De săptămâna viitoare, românii pot alege să se trateze și la spitalele private

De la 1 iulie, românii se vor putea trata și în spitalele private, o parte din bani fiind suportați de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Fiecare asigurat va primi înaintea acordării serviciilor medicale un deviz cu costurile estimative, valabil 5 zile lucrătoare, ceea ce îi va oferi posibilitatea beneficiarului să caute și alte oferte pentru tratamentul necesar.

Practic, pacienții vor putea să refuze tratamentul unui spital daca factura emisă li se pare prea mare.

Schimbarea din legislație face ca de la 1 iulie să fie introdusă noțiunea de „contribuție personală” pentru pacienți, care este o chestiune diferită de coplată.

„Contribuția personală” reprezintă, în cazul unei spitalizări, diferența dintre tariful decontat din Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate pentru rezolvarea cazului și tariful perceput de furnizorul privat pentru rezolvarea aceluiași caz.

Pacientul se va prezenta la spitalul privat, va primi în primă fază ceea ce se cheamă un „deviz estimativ”, care i se va prezenta transparent: cât decontează Casa din Fond pentru intervenția pe care urmează să o suporte pacientul asigurat și cât percepe în plus spitalul privat pentru rezolvarea cazului – detaliat, pe categorii de cheltuieli (resursă umană, medicamente, materiale sanitare etc), conform unui model standard, care se găsește în normele de aplicare ale contractului-cadru.

Acest „deviz” este de fapt o ofertă, care va fi valabilă 5 zile lucrătoare. Pacientul are astfel la dispoziție 5 zile să se gândească dacă să accepte oferta sau să meargă la alte spitale private pentru a obține oferte similare, să le compare și să ia cea mai bună decizie pentru situația în care se află, au explicat oficialii din domeniul sanitar.

 

Spune-ne opinia ta