BOTOSANI Angajații rromi premiați în cadrul unei Gale de Excelență de ziua lor! (Foto)

Friday, 10 April 2026 

Rromii și-au sărbătorit ziua pe data de 8 aprilie 2026. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe din incinta sediului provizoriu a Muzeului de Istorie din Botoșani. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Asociația CULTUS HUMANI din Botoșani. ...

Remedii naturiste pentru cele mai frecvente boli

Friday, 7 September 2012

Chimenul, cimbrul, ghimbirul, scortisoara, pot fi remedii naturiste pentru multe dintre bolile des intalnite si ajuta la ameliorarea a diverse probleme de sanatate. Inainte ca o persoana sa mearga la farmacie sau la c...

Mănăstirea Vorona îşi serbează mâine hramul

Friday, 7 September 2012

Slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de IPS Nikolaj Metodiev Sevastianov, Mitropolit de Plovdiv (Bulg...

Puncte termice transformate in cluburi pentru pensionari

Friday, 7 September 2012

O parte dintre punctele termice din municipiul Botosani, in care nu se desfasoara niciun fel de activitate la ora actuala, vor fi transformate in cluburi pentru pensionari, a anuntat primarul Ovidiu Portariuc. Acolo u...

BOTOSANI: Detinut judecat in pielea goala

Friday, 7 September 2012

Un detinut care protesteaza in penitenciar s-a prezentat nud la un proces pe care el il intentase impotriva unui angajat al unitatii de detentie. Considerandu-se nedreptatit de conducerea Penitenciarului Botosani, pe mo...

Guvernul a aprobat reorganizari si transferuri de posturi in mai multe institutii publice

Friday, 7 September 2012

Executivul a modificat, in cadrul sedintei de miercuri, o serie de acte normative, printre care si cele care stabilesc modul de functionare si organizare al unor institutii publice sau ministere, printre care Autoritatea...

Radarele de vineri in judetul Botosani!

Friday, 7 September 2012

Radarele vor fi amplasate astazi pe: -E58 Botosani- Flamanzi -DN29C Bucecea- Varfu Campului -DN24C Stefanesti- Ripiceni -DN29A Dorohoi- Darabani

Vin vremuri grele!

Thursday, 6 September 2012

Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce î...

300 de ani de la atestarea documentara a Bisericii Sfintii Voievozi din Vaculesti

Thursday, 6 September 2012

Duminica, 16 septembrie, incepand cu ora 8.00, în comuna Văculeşti vor avea loc ceremoniile prilejuite de împlinirea a 300 ani de la atestarea documentară a Bisericii Sfinţii Voievozi din localitate. ...

"Dupa dealuri" in regia lui Cristian Mungiu, propunerea Romaniei la Oscar

Thursday, 6 September 2012

Filmul lui Mungiu a primit deja doua premii, pentru scenariu si pentru interpretare, in mai, la Festivalul de Film de la Cannes, arata Digi 24. Propunerea pentru premiile Oscar a fost facuta cu majoritate de voturi, de ...

Cel mai sarac consilier local din Botosani!

Thursday, 6 September 2012

Este mana dreapta a edilului-sef din Primaria Botosani. Politician si om de afaceri. Si demonstreaza ca poti sa obtii toate acestea chiar daca esti sarac. Cel putin asta reiese din declaratiile de avere si de interese de...

Ponta, amenintare voalata: Ramane de vazut cum va candida Orban la parlamentare, independent sau din partea USL

Thursday, 6 September 2012

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, astazi, ca nu i se pare normal ca partidul sau sa plateasca pentru referendum. Legat de atacul lui Orban, Victor Ponta a declarat ca nu este nimic nou in reactia politicianului, de...

I.G.S.U şi E.ON România – Împreună pentru siguranţă

Thursday, 6 September 2012

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi E.ON România au încheiat, joi, 6 septembrie 2012, un protocol de colaborare privind derularea în comun a unor campanii de informare, pr...

Premii pentru elevii care au participat la Tabara de vara in domeniul situatiilor de urgenta

Thursday, 6 September 2012

A doua ediţie a taberei de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, organizată în Centrul de agrement Codrii de Aramă Agafton, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului...

Intalnire intre autoritati si reprezentantii romilor pentru rezolvarea problemei din Parcul Tineretului. Vezi ce s-a stabilit

Thursday, 6 September 2012

Nemultumirile cetatenilor care locuiesc in Parcul Tineretului, cu privire la comportamentul pe care il au persoanele de etnie roma din acea zona, au fost aduse, joi, si la cunostinta reprezentantilor acestora, in cadrul ...

Orban, ATAC DUR: M-am saturat sa pierd pe mana PSD

Thursday, 6 September 2012

Liberalul Ludovic Orban a lansat, astazi, un atac dur la adresa PSD, spunand ca PNL a pierdut tot timpul pe mana social-democratilor. "M-am saturat sa pierd pe mana PSD ca in 2008, ca in 2009 la prezidentiale si ac...

Femeie salvata de pompieri, dupa ce a cazut inconstienta in baie!

Thursday, 6 September 2012

O femeie in varsta de 77 de ani, care locuieste intr-un bloc de pe Aleea Unirii din municipiul Botosani, a fost gasita cazuta in baie, dupa ce i s-a facut rau. Alertata ca nu raspunde la usa, o ruda a sunat la 112 si a ...

Crin Antonescu, in fata colegilor din PNL: Nu eu am vrut suspendarea lui Basescu, ideea a fost a PSD!

Thursday, 6 September 2012

Presedintele PNL Crin Antonescu ar fi declarat, joi, ca ideea suspendarii presedintelui Traian Basescu nu a fost a sa, ci a colegilor din Uniunea Social Liberala, social-democratii. "Nu eu am vrut suspendarea lui T...

