Nou director de îngrijiri la Spitalul Judeţean de Urgenţă de la Botoșani

Începând de astăzi, Spitalul Judeţean de Urgenţă de la Botoșani are un nou director de îngrijiri.

Un asistent din cadrul UPU va prelua, timp de trei luni, postul de director de îngrijiri, vacantat de asistenta Coca-Stela Crîșmaru, al cărei mandat interimar a ajuns la final.

Numirea noului director de îngrijiri a fost făcută de preşedintele Consiliului Judeţean la finele săptămânii trecute.

Asistentul Florentin Andrei activează în SJU de peste 15 ani şi deserveşte şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD.

 

Într-un comunicat de presă, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani a explicat că delegarea s-a făcut pentru o perioadă de trei luni.

„Pe domnul Florentin Andrei l-am delegat pe postul de director de îngrijiri pentru o perioadă de trei luni, deoarece mandatul interimar al doamnei Coca-Stela Crîșmaru a ajuns la final. Alegere domnului Florentin Andrei am decis-o împreună cu specialiștii Spitalului Județean în urma unei ample analize și a primat faptul că este un specialist foarte bun și că de mai bine de 15 ani lucrează ca asistent principal în Unitatea de Primiri Urgențe. În condițiile epidemiologice actuale și al provocărilor pe care le aduce modernizarea unității spitalicești experiența lui este un plus pentru echipa de management a Spitalului Județean. Așa cum a făcut-o și în cazul celorlalte instituții aflate în subordine și în care s-a pus problema schimbării echipei de conducere, am decis să susțin un specialist cu o bună reputație, domnul Florentin Andrei nefiind membru al vreunui partid politic”, a explicat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...