85 de ani de la nașterea lui Constantin Dracsin. Mărturisiri, înduioșătoare evocări și o donație-tezaur! (Foto, Video)

Saturday, 19 July 2025 

Pe 20 iulie, Constantin Dracsin ar fi împlinit 85 de ani. A trăit pământește doar 58. Din 7 ianuarie 1999, cei care l-au cunoscut îi socotesc veșnicia în fiecare scrijelire, în fiecare punct, cuvânt sau urmă de tuș lăsată pe hârtie.    A...

Ambulanța pentru Monumente reabilitează o biserică de lemn din Botoșani! (Foto)

Wednesday, 10 July 2024

Un efort comun al Ambulanței pentru Monumente, care împreună cu voluntarii veniți din țară reușesc să redea ”bisericii din livadă” fața de odinioară.

Proiectul eolian propus în extravilanul a patru comune din Botoșani a primit avizul de mediu!

Wednesday, 10 July 2024

Valoarea proiectului este estimată la peste 531 de milioane de euro, având o suprafață totală de 838.061 mp.

Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani are un nou manager, după demisia lui Corneliu Mihai!

Wednesday, 10 July 2024

Cel mai mare spital din județul Botoșani are al cincilea manager în decursul unui an de zile.

Botoșaniul sub Cod Galben de caniculă, nopțile vor fi tropicale!

Wednesday, 10 July 2024

Meteorologii au actualizat prognoza și au anunțat că și mâine, 11 iulie, va fi caniculă la Botoșani.

Magistrații din Suceava au decis: Primarul Cosmin Andrei rămâne sub control judiciar!

Wednesday, 10 July 2024

După ce săptămâna trecută judecătorii Tribunalului Botoșani au decis prelungirea controlului judiciar față de Cosmin Andrei, edilul șef al municipiului Botoșani a contestat decizia magistraților.

Parohiile din Botoșani unde este nevoie de preoți! LISTA actualizată

Wednesday, 10 July 2024

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a actualizat lista cu parohiile vacante din județul Botoșani, pentru care pot opta pentru transfer doar preoții din cadrul Eparhiei Iașilor care întrunesc condițiile statutare...

El este fotbalistul care ar putea ajunge la FC Botoșani, ca parte din transferul lui Dican la Farul!

Wednesday, 10 July 2024

Transferul mijlocașului defensiv Victor Dican (23 ani, FC Botoșani) la Farul Constanța este aproape oficializat.

(A) Comunicat de presă - ÎNCEPERE PROIECT "DEZVOLTAREA MICROÎNTREPRINDERII AGRIBUSINESS INTERIM MANAGEMENT SRL”-cod SMIS:314232

Wednesday, 10 July 2024

Beneficiarul AGRIBUSINESS INTERIM MANAGEMENT S.R.L., cu sediul în Loc. Bucecea, Oraș Bucecea, Nr. 62 B, Șoseaua Leordei, județul Botoșani, urmează să implementeze proiectul "Dezvoltarea microîntrep...

Icoana unicat din apropierea municipiului Botoșani, vin oameni de peste tot să se închine!

Wednesday, 10 July 2024

În nordul extrem al Moldovei se află una dintre cele mai neobișnuite opere de artă ecleziastică. Este vorba despre o icoană făcătoare de minuni, cu o poveste incredibilă, unicat în lume prin reprezent...

Omagiu badantei care se sacrifică pentru copilul ei: „Am luat bacul, mamă! L-am luat!”

Wednesday, 10 July 2024

”Pentru toate femeile care si-au lăsat o jumătate de suflet în autogările mizerabile din Bacău, Botoșani, Ploiești, Satu Mare, Iași, Vaslui sau Mizil pentru a le da o șansă copiilor lor”.

Incendiu violent în gospodăria unui botoșănean, pompierii au scos la timp o butelie și au limitat dezastrul!

Wednesday, 10 July 2024

Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Vecinii au observat incendiul și au sunat după ajutor la 112.

Tomata care nu se descompune: ”Este cumpărată de o lună, nu știu ce bagă în ele!”

Wednesday, 10 July 2024

Constatare șoc a unui român care nu reușește să descompună o roșie. Bărbatul susține că ar fi cumpărat acum o lună tomate de la magazin și rămânându-i una neconsumată s-a hotărât s...

Un copil din Botoșani are urgent nevoie de ajutor. O banală febră s-a transformat într-un coșmar!

Wednesday, 10 July 2024

Gabriel are doar 14 ani dar trece prin momente grele. O picătură de sânge înseamnă viață!

Calendar ortodox: Astăzi îi cinstim pe Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Wednesday, 10 July 2024

În cetatea Nicopole din Armenia, pe timpul împăratului Liciniu (308-321), creştinii erau prinşi şi omorâţi. Credinţa în Domnul Iisus Hristos luminase în acel oraş şi cugetele ­c...

Două specializări ale Universități „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, accesibile la Botoșani absolvenților de liceu! (foto)

Tuesday, 9 July 2024

Primăria Municipiului Botoșani, împreună cu primarul Cosmin Ionuț Andrei, invită tinerii să beneficieze de oportunitatea extraordinară de a-și continua studiile universitare în cadrul Extensiei din Bo...

