Primarul USR din Botoșani anunță și derulează investiții ce schimbă fața comunei

Locuitorii din comună vor beneficia de investiții de aproximativ patru milioane de euro. 

Dimăcheni este comuna care a fost prezentată de presa centrală ca fiind „comuna cea mai săracă din țară”. Celebra emisiune „România de te iubesc” i-a făcut o astfel de descriere din cauza lipsei totale a investițiilor și a proiectelor de investiții, lipsă pe care a constatat-o și primarul Marinel Moruz în 2020, când a câștigat cursa pentru primărie.

Acum primarul Uniunii Salvați România poate spune că a schimbat această realitate și anunță locuitorii comunei Dimăcheni că vor beneficia, începând cu acest an, de investiții de aproximativ patru milioane de euro. Aceasta pentru că o serie de proiecte au adus și vor mai aduce investițiile esențiale ce trebuiau făcute în urmă cu 20 sau chiar 30 de ani.

 

Astfel, prin programul Anghel Saligny comuna a câștigat două contracte pentru apă și canalizare.

Primarul a explicat că a depus și un proiect pentru asfaltarea drumurilor, însă nu a fost aprobat din cauză că în comună nu există rețelele de apă și canalizare.

Prin PNRR, se anunță lucrări de reabilitare a școlii, mai exact lucrări de eficientizare energetică a clădirii. Suma alocată este de aproximativ 240.000 de euro, urmând ca imobilul să fie termoizolat complet, „se vor scoate sobele, se vor monta pompe de căldură, se va reface tavanul, va fi o modernizare totală a școlii”, așa cum explică edilul șef.

Tot prin PNRR s-a obținut finanțare pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale a școlii gimnaziale Dimăcheni. Dotări în valoare de 590.900 RON vor asigura echipamente și resurse tehnologice digitale, echiparea atelierelor de practică și echiparea laboratoarelor informatice. Proiectul se va derula în perioada imediat următoare, cu termen final 31 decembrie 2024.

Primarul care, când nu au fost bani a venit cu ei și de acasă și care a ajuns celebru pentru că lucrează cu asistații social la asfaltare de drumuri, reparații în școală sau primărie, este un exemplu pentru economisirea banului public. Așa se face că, din fonduri proprii, primăria va construi în acest an un teren de sport.

„Anul trecut am avut un excedent de 830.000 lei, bani pe care i-am oprit pentru cofinanțare în cazul în care apar noi proiecte. A fost aprobat în Consiliul Local proiectul de realizare a unui teren de sport chiar în zona școlii. Vom vedea dacă va fi doar pentru fotbal sau multisport. Suma aproximativă este de 80.000 de euro, iar de această investiție vor beneficia toți copiii și tinerii comunei“, a explicat Marinel Moruz, primarul atipic din județul Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

DCD Fabrica de carne, din inima Botoșaniului, pe scena internațională a industriei alimentare! (Foto)

astăzi, 14:00

În perioada 17 și 21 octombrie 2026, Parisul a devenit unul dintre principalele puncte de întâlnire ale industriei alimentare mondiale. La SIAL Paris, producători, distribuitori, i...

Peste 400 de elevi botoșăneni au descoperit lumea pompierilor în cadrul programului „Școala Altfel”! (Foto)

astăzi, 13:32

Peste 400 de elevi din județul Botoșani au avut ocazia, în ultimele zile, să descopere activitatea pompierilor și să învețe cum pot preveni situațiile de risc, în cadrul progr...

În acest weekend se trece la ora de iarnă, anunțul CFR Călători despre curse!

astăzi, 12:45

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează publicul călător că, în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026, se va trece de la ora oficială de v...