Alexandra a ajuns la doctorul Burnei cînd avea 2 ani, din cauza unei luxaÈ›ii de È™old. La nici una dintre cele trei intervenÈ›ii pe care le-a avut, mama ei nu a È™tiut ce anume îi fac fetiÈ›ei în sala de operaÈ›ii. Profesorul Burnei i-a spus doar că ar trebui să se simtă privilegiată, că „alÈ›ii aÈ™teaptă È™i doi ani pînă intră în operaÈ›ie”.
După prima intervenÈ›ie, i s-a făcut rău cînd È™i-a văzut copilul ieÈ™ind din sală cu ghips de la brîu în jos – nu o prevenise nimeni. După a doua, a citit singură în foaia de observaÈ›ii că medicii i-au scurtat piciorul fetiÈ›ei ei cu doi centimetri È™i jumătate. A întrebat de ce, i s-a răspuns să nu-È™i facă griji, „creÈ™te înapoi”. După a treia, a aflat că i-au drenat puroiul dintr-o infecÈ›ie cu stafilococ care nu fusese trecută în scrisoarea medicală. La controale, îl întreba pe profesor de ce e femurul ieÈ™it în afară, de ce copilul merge greu, de ce are dureri. «E foarte bine, mămică», spunea medicul È™i o trimitea acasă, la BotoÈ™ani.
La finalul lui 2013, cînd a aflat că o fetiță din spital a murit pe masa de operaÈ›ie, Anca, mama Alexandrei, a hotărît să-È™i ia copilul È™i să meargă È™i la alÈ›i doctori. A fost la IaÈ™i, la BucureÈ™ti È™i în Italia, la Bologna. Cinci medici diferiÈ›i i-au repetat acelaÈ™i lucru: „Mi-au spus că È™oldul copilului e compromis. Nu trebuia să îi facă osteotomie de bazin, ci doar osteotomie de femur. Bine că mai are oase…”
În maximum doi ani, Anca trebuie să-È™i ducă fetiÈ›a la încă o operaÈ›ie, de data asta în Italia. „N-are rost s-o mai chinuiÈ›i aici”, i-a zis un ortoped din BucureÈ™ti.
IntervenÈ›iile doctorului Burnei au lăsat-o pe Alexandra cu un picior mai scurt decît celălalt È™i un mers È™chiop, cu dureri de coloană, capul femurului distrus È™i È™oldul afectat. A fost nevoie de terapie susÈ›inută ca să poată trece peste trauma din spital. „M-am dus la psihiatru, a evaluat-o, m-a trimis la psiholog, logoped, pedagog. Și-a dat drumul să vorbească încet-încet, È™i de-abia la 4 ani È™i 8 luni a renunÈ›at la pampers.”
Șerban s-a născut cu un picior mai scurt decît celălalt (adică are „hipoplazie congenitală membru stîng”). La o lună de la naÈ™tere, mama lui, Claudia, a văzut o emisiune pe Antenă, în care era invitat un ortoped „care face miracole”. A sunat la televiziune È™i cîteva zile mai tîrziu s-a dus cu bebeluÈ™ul la BucureÈ™ti, la Gheorghe Burnei. „L-a văzut È™i mi-a zis că-l face bine. După mai multe amînări, m-a chemat pentru operaÈ›ie de-abia la 5 ani jumate”, îÈ™i aminteÈ™te Claudia.
În dimineaÈ›a în care a ajuns la spital, i s-a spus că Profesorul nu vede copii neoperaÈ›i decît în privat, la Regina Maria. A sunat să-È™i facă programare: „Eram a cinci sutea nu È™tiu cît. Păi È™i cînd vine asta? am întrebat. Peste vreo opt luni de zile”. Peste opt luni, Claudia a venit iar la BucureÈ™ti cu Șerban. ConsultaÈ›ia la doctorul Burnei a costat 400 de lei È™i a durat 4 minute. Doctorul i-a dat un bileÈ›el cu un număr de telefon la care să sune ca să-i cumpere copilului È™uruburile È™i fiÈ™ele de pe bileÈ›el.
