Pana atunci, acesti oameni vor tacea. Si nu neaparat din demnitate sau modestie, care in mod cert nu le lipsesc, ci pentru ca, intr-o societate superficiala si grabita, nimeni nu mai crede ca doar in urma cu 50 de ani elevii unei scoli erau arestati, cu mitraliera la spate, si condamnati la temnita grea pentru ca… isi iubeau tara si neamul.
"In fiecare colt al casei era un soldat inarmat!"
Victor Negru e unul dintre ei. Fara parinti, locuia in anul 1949 la o matusa. Era elev la Liceul "A.T.Laurian", acelasi liceu in care invata si Dorin Glavan. Elevii se intalneau in cadrul unei organizatii, "Pui de lei", considerata periculoasa pentru comunistii care acaparau intreaga tara. "Eu am facut detentie la Iasi, un an. Nu m-au dus mai departe, era pedeapsa mai mica pentru ca nu am avut ambii parintii, rudele erau muncitori, eram elev, mai mic in varsta. Au zis: hai sa ii dam un an! M-au acuzat ca am facut parte dintr-o organizatie subversiva, "Pui de lei". Eram elev la Laurian. Domnul Glavan a fost luat dupa mine", marturiseste Victor Negru.Nimic din chipul sau nu inaspreste, nu chinuieste vreo particica din sufletul care a indurat nedreptati cumplite. Nici el si nici colegii lui de suferinta.
"In 49 m-au luat de acasa. Au venit patru ostasi in termen cu armele! In fiecare colt al casei era un soldat inarmat, un adjutant in casa, care cauta. A spus asa: cineva v-a vrut raul, hai sa dati declaratie si in jumatate de ora sunteti inapoi acasa. Care jumatate de ora?! M-am intors peste un an. Aveam 18 ani jumatate cand m-au arestat. Locuiam cu o matusa, sora mamei", spune Victor Negru.
Sah cu piese din paine
De acasa, a fost dus in inchisoarea din Botosani, unde deja erau inchise multe figuri proeminente din PNTCD. "Aici jucam sah. Renuntam la paine si faceam din ele piese de sah. Apoi, de la Botosani ne-au dus la Iasi, la proces, la Tribunalul Militar. Era frumos!! Cand am coborat din duba ce ne aducea de la Botosani erau doua siruri de soldati cu baionete catre noi. Nu era frumos? Eiii… Au trecut vremurile astea. Noroc ca eram tineri. Am putut rezista, ca in armata, faci eforturi, mai tarziu simti greutatile. Norocul nostru ca am fost tineri, asa am ajuns la 80 de ani", spune cu liniste fostul detinut politic.
Pentru ca erau tineri, elevii nu au fost chinuiti prea tare, mai ales ca, in nebunia lor, recunoscusera tot. "Nu mi-au gasit manifeste, m-au acuzat ca am participat la sedinta organizatiei Pui de lei".
Cei mai mari au trait iadul pe pamant. Le erau legate degetele aratatoare de la ambele maini si bagati la curent. Erau batuti la talpi, chinuiti, torturati.
"De elevi nu se prea atingeau. Era un locotenent major Feler. M-a chemat la o declaratie si, cand sa plec, mi-a dat un mar. Am vrut sa il pun in buzunar, dar m-a pus sa il mananc acolo, sa nu ma vada nimeni. Era un locotenent Lungu la Botosani, un om negricios la fata, foarte rau. Nu stiu daca mai traieste. Dar Feler e la Suceava, l-am vazut acum vreo 10 ani si mi-a parut rau ca nu m-am angajat in vorba cu el, ca intre doi oameni, sa vad ce mai face", spune, culmea, cu nostalgie si pace batranul.
Medic evreu cu mustata falsa
"Era un capitan evreu. Toti erau evrei la Securitate. Ne-a scos odata afara. In 51 de zile ne-a scos 10 minute afara. Din cauza lipsei de aer eram palizi, supti la fata, ne curgeau gingiile. Se uita la noi si ne spunea: Epave ce sunteti!".
Multi erau evrei in Militie, dintre cei care judecau sau arestau, marturiseste si Maria Puiu. "Povestea mama ca a fost arestat fratele ei, dus la post si batut. Cand s-a dus sa il caute, ca nu stia nimic de el, si sa ii duca de mancare, a vazut, imbracat in haina militara, un medic evreu din Dorohoi. Avea pusa o mustata, el nu avea mustata de obicei. Se cunosteau totusi, Dorohoiul nu era asa de mare. Cand a intrat mama, el a intrebat-o ce cauta acolo. Mama nu l-a recunoscut decat dupa voce, nu ii venea sa creada ca acel om, medic in viata de toate zilele, ii batea, ii interoga pe oameni. Mama i-a spus: fratele ei este acolo, nu stie nimic de el. Lasati mancarea toata aici ca fratele va veni diseara acasa. Seara, dupa ce a intunecat, a venit fratele acasa. Mama si-a dat seama ca pentru ca a cunoscut-o medicul evreu. Altfel putea sa fie mort", poesteste Maria Puiu.
Avocatul apararii: "Luati-l de ureche si trimiteti-l in puscarie!"
Ion Geaman a fost arestat in 1947, pentru ca nu era de acord cu noua oranduire a tarii. "Aveam 19 ani. Ne-a dus la Suceava, unde au inceput cercetari destul de dureroase". De la Suceava a fost trimis la Jilava. A fost judecat la Curtea Martiala Bucuresti, Tribunalul Militar. "La proces, am avut avocat din oficiu. Imi amintesc cum spunea: Uitati-va la el! E elev, e necajit, a marturisit! Luati-l de ureche, sa ii fie de invatatura! Luati-l de ureche si trimiteti-l in puscarie! Noi, in boxa, am inceput sa radeam. Ia uitati-i cum rad, striga avocatul care se zice ca ma apara pe mine!", spune retraind acele clipe Ion Geaman. Organele de stat au dat "castig de cauza" avocatului. L-au luat de urechi si l-au aruncat in puscarie, la Jilava. Trei ani de temnita grea!
Temnita grea cu Tatal Nostru, tabla inmultirii si poezii. Ca sa nu cedezi!
"Am mai stat un pic la Jilava si apoi ne-au dus la Aiud. Era in 1948. O inchisoare foarte stricta, severa. Toata ziua trebuia sa te plimbi prin celula. Temnita grea insemna regim celular, adica sigur intr-o celula de nici doi metri, cat incapea un pat de fier. Fara saltea, numai o patura, si un fel de perna, dar dormeam mai mult jos. Trebuia sa te plimbi, nu aveai voie sa te asezi, te urmarea tot timpul la vizeta. Te plimbai tot timpul, spuneai poezii, Tatal Nostru, Crezul, tabla inmultirii, ca sa rezisti". Spre sfarsitul lui 48, inceputul lui 49, se vehicula ca fac inchisoare speciala pentru elevi si studenti. Pe elevi i-au dus la Targsor-Prahova, pe studenti la Aiud. "La Targsor fusese inchisoare de femei. Erau razboaie de tesut, am invatat sa lucrez la razboi. In 50 am venit acasa. In decembrie 1950 m-am angajat la Uzina Textile Moldova. Am intrat tesator. Am lucrat in anii 50, 51, 52, pentru ca apoi sa ma cheme la cadre ca nu am livretul militar. Cand m-am dus la comisariat, am aflat ca chiar de a doua zi sunt incorporat. Cu alti cetateni, a doua zi ne-a dus la Medgidia, la Canal. Pentru ca atunci legea spunea ca armata se face pana la 26 de ani, in 54 am venit acasa, pentru ca implineam 26 de ani", spune cu o simplitate fantastica Ion Geaman, un om care isi priveste astazi cu detasare trecutul."Fratele matale este un martir!"
