Senatorul Lucian Trufin, PSD: Satul botoșănean trebuie dezvoltat prin PNDR

Comunicat:

Sprijinirea tinerilor din mediului rural și dezvoltarea satului botoșănean constituie o  prioritate pentru senatorul Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei de agricultură din Senat.

„Cunoscând avantajele programelor europene pentru agricultură mi-am propus ca și în acest mandat să continui activitățile de informare și promovare a măsurilor de interes din cadrul PNDR implementate prin AFIR, cu precădere a celor cu sprijin nerambursabil. Astfel, în perioada imediat următoare, îmi doresc să ajung în cât mai multe UAT-uri din județul Botoșani, pentru a prezenta în linii generale fermierilor și tuturor persoanelor interesate, modalitățile de atragere a banilor europeni pe care țara noastră îi are la dispoziție în perioada de tranzitie în care ne aflăm”, a declarat senatorul botoșănean Lucian Trufin.

 

Astfel de activități de informare au fost organizate și în mandatul trecut, iar senatorul PSD consideră că acestea au contribuit la menținerea unui număr semnificativ de ferme mici locale, la instalarea tinerilor fermieri care acum se bucură de dezvoltarea propriilor exploatații, cât si la înființarea unor afaceri non-agricole.

„Activitățile de diseminare a informațiilor privind accesarea fondurilor europene prin PNDR atât pentru sectorul agricol cât și pentru cel non-agricol, au avut ca efect creșterea interesului fermierilor botoșăneni pentru acest tip de dezvoltare. Județul nostru s-a aflat printre primele județe atât ca număr de cereri de finanțare depuse cât și ca număr de proiecte eligibile și selectate pentru submăsura 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri și Submăsura 6.2 -  Dezvoltarea de activități non-agricole în mediul rural. ” a afirmat senatorul Lucian Trufin.

Județul Botoșani are un potențial agricol excepțional, iar senatorul PSD este de părere că  finanțarea prin PNDR constituie o șansa reală pentru progresul satului botoșănean și a celor care desfășoară activități agricole.

„Fondurile europene acordate prin PNDR reprezintă un sprijin concret pentru persoanele care doresc să se dezvolte acasă, în satul natal. Ele constituie o oportunitate de care ar trebui să profite atât tinerii cu viziune, aflați la început de drum, cât și fermierii cu experiență în domeniu.  Este o dovadă în plus că nu doar administrațiile publice locale pot accesa fonduri pentru dezvoltare rurală, ci orice persoană poate fi un potențial beneficiar, atât timp cât îndeplinește condițiile aferente fiecărei măsuri. Este un pas important pentru dezvoltarea SATULUI BOTOȘĂNEAN” a adăugat senatorul Lucian Trufin.

 

(Comunicat emis de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT, Organizaţia judeţeană Botoşani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...