Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) reacționează după informațiile potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit și precizează că această cifră nu reprezintă numărul unor dosare verificate individual și în care au fost descoperite erori. Instituția anunță însă că situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi analizate, iar dacă vor fi confirmate diferențe, acestea vor fi soluționate conform legii.
CNPP explică faptul că cifra de aproximativ 2,2 milioane a rezultat în urma unei estimări statistice realizate de auditorii Curții de Conturi, după verificarea unor eșantioane. Prin urmare, aceasta nu poate fi interpretată ca dovadă că toate pensiile respective au fost stabilite în mod eronat.
De unde provine cifra de 2,2 milioane de pensii
Casa Națională de Pensii arată că auditorii au folosit informațiile existente în bazele de date ale instituției, selectând anumite eșantioane pentru verificări amănunțite. Rezultatele obținute au fost apoi utilizate pentru estimări la o scară mai mare, potrivit stiripesurse.ro.
„În ceea ce privește informațiile potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit, este necesară clarificarea modului în care trebuie interpretate datele prezentate în raport. Pentru o parte dintre aspectele analizate, auditorii au pornit de la datele existente în bazele de date ale CNPP și au selectat eșantioane asupra cărora au fost efectuate verificări de detaliu, rezultatele fiind utilizate pentru realizarea unor estimări prin extrapolare statistică”, transmite CNPP.
Instituția subliniază că extrapolarea nu echivalează cu verificarea fiecăruia dintre cele aproximativ 2,2 milioane de dosare.
„O valoare estimată prin extrapolare statistică nu înseamnă că toate dosarele la care aceasta se referă au fost verificate individual și constatate ca fiind calculate greșit. În mod similar, valorile estimate prin extrapolare nu reprezintă, prin ele însele, sume stabilite individual pentru fiecare beneficiar. Prin urmare, din datele prezentate în raport nu poate fi desprinsă concluzia că aproximativ 2,2 milioane de pensii au fost verificate individual și constatate ca fiind calculate greșit.”
Ce se întâmplă dacă se descoperă că pensia a fost calculată greșit
În situațiile în care verificările confirmă existența unor diferențe, Casa de Pensii spune că va aplica prevederile legale. Acest lucru poate însemna atât recuperarea banilor achitați necuvenit, cât și acordarea sumelor care trebuiau să ajungă la pensionari.
„CNPP nu minimalizează situațiile punctuale confirmate de auditorii publici externi. Fiecare dintre acestea va fi analizată, iar acolo unde se confirmă existența unor diferențe vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege, atât pentru recuperarea eventualelor sume plătite necuvenit, cât și pentru acordarea diferențelor de drepturi cuvenite beneficiarilor.”
Instituția invocă în același timp amploarea procesului de recalculare, desfășurat într-o perioadă relativ scurtă și în condițiile intrării în vigoare a unui nou cadru legislativ.
„Totodată, trebuie avută în vedere amploarea fără precedent a procesului de recalculare a pensiilor, derulat într-un interval relativ scurt și în contextul aplicării unui nou cadru legislativ. Procesul a presupus analizarea și prelucrarea unui volum foarte mare de date și documente, precum și mobilizarea personalului CNPP și al tuturor caselor teritoriale de pensii”, se mai precizează în comunicat.
