Sfinţii Mucenici Evlampie şi sora sa, Evlampia, au trăit pe vremea lui Maximian (286-305), pe când în Nicomidia era dregător Maxim.
Din cauza prigoanei, împreună cu mai mulţi creştini se ascundeau în munţi şi prin pustietăţi. Evlampie, fiind trimis oarecând să cumpere pâine din oraş, a fost prins de închinătorii la idoli şi dus în faţa judecătorului. Acolo, el a mărturisit cu mult curaj că este creştin, refuzând să aducă jertfe lui Marte.
În loc să jertfească, a poruncit idolului să cadă şi, căzând, s-a sfărâmat în bucăţi. Fiind chinuit, a venit la groaznica privelişte şi sora sa, Evlampia, care, mărturisind că este creştină, se ruga de prigonitori să fie părtaşă la chinurile fratelui ei. Şi băgându-i pe amândoi într-un cazan cu apă clocotită, Sfinţii Evlampie şi Evlampia au rămas nevătămaţi. Văzând aceasta, mulţi păgâni au crezut în Domnul Iisus Hristos. Apoi, celor doi li s-au tăiat capetele, primind astfel cununa muceniciei.
Sfântul Cuvios Teofil Mărturisitorul (sec. 8) s-a născut din părinți creștini într-un sat din orașul Tiberiapolis. La vârsta de 13 ani s-a dus în munte la Cuviosul Ștefan Sihastrul și l-a rugat să îl primească în viața călugărească. După trei ani de rugăciuni și ascultare s-a făcut monah.
Teofil a trăit în pace până în vremea împăratului iconoclast Leon Isaurul (717-741). A fost supus supliciilor și dus în Niceea la judecată. Aici, Cuviosul Teofil l-a convins pe judecător asupra cinstirii sfintelor icoane, care i-a dat voie să plece.