Din august, CAS și CASS pentru cei cu normă parțială ar putea avea o limită minimă de plată

În cazul salariaților cu normă parțială, angajatorii ar urma să fie obligați să achite contribuțiile la pensii (CAS) și sănătate (CASS) aferente unui salariu minim brut, adică, în principiu, unei norme întregi. Măsura pregătită de Guvernul Tudose pentru august 2017 era și în planul Guvernului Grindeanu, cu toate că acesta din urmă viza toate contribuțiile sociale, nu doar două dintre ele.

Stabilirea unei sume minime a contribuțiilor sociale obligatorii pentru salariații încadrați în muncă cu normă parțială era o măsură avută în vedere de Guvern pentru luna iunie 2017, conform Programului de convergență 2017-2020 al fostului Executiv. Programul a fost aprobat în mai 2017 prin memorandum, însă măsura trebuie inclusă într-un act normativ pentru a se aplica efectiv.

Acum, în programul de guvernare al Executivului condus de Mihai Tudose a fost preluat parțial acest deziderat, în sensul că, de la 1 august 2017, se dorește introducerea acestei obligații doar pentru CAS și CASS.

„Începând cu 1 august 2017, vom pune în aplicare două măsuri înscrise în Programul de Convergență transmis la UE, și anume: asigurarea plății de către angajator a contribuției pentru pensii și sănătate la nivelul salariului minim pentru toți salariații, inclusiv pentru cei cu timp parțial de lucru și cei cu plata în acord, în scopul protejării și acestor categorii de salariați prin prisma drepturilor de pensii și de ocrotire a sănătății”, scrie în programul Guvernului Tudose.

Potrivit Programului de convergență aprobat de Guvernul Grindeanu, pentru salariații cu normă parțială, angajatorii urmau să achite toate contribuțiile sociale la nivelul salariului minim brut (1.450 de lei, în prezent), începând din iunie 2017. Concret, limitarea s-ar fi aplicat numai dacă salariații în cauză câștigau sub 1.450 de lei, cu condiția ca aceștia să nu fie angajați și în altă parte. Citeste complet pe Avocatnet.ro...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI