Românii se vor putea vaccina anti-COVID direct din mașină

Autoritățile vor identifica în perioada următoare cele mai potrivite locuri pentru înfiinţarea de centre de imunizare de tip 'drive-thru', sau, mai pe românește, locuitorii vor putea fi vaccinați direct în mașină, fără a mai fi necesar să se prezinte la un centru medical de vaccinare.

Anunțul a fost făcut de Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid-19 din România.

"Centrele de tip 'drive thru' (...) sunt prevăzute pentru etapa a treia. În perioada următoare vom identifica locaţiile potrivite şi, eventual, oraşele în care vom lua în calcul înfiinţarea unui astfel de centru de tip 'drive thru', pe de o parte, pe de altă parte, prioritatea noastră imediată este legată de operaţionalizarea centrelor mobile de vaccinare care să asigure vaccinarea celor din mediul rural, a persoanelor care nu au acces la un centru de vaccinare fix", a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.

Centrele de vaccinare drive-through sunt centre de vaccinare fixe amenajate în mod special pentru etapa a III-a a procesului de vaccinare care este adresată populației generale. Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, organizarea și amenajarea acestor centre se vor face în marile aglomerări urbane, în zone care permit accesul persoanelor cu mijloace auto proprii.

 

Spune-ne opinia ta