Boschetari culeși de pe străzi de polițiștii locali-FOTO

Polițiștii locali botoșăneni au organizat, în noaptea de miercuri spre joi, o razie pe străzile din municipiu și în zonele frecventate de oamenii fără adăpost. Majoritatea boschetarilor au fost cazați în spațiile puse la dispoziție de Primărie, însă mai sunt și persoane care refuză cu îndârjire un ajutor și preferă să doarmă sub cerul liber, la -20 de grade Celsius.





Miercuri noaptea, polițiștii locali au găsit doi bărbaţi, unul în fosta discotecă din parc, iar celălalt între ruinele fostelor sere, dormind sub cerul liber și învelindu-se doar cu un celofan.

Primul bărbat, în vârstă de 46 de ani, locuieşte de ceva timp în fosta discotecă din parc. Şi-a improvizat un pat din nişte canapele rupte şi era învelit cu o plapumă găsită pe la ghenele de gunoi. Spune că până anul trecut a locuit cu părinţii într-un apartament de pe strada Aleea Nucului, dar de vreo două-trei luni a ajuns în stradă. Părinţii au vândut apartamentul şi s-au mutat la ţară, iar el a refuzat să meargă preferând să ajungă pe stradă. S-a adăpostit în această locaţie unde sunt zeci de câini, iar şobolanii mişună la tot pasul.

Timp de câteva minute, poliţiştii au încercat să-l determine să meagă la un centru, dar a refuzat categoric.

Cel de-al doilea bărbat găsit, dormea dirct pe zăpadă, în zona fostelor sere din Parcul Mihai Eminescu. Era învelit cu nişte pungi şi spunea că nu îi este frig. A refuzat în primă fază să meragă, dar după câteva minute de negocieri a acceptat să meargă, doar dacă nu va fi dus la Spitalul de Psihiatrie.

A fost solicitată o ambulanţă care l-a transportat până la Administraţia Taberelor.

Cazat într-o cameră încălzită, în care mai erau câţiva oameni ai străzii, bărbatul nu a fost foarte impresionat şi a spus că se va întoarce în stradă.





Primăria a pus la dispoziţie două spaţii pentru cazarea persoanelor fără adăpost. În evidenţele noastre se află 65 de persoane fără adăpost. O parte dintre acestea, la începutul iernii au plecat pentru că nu erau din Botoşani. La ora actuală, centrul de noapte este ocupat până la refuz, iar la Direcţia Taberelor în fiecare seară se prezintă câte şase persoane fără adăpost. Deja s-au obişnuit, pleacă în timpul zilei iar seara revin. Există persoane care refuză, dar faţă de anii precedenţi au început să vină singuri şi să ceară sprijin. Cei care nu doresc, nu pot fi obligaţi decât dacă au probleme de sănătate. Primesc un ceai şi o masă caldă, a spus Bianca Iordache, purtător de cuvânt Poliţia Locală Botoşani.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

astăzi, 18:14

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...

Botoșani: 15 note de 10 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, doi candidați respinși!

astăzi, 16:26

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-...

România are Guvern, după 169 de zile de criză! Cabinetul Niculescu trece de vot în Parlament

astăzi, 16:18

Cabinetul condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare, au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere. N...