Miniştrii au fost convocaţi în şedinţă de Guvern pentru duminică, la ora 14, pe ordinea de zi fiind abrogarea OUG 13/2017 şi un memorandum privind desecretizarea stenogramei şedinţei în care a fost adoptat acest act normativ, precum şi stenograma şedinţei din 18 mai 2016, când a fost adoptată OUG 18/2016, când au fost adoptate precedentele modificări ale legislaţiei penale de către guvernul Cioloş.
În timpul şedinţei, Ordonanța OUG 13 a fost abrogată. Ordonanța de abrogare intră în vigoare odată cu publicarea în „Monitorul Oficial”.
UPDATE 16:19
OUG de abrogare a OUG 13 a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
Actul normativ a fost publicat la scurt timp după finalizarea şedinţei de Guvern, deşi în mod normal Monitorul Oficial nu lucrează în weekend