Ministrul Sănătăţii recomandă asistenţilor medicali şi medicilor frecventarea cursurilor de comunicare

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila consideră că asistenţii medicali şi chiar medicii ar putea să urmeze cursuri de comunicare necesare în interacţiunea cu pacienţii şi aparţinătorii.

„Aceste cursuri de comunicare (…) ar trebui să facă parte din curricula de pregătire pentru asistenţi medicali şi pentru medici. Eu cred că partea cu facultativul nu este foarte tentantă pentru că avem şi această problemă – orice e provizoriu tinde să devină definitiv şi provizoratul nu cred că este un lucrul bun. De 22 de ani ne chinuim cu Educaţia pentru sănătate în şcoli, nu cred că mai trebuie să aşteptăm vreo 22 de ani să introducem ca disciplină comunicarea. Oamenii, când sunt bolnavi, sau familiile copiilor când aceştia sunt bolnavi, au nevoie nu numai de încurajare, au nevoie de o explicaţie, au nevoie de o persoană cu care să comunice şi care să le înţeleagă neliniştile şi au nevoie de încurajare şi empatie. Lucrurile acestea poţi să le ai nativ, dar ele trebuie dobândite într-un cadru instituţional pe care îl oferă şcoala, fie că discutăm despre facultăţile pentru asistenţi medicali şi moaşe, fie că discutăm despre facultăţile de medicină şi poate că reuşim să ne gândim şi la o comunicare”, a spus Rafila.

 

În opinia sa, conceptul potrivit căruia familia participă la îngrijirea copiilor ar trebui dezvoltat.

„Cred că această temă a îngrijirii copiilor, în care familia participă la acest proces de îngrijire şi de vindecare a copilului, dar lucrul acesta este valabil de foarte multe ori şi pentru adulţi, chiar dacă familia nu este la fel de prezentă, (…) cred că este un concept pe care trebuie să îl dezvoltăm”, a explicat demnitarul.

Sursa: g4media.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum stă Botoșaniul pe HARTA județelor unde internetul și telefonia au cele mai multe PROBLEME!

astăzi, 09:53

Potrivit unui raport al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), publicat recent, internetul și serviciile de telefonie au avut cele mai multe prob...

ANAR: În 55 de localități din județul Botoșani s-au impus restricții în alimentarea cu apă!

astăzi, 09:08

Potrivit Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), la nivel naţional, există un regim deficitar în bazinul Crişanei, Olteniei, Munteniei, Moldovei, în bazinul Cr...

Nenorocire de la un trăsnet: S-au făcut scrum opt tone de furaje! - VIDEO

astăzi, 08:23

Incendiul violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Sârbi, comuna Vlăsinești. S-au deplasat la fața locului, în cel mai scurt timp, pompierii din...