Fermierii botoșăneni, așteptați la APIA pentru depunerea cererilor de reducere la combustibil. LISTA actelor necesare

Tuesday, 9 July 2024

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează fermierii că până la data de 31.07.2024 inclusiv, se depun cererile de plată aferente trimestrului II 2024,...

ITM Botoșani: Apel la angajatori pentru respectarea normelor legale în situații de caniculă!

Tuesday, 9 July 2024

Având în vedere noile atenţionări de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabile pe parcursul zilelor de 9 şi 10 iulie, în întreaga ţară, emise de  Administrația Națională de ...

Elevi și profesori ai Colegiului „A.T. Laurian” din Botoșani, implicați în proiecte europene!

Tuesday, 9 July 2024

Cunoscut pentru multitudinea de proiecte diverse pe care le desfășoară, Colegiul Naţional „A. T. Laurian” din Botoşani implementează, în anul şcolar 2023-2024, proiectul de Acreditare cu nr. de r...

Zeci de angajați străini din Botoșani, verificați de polițiști în cursul săptămânii trecute, acțiune la nivel național!

Tuesday, 9 July 2024

Polițiștii de imigrări au efectuat peste 70 de acțiuni, controale și verificări la nivel național, timp de cinci zile. 43 de străini au fost depistați în situații ilegale, trei societăți comerciale au f...

Rezultate mai bune la Evaluarea Națională după contestații!

Tuesday, 9 July 2024

La nivelul județului Botoșani, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 65,6%, în creștere cu 0,3% față de rezultatele iniți...

Incendiu puternic pe un câmp de la marginea unui comune din Botoșani, misiune dificilă pentru pompieri! (foto)

Tuesday, 9 July 2024

Intervenția salvatorilor botoșăneni a durat mai bine de o oră.

Botoșănean înjunghiat de vecinul său de la o dispută pe tema pământului!

Tuesday, 9 July 2024

Agresorul este cunoscut în localitate pentru faptul că era consumator de alcool și pentru că are un comportament agresiv.

Primăria Botoșani poate plăti datoria la Termica, ședință pentru rectificarea bugetului local! (video)

Tuesday, 9 July 2024

Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 4 iulie 2024, alocarea sumei de 59 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Executivului, prevăzut în bugetul de stat, pent...

Spovedania unui angajat care a dat șpagă la ”Mavromati”. Cât costau posturile de fochist, asistentă sau infirmieră!

Tuesday, 9 July 2024

Un angajat a recunoscut în fața procurorilor DNA că a dat șpagă pentru a intra în sistem.

Concediu prelungit după eșecul din alegeri pentru un ales local al Botoșaniului! (foto, video)

Tuesday, 9 July 2024

Consilierii locali ai municipiului Botoșani s-au întrunit în ședință extraordinară, organizată prin mijloace electronice, iar un ales local a cerut să fie învoit și de această dată.

Discurs MANIFEST la Universitatea în care studiază (și) viitorii medici din Botoșani. ”Voi nu veți trata pacienți, voi veți vindeca oameni!”

Tuesday, 9 July 2024

Cuvintele spuse din suflet au smuls lacrimi de la părinți și absolvenți, dar dincolo de emoție au răzbătut mesajele puternice de medic, mamă și soție, pe care le-a transmis rectorul UMF.

Topul județelor din România cu cea mai ridicată rată de promovabilitate la Bac, unde se află Botoșaniul!

Tuesday, 9 July 2024

Luni, după afișarea rezultatelor, elevii nemulțumiți de notele obținute au putut depune contestație, urmând ca vineri să fie publicate rezultatele finale după soluționarea contestațiilor.

Alexandru a dispărut de la stâna la care lucra, sunați la 112 dacă îl vedeți!

Tuesday, 9 July 2024

De două zile, nimeni nu mai știe nimic de bărbatul dipărut de la stână. Polițiștii au demarat căutările specifice, rugând cetățenii să sune la 112 dacă dețin informații cu privire la acest caz....

Incident de muncă la fermă, un tânăr din Botoșani a ajuns la Urgențe cu ”arsură chimică” la o mână!

Tuesday, 9 July 2024

Botoșăneanul în vârstă de 26 de ani a suferit arsuri cauzate de soda caustică, incidentul având loc în timpul serviciului, la o fermă de porci.

Botoșani: Copil de 1 an în stare gravă după ce a băut petrol!

Tuesday, 9 July 2024

Un copil de un an și cinci luni dintr-o localitate din Botoşani a ajuns în stare gravă la terapie intensivă, după ce a băut gaz lampant.

Au distrus mașina unui tânăr de 19 ani, trei indivizi băgați în arest!

Tuesday, 9 July 2024

Cei trei tineri, de 23, 26 și 27 de ani, sunt cercetați acum pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Urmează noi alegeri pentru primar într-o comună din Botoșani!

Tuesday, 9 July 2024

Exact la o lună de la scrutinul din 9 iunie într-o comună din Botoșani sunt demarate procedurile pentru o nouă rundă de alegeri.

Inedit: Un tânăr din Bacău a obținut nota 10 la licență cu o lucrare despre Zilele Nordului de la Darabani!

Tuesday, 9 July 2024

Un absolvent al Facultății de Geografie, din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a realizat o lucrare de licență având drept ”studiu de caz” Zilele Nordului, evenimen...