Concediul de creștere a copilului va fi mai scurt! Mamele vor sta mai puțin timp acasă cu copilul

Lovitură pentru viitoarele mame din România. Acestea ar putea petrece un timp mai scurt acasă, cu nou-născutul.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) plănuiește că femeile din România să se întoarcă mai repede la muncă după ce nasc, considerând că cei doi ani petrecuți în concediu sunt prea mulți.

Modificări importante în România

În urmă cu puțin timp, Guvernul României a anunțat că, pentru România, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă unul dintre cele mai importante obiective, la fel de important ca și intrarea în NATO și Uniunea Europeană.

 

Prin urmare, OCDE a aprobat primul Aviz Formal, la 1 martie 2024, prin care România să fie evaluată în cadrul Comitetului Înalților Funcţionari pentru Buget, a anunțat la vremea respectivă Ministerul Finanțelor într-un comunicat.

Odată cu aderarea la OCDE, în România, ar putea apărea și o serie de modificări în legislația internă a țării noastre.

Una care lovește puternic în femei este cea referitoare la concediul de creștere a copilului. Concret, Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) își dorește scurtarea concediului de creștere a copilului. OCDE consideră că, durata de 2 ani este una prea mare.

La rândul lor, reprezentanții Ministerului Muncii afirmă și ei că încurajează întoarcerea mai repede a femeilor la locul de muncă.

„România acordă stimulente de inserţie pentru încurajarea celor care se întorc mai devreme la lucru”, a spus Raul Giuglea, purtător de cuvânt la Ministerul Muncii.

Se schimbă vârsta de pensionare pentru femei

Tot femeile sunt vizate de OCDE.  Conform legii pensiilor, în prezent, cele care au copii pot ieși mai repede la pensie, însă Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cere ca această prevedere privind pensionarea pentru femei în funcţie de numărul de copii pe care îi are, să fie eliminată.

Ce prevede legislația în vigoare

În prezent, persoanele care se află în concediu de creștere a copilului (poate fi atât tatăl, cât și mama) și doresc să se întoarcă mai repede de împlinirea vârstei de 6 luni a copilului dau un an, în cazul copilului cu dizabilități, pot beneficia de un stimulent de inserție în valoare de 1.500 de lei, sumă ce va fi acordată până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu dizabilități.

În schimb, persoanele care aleg să se întoarcă la serviciu după ce copilul împlinește șase luni sau un an, în cazul copilului cu dizabilități, vor primi un stimulent  lunar în valoare de 650 de lei, sumă ce va fi acordată până când copilul împlinește 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilități.

Sursa: Bugetul.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Depozitarea cerealelor după recoltă: ce verifici înainte de sezonul rece

Saturday, 22 August 2026

Pentru stocuri mai bine protejate, silozuri pentru cereale pot ajuta la organizarea recoltei după strângerea boabelor. Pregătirea hambarului sau a magaziei necesită adesea mici reparații ...

Cu ce se poartă adidașii cu platformă, în afară de blugi

Saturday, 22 August 2026

Fusta midi cu crăpătură laterală și un adidas cu platformă ușoară formează, în prezent, una dintre combinațiile cel mai des văzute pe stradă, deși intuiția multor femei le-ar fi sp...

Când va fi condusă pe ultimul drum actrița Mihaela Ștempel!

Saturday, 22 August 2026

O veste tristă a cuprins lumea teatrului botoșănean. Sâmbătă dimineață a fost anunțat faptul că Mihaela Ștempel, actriță și societar de onoare al Teatrului pentru Copii și Tineret ...