O secție a Spitalului „Mavromati” are pacienți programați până în decembrie 2025! (video)

Anunțul a fost făcut chiar de medicul șef de secție în cadrul unei conferințe de presă.

Foarte mulți pacienți din județul Botoșani care au nevoie de proteze sunt nevoiți să aștepte chiar și luni de zile din cauza adresabilității crescute pe Secția de Ortopedie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.

Doctor Radu Malancea, medicul șef al Secției de Ortopedie din cadrul unității sanitare, spune că sunt pacienți programați până în decembrie anul 2025.

Asta și pentru că spațiile de care beneficiază secția sunt reduse, efectuându-se operații în fiecare zi.

 

„La noi se operează zi de zi, zi de zi. Dacă am avea și a treia sală ar fi perfect. Avem programări până în decembrie 2025. Pentru protejare avem pacienți cu vârste cuprinse între 65 – 75 de ani. Prin Bugetul Casei avem programul de endoprotezare în funcție de cum ne dau banii. Și chiar dacă ne-ar da mai mulți bani, dar nu mai am spațiu fizic de lucru. Avem caiete de programări”, a declarat Radu Malancea, medic șef pe Secția de Ortopedie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...