Dan Șlincu, PSD: „Drumurile naționale din Botoșani modernizate de guvernarea de Dreapta doar cu vorbe în vânt”

Comunicat:

Deputatul social-democrat Dan Șlincu a declarat că botoșănenii s-au săturat să fie duși cu zăhărelul de guvernarea Dreptei! Botoșănenii vor fapte, drumuri bune, nu minciuni și acuze că alții sunt de vină pentru incompetența lor de peste un an și jumătate.

De cum au venit la putere, politicienii liberali botoșăneni s-au întrecut în declarații despre modernizarea drumurilor naționale Botoșani – Târgu Frumos sau Botoșani – Ștefănești. Dar totul a fost doar un concurs de vorbe în vânt, deși au trecut deja 18 luni de când au preluat guvernarea.

 

Luna trecută, când ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a venit la Botoșani, președintele organizației locale a PNL, deputatul Costel Șoptică, anunța triumfalist datele când se vor deschide șantierele pe cele două drumuri naționale, pe care aproape că nu se mai poate circula din cauza faptului că în ultimul an și jumătate nu s-a mai intervenit pentru întreținerea lor: 29 martie pentru Botoșani – Ștefănești și 5 mai pentru Botoșani – Târgu Frumos.

„În realitate, deși suntem la jumătatea lunii aprilie, nu s-a întâmplat nimic. Utilajele încă nu au ajuns pe șantierul de pe DN29D, Botoșani – Ștefănești, iar lucrările întârzie inexplicabil la un proiect care a fost licitat încă din noiembrie 2019. Liberalii au ținut constructorul în șah, cerându-i de câteva ori să-și prelungească garanțiile depuse în cadrul licitației, până au ajuns să semneze contractul în iunie 2020, deci cu o întârziere mai mare de jumătate de an. De aici, trebuia să curgă perioada de șase luni pentru proiectare, iar la începutul acestui an trebuiau să înceapă lucrările efective. Din păcate pentru botoșăneni încă nu se lucrează! S-au făcut câteva desene pe asfalt și cam atât! Domnilor guvernanți, s-au adunat peste nouă luni de întârziere, iar botoșănenii nu mai au răbdare! Au și ei dreptul la drumuri decente, un drept pe care îl clamați atunci când erați în opoziție, dar de care nu vă mai pasă acum, când sunteți la putere”, a declarat deputatul Dan Șlincu.

 

Parlamentarul social-democrat a ținut să sublinieze că situația este pe cale să se repete și pe DN28B, Botoșani – Târgu Frumos, unde întârzierile se numără tot cu lunile.

„Guvernarea PSD a pus acest obiectiv pe harta investițiilor prioritare pentru Botoșani prin realizarea tuturor procedurilor, au fost aprobați toți indicatorii, s-a obținut finanțarea europeană și s-a organizat licitația. Guvernarea PNL a semnat doar hârtiile, iar apoi a tergiversat desemnarea câștigătorilor luni bune. La mai bine de un an de la finalizarea licitației, încă nu s-a trecut de faza de proiectare și obținere a autorizațiilor. Întârzierile sunt de o jumătate de an și doar o minune va face ca lucrările să înceapă în această primăvară. Este un dispreț total  pe care-l resimțim cu toții când mergem pe drumurile naționale, care s-au umplut de cratere.”, a concluzionat Dan Șlincu.

 

(Comunicat emis de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT, Organizaţia judeţeană Botoşani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!

astăzi, 15:06

În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...