Apel pentru salvarea Carinei. Micuța a fost operată de o tumoră gigant pe creier și se luptă cu cancer în stadiul IV (fotogalerie)

Apel pentru salvarea Carinei. Micuța a fost operată de o tumoră gigant pe creier și se luptă cu cancer în stadiul IV (fotogalerie)

O fetiță, în vârstă de doar patru anișori, din municipiul Dorohoi, are mare nevoie de ajutorul semenilor cu suflet mare, pentru a se putea bucura de o copilărie deosebită alături de părinții ei.

În luna decembrie a anului 2021 Carina a fost diagnosticată cu o tumoră gigant pe creier, care îi punea viața în pericol. Părinții copilei au dat numeroase telefoane și astfel au reușit să ajungă cu ea la Spitalul Monza din București, la doctorul Stoica, care a operat-o de urgență chiar a doua zi de dimineață.

Intervenția chirurgicală a fost una dificilă, care a durat cinci ore, însă la final a fost cu succes. Tumora de 10 centimetri a fost extirpată în totalitate.

„Operația a fost una dificilă, a durat 5 ore, însă la final a fost cu succes, tumora de 10 cm fiind extirpată în totalitate. După 3 săptămâni a venit rezultatul biopsiei, ependimoblastom, o formă rară și agresivă de cancer în gradul IV”, au spus părinții copilei.

Pentru a se putea bucura de copilărie, Carina are nevoie de radioterapie cu protoni, intervenție ce nu se poate realiza în România. Singura șansă a părinților a venit de la un spital din Franța.

„Costurile pentru tratament ajung la aproape 70.000 de euro, o sumă enormă pentru noi, care trebuie achitată în totalitate, înainte de începerea tratamentului. De aceea apelăm la dumneavoastră, vă rugăm să ne ajutați să îi dăm o șansă la viața Carinei, la copilărie... nu ne imaginăm viitorul fără ea. Vă mulțumim și Dumnezeu să vă ajute”, a povestit mama Carinei.

Din nefericire, familia continuă să primească vești rele din partea cadrelor medicale.

„Suntem încă internate la Gustave Roussy pentru tratamentul împotriva aplaziei, situația nu s-a schimbat deloc. În continuare face febră, analizele nu sunt în parametri normali, deși este a patra zi de antibiotice, a avut nevoie de transfuzie de trombocite și sânge. Refuză să mănânce și nu știm cât o să dureze până o să își revină! Ne rugăm lui Dumnezeu să fie cât mai repede să putem începe investigațiile medicale necesare pentru începerea protonterapiei”, a adăugat femeia.

Pentru ca fetița să poată fi supusă terapiei cu protoni contează foarte mult rezultatul RMN-ului pe care îl va face săptămâna viitoare. Dacă tumora recidivează situația se poate complica și ar fi nevoie de încă o intervenție chirurgicală pentru eliminarea acesteia.

„Am primit devizul oficial de preț pentru protonterapie, tratamentul de care are nevoie Carina. Acesta include doar protonterapia, după cum este și menționat, fără alte tratamente în cazul unor situații neprevăzute, pentru că nimeni nu știe cum o să reacționeze organismul ei sau de ce o să fie nevoie pe parcurs. La acestea mai adăugăm și costurile cu transportul între spitale, pentru că o să fie monitorizată la Gustave Roussy și tratată la Institutul pentru protonterapie Curie, cazarea pe perioada tratamentului.

Cei care doresc să o ajute pe Carina pot dona în conturile deschise în acest sens.

Cont euro banca Transilvania: RO27BTRLEURCRT0119239401

Titular Rotariu Cătălin Vasile

Cont Ron banca Transilvania: RO77BTRLRONCRT0119239401

Titular Rotariu Cătălin vasile

Cont Revolut:

Titular Lucia Rotariu.

Euro: LT30 3250 0064 0772  0007

Lire: Cont 68449437 codul băncii 04-00-75 

Lei: RO11 BREL 0005 5126 6404 0100

Cont PayPal:rotariu32@gmail.com




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Târgul Liceelor la Botoșani, dedicat elevilor de clasa a VIII-a. Președinte CJE: „Totdeauna să vă urmați pasiunea și să credeți în voi” (foto, video)

Vineri, 17 Mai 2024
1135

Vineri a debutat ediția 2024 a Târgului Liceelor la Botoșani și Dorohoi. Evenimentul s-a desfășurat în două locații în același timp: în Sala de Sport a Colegiului Tehni...

Bursa locurilor de muncă la Botoșani, sute de șomeri au fost prezenți! Director AJOFM: „Sperăm să aveți un statut schimbat pe piața muncii!” (foto, video)

Vineri, 17 Mai 2024
579

Vineri dimineață, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din municipiul Botoșani s-a desfășurat Bursa Locurilor de Muncă.Evenimentul este organizat de Agenția Județeană pentru...

Unul dintre microbuzele școlare electrice destinate elevilor din mediul rural a fost prezentat, marți, la Botoșani! (foto, video)

Marţi, 14 Mai 2024
913

Marți dimineață, în Piața Revoluției din municipiul Botoșani a fost făcută prezentarea unuia dintre microbuzele școlare electrice care vor ajunge în comunele din județul Botoșan...