Controalele efectuate de inspectorii de muncă în luna mai au evidenţiat că 57 de persoane au acceptat să lucreze fără forme legale- implicit lipsiţi de beneficiile unui contract de muncă-, mulţumindu-se doar cu banii pe care îi primesc pentru activităţi sezoniere.
"Cele mai multe persoane depistate muncind la negru provin din construcţii, dar mai avem şi din comerţ şi prestări servicii. Angajatorii, deşi nu e termenul cel mai corect, au fost sancţionaţi cu 70.000 de lei", spun reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Cazurile de muncă la negru au fost depistate de inspectorii de muncă în timpul controalelor efectuate la 115 angajatori din judeţ.
"Au fost sanctionaţi 19 angajatori, fiind aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, nouă dintre acestea fiind amenzi, în valoare totală de 109.500 lei. În afară de munca fără forme legale a fost sancţionată şi nepăstrarea evidenţei timpului de muncă precum şi nerespectarea prevederilor legale privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor", adaugă reprezentanţii ITM.
Botoşani: Munca la negru lasă "angajaţii" fără niciun drept în faţa angajatorului
Stiri Botosani Thursday, 8 June 2017 SocialÎi vedem agăţaţi de pe schele, lucrând la reabilitarea termică a faţadelor de blocuri şi punându-şi viaţa în pericol, acceptând să lucreze fără un minim echipament de protecţie. Dar printre aceşti muncitori se regăsesc şi unii care acceptă să lucreze "la negru", chiar dacă asta le vulnerabilizează poziţia în faţa patronului.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Botoşăneni învăţaţi să se ferească de riscurile muncii la negru în ţară şi în afara ei
Patroni din Botoșani dați pe mâna procurorilor pentru muncă la negru!
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!
Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.27 secunde