UE a trimis alte 4,5 miliarde de euro către Ucraina. Ajutoarele au ajuns la 169 miliarde de euro!

De la declanșarea invaziei ruse în 2022, UE și statele membre au promis Ucrainei ajutoare de aproape 169 miliarde de euro, mergând de la sprijin militar și financiar până la ajutoare pentru refugiați!

Uniunea Europeană a transferat un ajutor financiar suplimentar de 4,05 miliarde de euro către Ucraina, cu puțin timp înaintea Zilei Independenței acestui stat (24 august), transmite dpa. ''Solidaritatea UE cu Ucraina este de neclintit'', a scris vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe rețeaua socială X.

Acest transfer de peste 4 miliarde de euro demonstrează angajamentul puternic al UE în favoarea redresării și a viitorului țării. Potrivit Comisiei, 3,05 miliarde de euro provin din Facilitatea pentru Ucraina, un program de ajutor de până la 50 miliarde de euro pentru perioada 2024-2027. Restul de 1 miliard de euro provine dintr-un împrumut de asistență macrofinanciară, care se înscrie în cadrul unei inițiative a G7 care însumează circa 45 miliarde de euro.

 

Comisia a mai precizat că eliberarea fondurilor a fost făcută posibilă de retragerea unei legi care ar fi restrâns independența autorităților centrale ucrainene de luptă împotriva corupției. Ea a salutat acest demers și a subliniat că reformele în materie de stat de drept și combatere a corupției rămân cruciale pentru continuarea drumului Ucrainei către aderarea la Uniunea Europeană.

De la declanșarea invaziei ruse în 2022, UE și statele membre au promis Ucrainei ajutoare de aproape 169 miliarde de euro, mergând de la sprijin militar și financiar până la ajutoare pentru refugiați, transmit dpa și Agerpres.

„Solidaritatea UE cu Ucraina este de neclintit”

Acest transfer de peste 4 miliarde de euro demonstrează angajamentul puternic al UE în favoarea redresării și a viitorului țării.

Potrivit Comisiei, 3,05 miliarde de euro provin din Facilitatea pentru Ucraina, un program de ajutor de până la 50 miliarde de euro pentru perioada 2024-2027. Restul de 1 miliard de euro provine dintr-un împrumut de asistență macrofinanciară, care se înscrie în cadrul unei inițiative a G7 care însumează circa 45 miliarde de euro, scrie economica.net

Comisia a mai precizat că eliberarea fondurilor a fost făcută posibilă de retragerea unei legi care ar fi restrâns independența autorităților centrale ucrainene de luptă împotriva corupției. Ea a salutat acest demers și a subliniat că reformele în materie de stat de drept și combatere a corupției rămân cruciale pentru continuarea drumului Ucrainei către aderarea la Uniunea Europeană.

De la declanșarea invaziei ruse în 2022, UE și statele membre au promis Ucrainei ajutoare de aproape 169 miliarde de euro, mergând de la sprijin militar și financiar până la ajutoare pentru refugiați.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție! Se schimbă regulile la reînnoirea permisului de conducere!

astăzi, 10:19

Schimbările privesc vederea, anumite tulburări mintale, afecțiunile asociate consumului de alcool și efectele medicamentelor ori ale substanțelor psihotrope asupra capacității de a conduce. ...

Jesús del Cerro - „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic”

astăzi, 09:40

Am avut bucuria de a participa la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și producător spaniol, cu reședința în Madrid și București, prilejuită de lansarea cărții sal...

11 ani de la Colectiv: Îl pomenim pe Ionuț, tânărul din Dorohoi care a murit apărându-și de flăcările ucigătoare soția!

astăzi, 09:09

În urma incendiului de la Clubul Colectiv din București au murit la faţa locului 26 de persoane, apoi s-au stins mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând la 65. ...