Cazuri de rujeolă la Botoșani, patru copii de până la 4 ani au ajuns la spital (video)

La nivel național a fost declarată epidemie de rujeolă. Cazuri au fost înregistrate și în rândul copiilor botoșăneni.

Cazuri de rujeolă la Botoșani, patru copii de până la 4 ani au ajuns la spital (video)

   Foto: Vaslui Azi

Medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, a precizat într-o conferință de presă că s-au înregistrat și la Botoșani cazuri de rujeolă, după ce la nivel național a fost declarată epidemie.

Potrivit managerului unității sanitare, din luna noiembrie și până în prezent au fost înregistrate șase cazuri de copii infectați cu rujeolă.

„În ceea ce privește Spitalul Județean, din noiembrie și până în prezent (7 noiembrie) au fost doar șase cazuri de rujeolă la nivelul unității sanitare. Este vorba despre patru pacienți între 1 – 4 ani, un pacient între 5 și 14 ani, și un pacient peste 15 ani. În momentul de față nu avem niciun pacient internat pe Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean”, a declarat dr. Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.

Reamintim faptul că, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă.

De asemenea, se va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

astăzi, 12:19

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...