9 octombrie, calendar ortodox: Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia

Sfântul Iacob al lui Alfeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Era frate cu Matei vameşul şi evanghelistul. El nu trebuie confundat cu Iacov „fratele Domnului”, Episcopul Ierusalimului şi autorul Epistolei din Noul Testament.

După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Iacob al lui Alfeu a mers la neamurile din sudul Palestinei şi în Egipt, unde a predicat Evanghelia mântuirii, aducând la Hristos mulţime de popoare. A murit asemenea Mântuitorului Iisus Hristos, fiind răstignit pe cruce. „Apostole Sfinte Iacob, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre” (Tropar, glas 3).

 

Astăzi, Biserica îi pomeneşte şi pe Sfinţii Andronic şi Atanasia. Andronic era din Antiohia cea mare, cu meşteşugul fiind lucrător de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune şi bogat. Şi şi-a luat femeie pe Atanasia, care şi ea era iubitoare de Dumnezeu, vieţuind ei cu cinste după plăcerea Domnului şi fiind împodobiţi cu toate virtuţile. Iar bogăţia lor o împărţeau în trei părţi: o parte la săraci, o parte pentru înfrumuseţarea bisericilor, iar o parte la trebuinţele casei lor.

Ei au avut un fiu şi o fiică, iar după naşterea celor doi copii nu au mai vrut să se cunoască trupeşte, ci se nevoiau amândoi în curăţie şi rugăciune smerită. Însă, într-o zi, copiii lor au murit, dar Andronic nu se arăta prea mâhnit, ci, rugându-se neîncetat, vieţuia după pilda vieţii lui Iov cel mult răbdător. Soţia sa, Atanasia, era însă foarte mâhnită, iar după îngroparea fiilor ei nu voia să meargă acasă, ci stătea lângă mormânt. În urma unei vedenii în care a vorbit cu Sfântul Mucenic Iulian, Atanasia a mers la bărbatul ei şi l-a rugat să o lase să plece la mănăstire. Amândoi au devenit monahi, trăind în curăţie şi rugăciune, făcându-se plăcuţi Domnului pentru vieţile lor pilduitoare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

astăzi, 20:58

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

astăzi, 19:26

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

astăzi, 19:09

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...