Corupţia reprezintă, in cea mai simpla descriere a sa, abuzul de putere, cel mai adesea în scopul obţinerii de câştiguri personale sau în avantajul unui grup căruia cineva îi este devotat.
Corupţia constituie o ameninţare pentru democratie, pentru supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei, erodează principiile unei administraţii eficiente, submineaza economia de piaţă şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor statale.
Corupţia poate fi motivată de lăcomie, de dorinţa de păstrare sau de sporire a puterii sau credinţa într-o presupusă stare de mai bine.
Deşi cel mai adesea cuvântul corupţie este asociat abuzului de putere politică din partea politicienilor sau funcţionarilor publici, acest concept descrie, de fapt, un tipar comportamental întâlnit in aproape orice sector.
După gradul extinderii, corupţia poate fi grupată în trei tipuri:
1. Corupţia mică. Atunci când funcţionarul public acordă facilităţi în bază de relaţii amicale.
2. Corupţia de rutină - mituire. În numele bunăstării generale, acte de nepotism la întocmirea şi încheierea contractelor, obţinerea beneficiilor din deciziile organelor publice prin activităţi ilegale, fabricarea voturilor electorale etc..
3. Corupţie acută. Asigurarea judecăţilor echitabile, tolerarea crimei organizate, schimbarea deciziilor partidelor politice în schimbul mitelor, ignorarea evidenţei referitoare la corupţia în rândurile oficialităţilor publice.
Se pot evidenţia câteva alte forme ale corupţiei:
a) Corupţia administrativă, deosebit de frecventă, care cuprinde spaţiul dintre fapta funcţionarului de a pretinde recompense pentru îndeplinirea unui act legal sau ilegal şi deturnarea, în interes personal, a averii publice. În general, această formă de corupţie se caracterizează prin eludarea sau chiar încălcarea de către funcţionar a dispoziţiilor legale.
b) Corupţia economică, fenomen având un spectru foarte larg şi vizează, în special, servirea diversificată (preferenţială) a clienţilor, precum şi coruperea funcţionarilor unor întreprinderi concurente.
c) Corupţia politică, una din cele mai răspîndite şi mai periculoase, dar şi mai perfecţionate şi mai ascunse, care se manifestă iniţial prin acordarea de foloase necuvenite, apoi evoluează spre şantaj şi sfârşeşte prin atragerea funcţionarului într-o organizaţie ilegală sau cu scopuri şi interese contradictorii legii.
La mită se recurge pentru obţinerea contractelor de stat (alegerea firmelor, termenelor şi condiţiilor contractuale), asigurarea garanţiilor de stat pentru credite, obţinerea facilităţilor, beneficiilor materiale şi băneşti, suportul preferenţial al întreprinderilor patronate, dosirea contravenţiilor depistate, neaplicarea sau diminuarea sancţiunilor, obţinerea licenţelor, a drepturilor exclusive la activităţi economice şi politice, urgentarea procesului de eliberare a documentelor, obţinerea unor poziţii politice, antrenarea în structurile statale şi locurilor prestigioase de muncă.
Prin delapidări se subînţelege privatizarea spontană a întreprinderilor publice, a echipamentului, a surselor financiare, utilizarea necontrolată a fondurilor întreprinderilor, obţinerea creditelor fără a le mai rambursa vreo dată, plata salariilor lucrătorilor inexistenţi etc.
Corupţia birocratică este diferită, deoarece birocraţii corupţi nu se confruntă cu o concurenţă serioasă din partea altor birocraţi sau a altor agenţii cu funcţii identice.
Invizibilitatea tranzacţiilor corupte este asigurată prin anumite tehnici. Ele includ efectuarea operaţiunilor prin intermediari - brokeri şi agenţi, utilizarea companiilor fictive, regruparea, păstrarea secretelor între participanţii finali, utilizarea metodelor secrete de plăţi, efectuarea simultană a mai multor operaţiuni cu scopul de a o camufla pe cea ilegală, utilizarea facturilor (bonurilor de plată) false, manevrarea între nivelul local şi cel naţional, utilizarea tranzacţiilor prin intermediul oficiilor în ţările străine şi zonelor off-shore.