„Mă simÈ›eam ca È™i cum m-ar fi trimis să duc caii la potcovit”, îÈ™i aminteÈ™te ea. Claudia a sunat, i-a citit angajatei de la firma Argonmed ce scria pe bileÈ›el È™i a întrebat-o ce e. Angajata i-a spus că e vorba de aparatul Ilizarov È™i că îi „face preÈ›ul” È™i o sună a doua zi: aparatul pentru Șerban costa 4500 de euro. „În BotoÈ™ani salariile sînt mici. De unde să scoÅ£i atâÅ£ia bani? A început o cursă: în loc să mă gândesc la operaÅ£ia în sine ÅŸi cu ce o să presupună ea, eu m-am gândit de unde să strâng bani”, zice mama lui Șerban.
Cu bani de la mama È™i soÈ›ul ei, care erau plecaÈ›i la muncă în străinătate, È™i cu ajutor de la niÈ™te firme din BotoÈ™ani, Claudia a reuÈ™it să adune suma pentru fixator: „Am plecat cu trenul la operaÅ£ie, ne-am dat jos ÅŸi a început calvarul. Era foarte plin spitalul È™i Burnei m-a întrebat dacă am banii. Am zis că da. Bine, atunci dăm pe unul afară care n-are bani.”
Înainte de operaÈ›ie, Claudia a fost chemată la „domnul Profesor”. De față cu ceilalÈ›i medici din secÈ›ie È™i cu rezidenÈ›ii, Burnei a întrebat-o dacă vrea să-È™i opereze copilul de două ori – să pună aparatul mai întîi pe femur È™i apoi pe tibie – sau o singură dată. Femeia a ales o singură operaÈ›ie, ca să-È™i scape copilul de o traumă suplimentară. Nu îÈ™i dădea seama ce presupune asta. „Eu nu sunt doctor. Dacă eram, îl puneam pe masa din bucătărie È™i-l operam acasă”.
Mamei nu i s-a spus ce presupune, de fapt, alungirea piciorului cu un fixator extern. Durerea, imobilizarea, cuiele de metal care ies din picior, riscul de infecÈ›ie. După operaÈ›ie, Claudia l-a întrebat pe Burnei ce trebuie să facă mai departe. „Discută cu rezidenÈ›ii, mi-a zis.”
Imediat după intervenÈ›ie, reprezentanta firmei a venit în salonul de terapie intensivă È™i a cerut banii pe fixator. Bani cash, scoÈ™i de la un bancomat de lîngă spital. „Am lăsat copilul plângând acolo ÅŸi m-am dus să le dau bani, nu voiau să plece. Că nu, că ÅŸeful ei Murat vrea banii”, îÈ™i aminteÈ™te Claudia.
PărinÈ›ii pot fi puÈ™i să-È™i plătească singuri dispozitivele pentru copiii lor doar în caz de urgență medicală care pune în pericol viaÈ›a copilului. Altfel, spitalul trebuie să furnizeze tot ce e necesar pentru o intervenÈ›ie. După ce Claudia a aflat toate astea, s-a dus la Casa de Asigurări de Sănătate ca să-È™i ceară banii înapoi. Dar Casa a trimis-o la spital: dacă spitalul a pus-o să plătească, atunci tot spitalul trebuie să-i dea banii pe fixator.
Acasă, la BotoÈ™ani, Claudia a încercat să mai ia o părere de la un ortoped de adulÈ›i. Cînd a aflat că băieÈ›elul fusese operat de Burnei, medicul nici nu i-a mai primit la consultaÈ›ie.
Deocamdată, băieÈ›elul merge la È™coală în cîrje. Va avea nevoie de o serie de operaÈ›ii de alungire, care să facă ce n-a reuÈ™it fixatorul lui Burnei. Dar asta de-abia cînd Șerban o să aibă 16 ani. Pînă atunci, spune Claudia, „o să caut altă È›ară, să-mi fac copilul bine.”
Sursa text și foto: Casa Jurnalistului (Citește mai multe AICI)