Prof. dr. Pavel Chirilă este doctor în ştiinţe medicale, profesor de Bioetică laică şi creştină, medic primar medicină internă cu supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie. Este preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuți (ARMF), medic naturist şi autor al mai multor lucrări în domeniu.
În cartea sa "Prevenirea cancerului-un studiu economic comparat", prof. dr. Pavel Chirilă a explicat cum să ne ferim de factorii care pot declanșa apariția cancerului, scrie Doctorul Zilei. Iată 10 reguli cu care ținem boala la distanță.
NU FUMAŢI!
Fumatul este cancerigen prin mai mulţi factori: nicotina, aditivii chimici numiţi sosuri în industria tutunului (în număr de peste 600 care definesc anumite branduri de ţigări) care sunt arşi la 800 de grade celcius şi ingeraţi în ţigări dezvoltă factorii cancerigeni şi Poloniul radioactiv, pe care tutunul îl absoarbe din sol.
"România are incidenţa cea mai mare la cancerul pulmonar dintre toate ţările europene. Este simplu de înţeles, pentru că şi incidenţa fumatului, la persoanele adulte din România este de 27%. Un sfert din populaţia României fumează zilnic 2, trei euro. Cancerul de plămâni este o boală care răspunde foarte greu la tratamentele oncologice şi, singura măsură eficientă cu adevărat şi mult mai ieftină este să evităm fumatul. 80% din bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători. Diferenţa de 20% de cancere sunt persoane expuse la pulberi din aer. De exemplu, Bucureştiul este cel mai poluat oraş cu pulberi dintre toate capitalele europene. Profilaxia este un „tratament” mult mai eficient”, a explicat Pavel Chirilă, precizând că “toţi factorii oncogeni care sunt prezentaţi în carte au o perfidie ieşită din comun. Ei declanşează cancerul după o perioadă de 20-30 de ani de greşeli. Asta se întâmplă şi cu fumatul şi şi cu unele alimente. Nu dau cancer pe loc".
NU CONSUMAŢI ZAHĂR ALB RAFINAT!
Zahărul alb este al doilea factor oncogen ca frecvenţă în cazurile de cancer, a precizat Dr. Pavel Chirilă. "A apărut în 1833 ca un produs de izolare, de rafinare şi impactul metabolic asupra organismului uman a fost enorm pentru că, mii şi mii de ani, fiinţa umană a consumat doar glucide complexe din natură. Adică singurele surse de glucide au fost mierea şi fructele. Zahărul este un produs izolat şi scos din contextul natural şi din complexul poliglucidic, fapt pentru care organismul se luptă foarte greu cu acest dizaharid, cu acest carbohidrat zaharat şi, în organismul uman, zahărul crează un dismicrobism intestinal(…), distruge flora microbiană care este bună pentru organism. Al doilea efect este stimularea insulinei care, la rândul ei, stimulează factor de creştere celulară, o substanţă cancerigenă ce induce mitoze. În al treilea rând, zahărul creşte nivelul de estogeni în sângele femeii şi o cantitate crescută de estrogeni favorizează instalarea unui cancer în zona genitală la femei. Pe acelaşi principiu ca şi ţigara, îţi trebuie 20-30 de ani să observi consecinţele nefaste ale consumului de zahăr alb".
NU CONSUMAŢI FĂINA ALBĂ SAU FACEŢI-O CÂT MAI RAR!
A doua mare catastofă alimentară, care conţine într-un procent foarte mare amidon (cu efecte similare ca şi consumul de zahăr alb) este făina albă.
EVITAŢI FRUCTELE ŞI LEGUMELE CARE ARATĂ FOARTE BINE. ȘI MAI ALES MEZELURILE!
Sărurile nitrice care se folosesc pentru stimularea creşterii plantelor, fructelor şi seminţelor, având nucleul nitro, stimulează atât talia plantelor, cât şi greutatea fructelor, a rodului şi a seminţelor. “Celula canceroasă aşa se şi defineşte, ca o creştere anarhică a celulelor unui organ. La ora actuală, există două surse periculoase de săruri nitrice în alimentaţia omului: cea din pământ (în Europa se toarnă circa 300.000.000 de tone de azotat în pământ, care este în parte fie preluat de plante, fie transportat de apele subterane şi plimbat prin toată Europa şi o parte rămâne în sol) şi cantitatea de circa 300 de mg de săruri nitrice pe care o găsim în kilogramul de mezeluri (60% este carne şi restul sunt săruri nitrice). După 10-20 de ani se atinge pragul în care un cancer se poate declanşa.
