Dezbatere pe tema unui proiect legislativ inițiat de PNL pentru protejarea copiilor în mediul online (foto, video)

În cadrul dezbaterii nu au lipsit comentariile acide și înțepăturile la adresa celorlalte partide politice, cum ar fi USR și AUR.

Sâmbătă, în sala „Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia a avut loc o întâlnire a grupării PNL, ce a avut în dezbatere un proiect legislativ pentru protejarea copiilor în mediul online.

„Protejăm viitorul” o are drept inițiatoare pe senatoarea Nicoleta Pauliuc, președintă a Organizației Femeilor Liberale din România, care a și fost prezentă la Botoșani în acest context.

De asemenea, au mai participat liderii PNL din Botoșani, aleși locali și activiști. În debutul evenimentului a fost intonat Imnul României.

 

„Este o sabie cu două tăișuri: aduce atât beneficii și oportunități, dar în același timp poate da dependență, efecte psihologice și neurologice nocive. Internetul poate deveni cel mai bun prieten atunci când avem nevoie de informații, dar la fel de repede se poate transforma în cel mai aprig dușman, dependența de ecrane. Aceste preocupării au fost exprimate public prin vocea doamnei senator Nicoleta Pauliuc și transpuse într-un proiect de lege aflat în dezbatere publică, asumat și promovat de Organizația Femeilor Liberale”, a declarat Mirela Saucă, președintele Organizației Femeilor Liberale (OFL).

Inițiatorii își doresc să strângă un număr de 500.000 de voturi din partea românilor de pretutindeni.

„De ce ne dorim să strângem peste 500.000 de semnături ale românilor? Pentru că îi dorim parteneri, să ne spună exact dacă vor să facă parte din echipa care se preocupă de siguranța copiilor noștri în mediul online (...) Ce se întâmplă pe internet? Copiii noștri pot accesa și vedea imagini cu un puternic caracter sexual, care le depășește capacitatea lor de înțelegere...”, a declarat senator Nicoleta Pauliuc, președinta OFL din România.

Nici de la această întâlnire nu au lipsit comentariile adresate oponenților politici, făcându-se aluzii la USR și AUR.

 

 










 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...