Dinastia Loteria Iași, cu botoșăneni din tată-n fiu!

Dinastia Loteria Iași, cu botoșăneni din tată-n fiu!

   Foto: reporteris.ro

Trei botoșăneni s-au aciuat la vârful Loteriei, Liliana Mincă făcându-le pârtie lui Corneliu și George Popescu, tată și fiu, care și-au pasat funcția de director în familie. Corneliu Popescu și-a întrerupt mandatul de la șefia sucursalei, fiind ales senator, iar în funcție i-a succedat fiul, George Popescu. Tatăl e bun prieten cu Liliana Mincă, fostă șefă a Loteriei Române, iar aceasta i-a angajat fiul. Popescu jr. a fost numit inițial interimar, în 2012, dând concurs pentru postul de director abia în 2014. Toată încrengătura se bazează pe un traseism oribil: Corneliu Popescu a fost în PNL, apoi PP-DD, din nou PNL și acum în PMP, scrie reporteris.ro.

Fabuloasa epopee a numirilor cu iz politic de la Loteria Română și-a consumat de curând cel mai recent episod. Ovidiu Portariuc, fost primar PSD de Botoșani, înfrânt în alegerile locale de anul trecut, a fost numit în funcția de director general al Loteriei Române.

Similar, Liliana Mincă, fostă șefă a Loteriei (2006 - 2009), care anul trecut n-a reușit să prindă un post de deputat din partea ALDE Botoșani, a fost numită în această primăvară vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Morala: dacă ai spate politic, partidul nu te lasă la greu. Material integral aici...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI