colegul a venit È™i mi-a zis să intru È™i eu în spital, să asist la audiere:
-Vino să vezi ce n-ai văzut până acum! Am intrat în salon È™i colegul a rugat-o pe fetiță să-mi spună È™i mie exact ce i-a povestit È™i lui.
-Deci...of...È™i eu încep cu deci! Scuze! Fără deci. Veneam de la magazin, de unde îmi luasem revista mea preferată È™i mă îndreptam spre casă. Mergeam pe trotuar, normal! Doar nu vă gândeaÈ›i că pe stradă! Și cum mergeam eu aÈ™a, cu gândul că în curând mă voi delecta cu revista mea, o maÈ™ină a dat cu spatele din parcare È™i m-a atins. M-a atins uÈ™or, dar tot am căzut È™i m-am lovit la genunchi. Nu sunt eu sperioasă de fel, dar am È›ipat È™i È™oferul s-a oprit. A coborât repede È™i a venit la mine să mă întrebe ce am pățit. Ha, ha, ha, ditamai bărbatul era mai speriat decât mine. I-am spus că sunt în regulă È™i că nu am pățit nimic, iar el a venit cu mine până acasă ca să se asigure că sunt în regulă. Ba chiar m-a È™ters pe genunchi È™i pe haine. I-am spus să se calmeze că nici nu mă mai doare. M-a mai rugat încă o dată să îl iert È™i a plecat. Eu am intrat în casă È™i i-am spus mamei ce am pățit È™i ea m-a adus la spital ca să se asigure că nu sunt lovită mai tare. Acum mi-a spus colegul dumneavoastră că acel domn nu trebuia să plece È™i trebuia să anunÈ›e poliÈ›ia. AÈ™a mă oftic, că nici eu nu am È™tiut, că aÈ™ fi sunat eu. Săracul om chiar nu a fost rău È™i nici nu a vrut să mă lovească. Acum o va păți urât, aÈ™a-i?
Eram fascinat È™i uimit de vocabularul È™i inteligenÈ›a fetiÈ›ei. Văzând că e atât de isteață, mă gândeam că ne va fi mult mai uÈ™or să-l găsim pe È™oferul care părăsise locul accidentului, dar nici chiar atât de uÈ™or pe cât s-a dovedit în final.
-Spune-ne, te rog, l-ai recunoaște dacă l-ai vedea iar?
-Normal! CredeÈ›i că-s aÈ™a uitucă? Era un bărbat cam la 45 de ani, avea părul aÈ™a grizonant, sprâncene foarte groase, aproape unite, o barbă foarte mare, îngrijită, de înălÈ›ime medie...
-Și mașina știi de care era?
-Da. Era o mașină albastră cu 4 uși.
-Era d-aia așa scurtă sau lungă?
-Nu era break. Era normală, cred că berlină îi zice, nu?
Colegul meu se uita la mine È™i râdea copios.
-Dacă tot știi că era berlină, nu știi și ce marcă era?
-Nu era o marcă de renume, că aș fi știut. Dar voi nu puteți afla? Tata mi-a zis că mașinile au numerele ălea pentru a putea fi găsite de poliție. Așa cum avem noi CNP-urile.
-Noi putem să aflăm după numere, dar de unde să avem numărul?
-Îl È™tie mama.
-Păi mama de unde îl È™tie?
-L-a notat pe revistă.
-De unde l-a avut?
-I l-am spus eu când am intrat în casă".