Fratii Malos. Batrani si luminosi, sunt si astazi mandri ca au trait pana la aceasta varsta iubind si jertfind totul pentru patria lor. O singura neimplinire li se citeste pe chip si in suflet: tinerii de astazi nu manifesta dragoste pentru neamul lor. Jean Malos a facut 7 ani de puscarie grea, iar Vasile, fratele mai mare, 5. Au trecut prin Aiud, Jilava, Gherla, Canal si alte prapastii comuniste. Jean a fost cel mai chinuit, fortandu-i pe comunisti sa isi recunoasca neputinta: in dosarul botosaneanului scrie clar NEREEDUCABIL.
A fost anchetat la Suceava si la Botosani. Jean a fost condamnat la 7 ani iar Vasile, fratele sau, a primit o pedeapsa de 15 ani, fiind condamnat in lipsa. "Pe mine m-au luat in 48, iar pe el in noiembrie 49. L-au prins la nunta la sora noastra, la Botosani", spune Jean Malos. Vasile Malos a contestat condamnarea la 15 ani si, dupa cativa ani de anchete si procese, a primit doar 3 ani. Insa executase deja patru ani de inchisoare! Daca a meritat atata suferinta? Privind in jur, la ce se intamppla astazi... "Babilonie! Lipseste educatia tineretului. Nu mai este educat tineretul asa cum au fost noi. Acum... Am intrat in Uniunea Europeana. Dar la noi nu a disparut samanta de comunism. Timp de 40 de ani s-a inradacinat si la orice cotitura tot apar din nou", spune Jean Malos.
"A disparut notiunea de neam. Noi nu putem uita sacrificiile mosilor si stramosilor. S-a udat pamantul acesta cu sange de martiri. Traim astazi datorita sacrificiilor lor", mai spune batranul.
Nu regreta nimic din ce a fost. Doar ca nu a murit langa camarazii sai.
"Regret ca nu am murit langa camarazii mei. Pentru ca nu am rezolvat nimic ca m-am intors in viata. Poate ca am mai pacatuit, am adunat pacate. Cineva s-a intalnit la Canal cu fratele meu, Vasile. I-a spus: Ai un frate, Malos? Da! Am stat cu el la Suceava, sa stii ca fratele matale este un martir! Asa i-a spus... Daca muream atunci...", spune batranul cu lacrimi in ochi.
Jean Malos nu a scapat nici dupa ce a ispasit "pedeapsa" pentru dragostea lui de neam. L-au cautat comunistii sa il faca informator: Nu vrei matale sa fii patriot?
"Da, am fost incercat si dupa ce am iesit. Au venit sa ma faca informator. M-au chemat. Cand m-au intrebat, am spus ca eu sunt patriot ca imi fac datoria la locul de munca. Nici in puscarie nu am facut asta, cu dvs. sa fac? Te ducem iar la Gherla, m-au amenintat. Ma duc singur, nu am nevoie! Am batut cu pumnul in masa. Vii la prefectura, mi-au zis. Acolo erau doi capitani de Securitate, care m-au vazut si mi-au spus: Tovarase, mergi si iti vezi de treaba. Esti un om de caracter. Noi o sa te respectam. Pe strada te salutam, daca vrei sa ne raspunzi, ne raspunzi".
"Ce ti-a folosit ca ti-ai iubit tara?"
Astazi, statul ii plateste unui om care a indurat ani de temnita grea, de carcera cumplita, ani de canal, mina, 200 de lei pentru fiecare an de inchisoare. Urmasii primesc 200 de lei pe luna, indiferent de cati ani de temnita au suferit rudele acestora.
"Revolutionarii primesc sume enorme, au fost o zi la baricade si primesc sume enorme. Fostii securisti au pensii mari si ne rad in nas: Ce ti-a folosit ca ti-ai iubit tara?", spune cu amara durere Maria Puiu.
"Trebuie sa obtinem indemnizatii onorabile. Suntem din ce in ce mai putini. Banii celor disparuti se pot recupera, sa primeasca cei ramasi in viata, cat vor mai trai. Fondul este tot mai mic. Noi nu aparem mai multi, ca revolutionarii!".
Mugurel Calinescu, un erou chinuit si dupa moarte!
