Savatie BAȘTOVOI: Nu, sfinții nu sunt un exemplu!

Savatie BAȘTOVOI: Nu, sfinții nu sunt un exemplu!

 Savatie Bastovoi  

Pentru că nimic în lume nu mai trece fără scandal, am ajuns să avem și scandalul canonizărilor. Dacă Apostolul ne spune că sfinții vor judeca lumea, noi facem invers, căci la noi lumea judecă sfinții. Și de unde atâția judecători? Și de unde atâtea învățături sucite despre sfințenie?

Unii ne lămuresc ce osteneală este să faci "dosarul" unui sfînt, alții ne spun că sfinții au nevoie de tare multe mărturii, dar nu așa oricum, ci să bifeze toate rubricile din ancheta de canonizare. În sfârșit, ni se spune la ce folosesc sfinții: sfinții, cică, sunt un exemplu pentru credincioși. Curată muncă cu poporul.

 

Nu, sfinții nu sunt un exemplu! Nici prorocul David, nici Maria Egipteanca, nici Ștefan cel Mare, nici Arsenie cel Mare, nici Simeon cel Nebun pentru Hristos, nici Xenia din Peterburg nu sunt exemple de urmat. Sfinții sunt sfinți și atât. Sunt sfinți pentru Dumnezeu, nu pentru oameni. Nimeni dintre sfinți nu s-a sfințit cu gândul de a fi un exemplu pentru oameni, de a ajunge pe un calendar, pe un breloc.

Sfinții sunt oameni care s-au îndumnezeit. Atât. Cum? Prin harul lui Dumnezeu. Cum au agonisit harul e o lucrare de taină a fiecăruia și foarte puțin din cele ce se arată lumii a contribuit la această tainică întâmplare.

Cu atât mai mult, pentru har nu există dovezi. De aceea soborul Bisericii, prin rugăciune și descoperire, mărturisește și întărește sfințenia unui om. Nu, nu pentru a ni-l oferi ca exemplu, ci pentru a ne încredința că ne putem ruga lui așa cum ne rugăm Maicii Domnului și îngerilor, căci un astfel de om sfințit se face mijlocitor între cei rămași și Dumnezeu.

Nu înțelegeți un sfânt, nu vă rugați lui! Rugați-vă la cei pe care îi înțelegeți și către care simțiți chemare și înclinare. Dar nu judecați fără noimă pe nimeni. Dacă pe aproapele nostru nu avem voie să îl judecăm, cu cât mai mare păcat avem când judecăm un sfânt. Astfel de discuții ne pot împinge foarte ușor spre păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt.

Sau chiar se simte cineva chemat să judece sfinții? Să judece fiecare faptele sale, căci aceasta este singura judecată îngăduită.

(Savatie Baștovoi / preluare Facebook)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...