Ansamblu rutier cu documente false oprit din drumul spre Republica Moldova

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru ansamblul auto la volanul căruia se afla.

În data de 14 martie a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean moldovean, în vârstă de 32 ani, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Germania.

 

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că semiremorca figurează ca radiată din circulaţie de către autorităţile din Germania, iar certificatul de înmatriculare prezintă urme de ştersături mecanice şi adăugiri de text la ştampila ITP. De asemenea, colegii noştri au constatat că asigurarea tip carte verde este falsă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șoferi trași pe dreapta, se face o anchetă de circulație pe drumurile naționale din Botoșani!

astăzi, 09:27

Ancheta de circulație „Origine – Destinație” a ajuns pe drumurile naționale din zona Moldovei. Astăzi, 28 octombrie, are loc o nouă etapă a acestei anchete pentru anul 2026 ...

Poate statul să supravegheze audio-video o întreagă familie în propria locuință?

astăzi, 08:55

Articolul 139 din Codul de procedură penală stabilește condițiile în care poate fi autorizată supravegherea tehnică. Reglementarea urmărește să concilieze necesitățile anchetei penale...

Povestea tragică a femeii din Botoșani care a murit în Dublin. Ce a postat cu puțin timp înainte de a muri - FOTO

astăzi, 08:29

Potrivit informațiilor furnizate de presa locală din Dublin, femeia se mutase recent în locuința în care a fost găsiră fără viață. După moartea ei, autoritățile au reținut un ...