Agentia de turism ACR Tours va invita sa descoperiti ULTRA LAST MINUTE luna septembrie

Thursday, 6 September 2012

 CHARTER INSULA CORFU - Singurul charter avion din Romania De la doar de la 165 euro/pers/sejur Paradise Apartaments - Self Catering 17.09 - 196 euro 24.09 - 165 euro       ...

Liviu Dragnea, urmărit penal pentru instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului. Minorii, morţii şi condamnaţii au votat la referendum!

Thursday, 6 September 2012

Preşedintele CJ Teleorman, Liviu Dragnea, a fost pus sub acuzare de către procurorii DNA pentru fraude electorale la referendum. Procurorii au descoperit zece metode, folosite de USL, prin care s-au umflat cifrele aleg...

Se intampla in Romania: Alertă de gaze din cauza verzei stricate aruncate la canal

Thursday, 6 September 2012

Panică într-un cartier din Piteşti. La 112 s-a primit un apel care anunţa că se simte miros puternic de gaze. La faţa locului au venit echipaje de la pompieri, SMURD şi poliţie, dar mobilizarea a fost degeab...

Maria Basescu implineste astazi 61 de ani!

Thursday, 6 September 2012

Maria Basescu, prima doamna a Romaniei, isi sarbatoreste astazi ziua de nastere. Ea implineste 61 de ani. Maria Basescu s-a nascut pe 6 septembrie 1951, la Cajvana, in judetul Suceava. Dupa ce a absolvit liceul "St...

Tabără unicat în ţară, încheiată la Botoşani FOTO

Thursday, 6 September 2012

"Îi felicit pe cei care au avut iniţiativa de a organiza această tabără de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, tabără care, mă bucur să constat, devine o tradiţie în judeţul nost...

BAC 2012: 100 de note marite, in urma contestatiilor depuse la Botosani! VEZI NOTELE!

Thursday, 6 September 2012

Ministerul Educatiei a publicat notele finale la sesiunea din toamna a Bacalaureatului, dupa solutionarea contestatiilor!   In urma recorectarii celor 480 de teze pentru care s-au depus contestatii la nivelul jude...

Camera de Comerţ, Industrie si Agricultura Botosani, in parteneriat cu Botoşani Shopping Center, organizeaza in data de 7 - 9 septembrie 2012, TARG EDUCATIONAL BOTOSANI 2012

Thursday, 6 September 2012

 Ai absolvit liceul si nu stii ce facultate sa alegi? Vrei sa iti imbunatatesti abilitatile si cunostintele? Nu esti pe deplin pregatit pentru piata muncii? Vino weekendul acesta, in incinta Botosani Shopping Center...

A trecut frontiera pentru a pescui pe celălalt mal al Prutului

Thursday, 6 September 2012

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat care a trecut ilegal frontiera de stat, cu scopul de a desfăşura activităţi de pescuit în apropierea malului moldoven...

Apa cu probleme la Darabani: Trebuie schimbata sursa, spun reprezentantii DSP!

Thursday, 6 September 2012

Calitatea apei de la Darabani, din reteaua centralizata, nu este de cea mai buna calitate, atrag atentia reprezentantii Directiei de Sanatate Publica. In urma analizelor de laborator efectuate, s-a constatat ca apa conti...

Remedii surprinzatoare pentru diverse probleme de sanatate

Thursday, 6 September 2012

Dulapiorul cu medicamente al oricarei persoane ar trebui sa includa diverse remedii, care pot fi utilizate in mai multe scopuri, pentru rezolvarea problemelor de sanatate care pot sa apara pe neasteptate (sangerari nazal...

Crin Antonescu: Referendumul nu a fost un esec

Thursday, 6 September 2012

Liderul PNL Crin Antonescu si-a facut, joi, prima aparitie publica dupa parasirea fotoliului de la Cotroceni. El nu a facut nicio referire la demisia sa, anuntata pe 6 iulie, in schimb a declarat ca referendumul nu a fos...

Primaria Botosani se pregateste de Ziua Recoltei

Thursday, 6 September 2012

Dupa Festivalul Summer Fest, Primaria Botosani vrea sa organizeze si Ziua Recoltei. Evenimentul ar urma sa fie organizat pe data de 15 octombrie si vor fi invitati sa participe producatorii locali. Deocamdata nu a fost...

Spectacolele Teatrului Eminescu se vor desfasura, din 2013, in sala Casei Tineretului

Thursday, 6 September 2012

Incepand de anul viitor, actorii Teatrului Mihai Eminescu vor sustine spectacolele la Casa Tineretului, intrucat vor incepe lucrarile de restaurare si consolidare a cladirii teatrului. La inceputul acestei saptamani, ...

În Italia, lucrează oficial 146.000 de menajere românce

Thursday, 6 September 2012

A crescut numărul menajerelor care lucrează cu acte în regulă în Italia. În ciuda crizei, potrivit ultimelor date furnizate de INPS, numărul celor care lucrează ca badante, baby sitter sau menajere...

Pasaje subterane in Gara din Botosani-FOTO

Thursday, 6 September 2012

Dupa o perioada indelungata de timp in care Gara din Botosani a aratat mai degraba parasita, odata cu demararea lucrarilor de reabilitare si modernizare imaginea este cu totul alta. Lucrarile au demarat in luna aprili...

Cornel Herghelegiu, noul director al Directiei de Dezvoltare Locala din Primarie: “Vreau un control mai riguros si o alocare mai judicioasa a banului public”

Thursday, 6 September 2012

Cornel Herghelegiu a sustinut, joi, interviul in vederea ocuparii functiei de director al Directiei de Dezvoltare Locala din cadrul Primariei Botosani, fiind declarat admis. El se va ocupa de partea de investitii. ...

-->