Aceiasi falsi revolutionari si actuali securisti care trec zilnic pe langa umarul unei mame indurerate, care si-a vazut fiul nimicit de comunisti. Mugurel Calinescu, elevul care a fost anchetat, iradiat, torturat psihic pentru ca a avut curajul sa isi indemne cetatenii la demnitate! Aceasta femeie nu beneficiaza de niciun drept, semn ca rolul opresiv al statului continua si astazi.
"Am vrut foarte mult sa obtina mama lui ceva, sa aiba din ce trai. Dar, oficial, Mugurel Calinescu nu a fost judecat, ci doar anchetat. Am incercat cu Ticu Dumitrescu, dar trebuia modificata legea. Eu tin minte, imi amintesc perfect ziua. Se construia Casa Sindicatelor, era inconjurata de panouri, se intampla prin anii 80. Mugurel Calinescu – nu stiam atunci cine este - scrisese dimineata, si a doua zi pe judeteana de partid: Romani, treziti-va, Solidaritate, Muriti de foame! Acest copil, de unde era un baiat ca un brad, a facut o leucemie galopanta si a murit. Mama trece pe langa ofiterul care l-a anchetat si acesta ii rade in nas. Mama nu primeste nimic. El nu a fost judecat, nu erau legi care sa judece un copil".
Revolutionarii se inmultesc, fostii detinuti politici raman tot mai putini!
"Domnul Mantaluta a decedat. Fratii Malos au suferit mult. Domnul Pavaleanu, care inca traieste si a facut ani de puscarie, dus si in Baragan… Inchisoarea continua cu ridicarea drepturilor civile, plus domiciliu obligatoriu intr-o anumita zona a tarii. Erau urmariti, duminica puneai viza la militie, nu aveai voie sa vorbesti, sa te intalnesti cu nimeni. Toate astea au macinat oamenii", spune Maria Puiu, presedinta Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, filiala Botosani. Suferinta cea mai mare, astazi, este insa aceea ca au ajuns in situatia de a cersi atentie de la autoritati, de la statul care in urma cu jumatate de secol isi schingiuia si tortura proprii cetateni. In Romania, din vreo 200.000 de supravietuitori, au ramas astazi cam 60.000, dintre care peste 50 la suta sunt urmasi, in general sotii."Copiii sunt putini. In cazul meu, parintii au fost stramutati la Roman, unde m-am si nascut. Sunt considerata ca facand parte din categoria celor privati de drepturi. La 5 ani si cateva luni am iesit prima data din oras. Parintii au avut domiciliu fortat, pe motive politice, avere, bunica facuse inchisoare… Cand s-au ridicat domiciile obligatorii oamenii au ramas acolo. In 1962 a fost dat un decret prin care erau eliberati toti cei inchisi pe motive politice. Normele internationale interziceau puscariile politice. Bineinteles ca, dupa 1962, oamenii tot erau judecati, dar pe drept civil, sa nu mai apara in statistici drept detinuti politici", povesteste Maria Puiu.
O lectie vie
La Botosani, ca peste tot in tara, se imputineaza pe zi ce trece. Sunt in asociatie aproximativ 200 de detinuti din tot judetul, dar majoritatea sunt urmasi. In total sunt cam 120 de fosti detinuti. "Au mai decedat. Marea majoritate au varste de peste 80 de ani, putini sunt de 77-78. Avem si de peste 90 de ani. Este greu, ne deplasam mai greu, dar speram sa rezistam pana in mod natural ne sfarsim", spune parca cu resemnare Maria Puiu.
O lectie de istorie. Putem sa trecem pe langa ei si sa spunem asemenea calailor: Ce v-a folosit ca v-ati iubit tara? Sau putem sa ne inclinam, sa le deschidem din cand in cand usa sau, de ce nu, sa aprindem o lumanare pentru sanatatea lor. Noi, ca cetateni, putem face multe, cu lacrimi sau fara.
Dar ei, politicienii de astazi, au oare curajul sa lupte ca acesti oameni sa aiba pentru un an sau doi – cat o mai prinde fiecare – o viata decenta, adevarata?
(F. Tonita)
CITESTE MAI MULT DESPRE CAZUL MUGUREL CALINESCU