INTERESAŢI-VĂ DACĂ LEGUMELE ŞI FRUCTELE AU FOST STROPITE CU INSECTICIDE!
Azotaţii, nitraţii şi nitriţii, folosiţi ca stimulenţi pentru plante, au efecte atât asupra plantelor, cât şi a omului. La plante le-a scăzut drastic imunitatea, capacitatea lor de a se apăra de dăunători. Aşa au apărut peste 1000 de formule de insecticide. Acestea sunt remanente şi rămân în plantă sau fruct şi omul le consumă.
CITIŢI CU ATENŢIE INGREDIENTELE PRODUSELOR CUMPĂRATE! E-urile ŞI ADITIVI ALIMENTARI sunt cancerigeni
Aceste substanţe sunt adăugate în hrană numai şi numai din motive organoleptice, să aibă o culoare mai frumoasă, să aibă un gust mai bun.
"Cert este că, dacă mergeţi în magazinele din România şi cumpăraţi o băutură din aceea… aşa neagră, dulce…o să vedeţi că este conservată cu Benzoat de Sodiu. Dacă mergeţi în Viena, Paris, Berlin acelaşi produs este conservat cu Sorbat de Potasiu. Benzoatul de Sodiu este o substanţă care este pusă pe lista neagă în toată Europa şi America. Trebuie să ne dea de gândit de ce corpul românesc poate să consume benzoat de sodiu şi cel american nu", este exemplul cel mai concret pe care Pavel Chirilă l-a dat la lansarea cărţii.
NU CONSUMAŢI ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC
Pavel Chirilă a atras atenţia că viteza cu care se înmulţeşte acest flagel mondial, cancerul, este uluitoare şi omul nu face decât să accelereze şi mai mult prin stilul de viaţă. În urmă cu 40 de ani, incidenţa cancerului era pe locul 10 în patologia generală.În prezent, mortalitatea prin cancer a ajuns pe locul II, după bolile de inimă şi se prevede că în zece ani va ajunge pe primul loc.
"Ultima mare fantezie a omului sunt organismele modificate genetic. Este o luptă crâncenă la ora actuală pentru a introduce în toate ţările din lume organisme modificate genetic. A fost o dispută anul trecut în Europa, iar cultivarea pe pământ European nu este permisă. Doar în România vedem pe marginea drumului culturi cu pancarte (vreo 500.000 de ha de pământ) şi… spunem că sunt pentru cercetare", este în opinia profesorului un alt exemplu care ar trebui să ne îngrijoreze.
EVITAŢI TERAPIILE HORMONALE!
Abuzul de hormoni în tratamente şi nu numai în tratamente creşte riscul de cancer în sfera genitală a femeilor de două ori şi jumătate. Statisticile arată că, în ultimii 20 de ani s-au consumat în lume peste 20,000 de tone de pilule contraceptive. Şi steriletul este o altă sursă oncogenă, pentru că eliberează hormoni. Fertilizarea in vitro, este un alt mod în care în corp sunt introduse cantităţi imense de hormoni pentru a se prinde sarcina.
ATENŢIE LA PARABENII DIN ANTIPERSPIRANTE!
Parabenii din antiperspirante blochează transpiraţia toxică care se întoarce în organism şi favorizează instalarea unei tumori.
RELAXATI-VĂ! FACTORII PSIHICI POT DETERMINA APARIŢIA CANCERULUI!
Potrivit prof Paver Chirilă, stresul poate determina apariţia cancerului, dacă îndeplineşte patru condiţii: "Condiţia numărul 1 este să fie un stres foarte mare în viaţa psihică a bolnavului. A doua condiţie este să fie un stres care îl ia prin surprindere. A treia condiţie este să nu aibă pe cine să se sprijine şi, cea de-a patra condiţie este să realizeze că nu are soluţii să iasă din acest stres. Dacă se îndeplinesc toate aceste condiţii, există riscul de a apărea un cancer în următoarele 12 luni", a rezumat un factor oncogen care este prezentat pe larg şi în cartea “Prevenirea cancerului”.