Potrivit portalului latinaoggi.eu, citat de stiridiaspora.ro, episodul s-a petrecut joi seară, în localitatea italiană Latina Scalo (provincia Latina), nu departe de fosta fabrică de zahăr. Mai mulți trecători au apelat serviciul de urgență după ce au auzit țipetele unei femei. Primii la fața locului au sosit medici de pe ambulanță care au descoperit o femeie care prezenta mai multe tăieturi la nivelul gâtului și a feței. Lângă ea se afla românul, într-o vizibilă stare de ebrietate.
Când a văzut salvatorii, românul și-a ieșit din minți și i-a atacat pe aceștia cu același cuțit pe care l-a folosit să-și rănească soția.
Medicii au fugit și au așteptat câteva minute până au ajuns la fața locului și carabinierii. Oamenii legii au intervenit în forță și l-au reținut pe român, astfel încât femeia să primească primul ajutor. Salvatorii au descoperit că starea rănile femeii erau mult mai grave decât se observa de la distanță.
Aceasta a fost transportată la spital în stare gravă, fiindu-i afectat și un rinichi. Românul a fost arestat și prezentat în fața instanței, mai scrie sursa citată.