O mamă cere ajutor pentru a-și conduce fiul pe ultimul drum ”cu demnitate, așa cum merită”

Durere cumplită pentru o mamă din Botoșani, care în mai puțin de un an și-a pierdut ambii copii, rămânând singură pe un drum pe care nimeni nu ar trebui să-l parcurgă.

Marți seară, pe 18 noiembrie, fiul ei de 41 de ani a fost accidentat mortal. Un om aflat în puterea vârstei, un fiu care încă își lua viața în piept, un sprijin pentru mama lui, s-a stins în câteva clipe. O clipă greșită, un pas prea devreme sau prea târziu… și viața s-a schimbat într-o tragedie fără întoarcere.

Ceea ce face durerea și mai imposibil de purtat este faptul că această mamă trăiește deja cu sufletul sfâșiat. În primăvara acestui an, și-a îngropat fiica, o tânără răpusă de o boală nemiloasă, după o luptă grea, pe care nici medicina, nici rugăciunea și nici speranța nu au putut-o câștiga.

 

Astăzi, această mamă nu mai are lângă ea niciun copil. Niciun glas, nicio ușă care să se audă deschizându-se, niciun „mamă, sunt acasă”.

Cu lacrimi în ochi și cu o inimă care parcă nu mai poate bate, mama își plânge copiii, strângând între mâini fotografii și amintiri.

Și între atâta durere, mai intervine o altă povară, cea materială. Cu resurse puține, cu probleme grele și fără sprijin financiar, femeia cere ajutorul oamenilor cu inimă:

„Nu vreau decât să-mi pot conduce fiul pe ultimul drum cu demnitate, așa cum merită…”

Cei care pot și vor să ofere o fărâmă de alinare, oricât de mică, o pot face aici:

IBAN EURO: RO20 ROIN 4021 JROM J4F6 M906

IBAN RON: RO40 ROIN 4021 MNLS FLVI CX2D

Titular: ROXANA MIRANDA ONOFREI

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...