Dintre lucrările cele mai importante amintim: Învăţare, gândire şi creativitate, Editura All Beck, Bucureşti, 2003; Inteligenţă constructivă şi potenţial creator, Editura All Beck, Bucureşti, 2003; Motivaţia şi dimensiunile ei axiologice, Editura All Beck, Bucureşti, 2003; Sociologie (compendiu), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.
Este al doilea copil dintre cei opt pe care i-au avut părinţii săi, toţi reuşind să-şi construiască o carieră în diverse domenii de activitate, cercetare, economie sau învăţământ. Tatăl său era originar dintr-o comună din apropierea Herţei, acolo unde a lăsat o moşie foarte importantă atunci când a ales să rămână în România. A crescut într-o familie pioasă, în care credinţa şi morala creştină erau păstrate cu mare grijă. Situaţia economică a zonei precum şi a familiei au obligat-o să ia parte la muncile câmpului de mic copil. Profesoara rememorează cu dragoste amintirile în care mergea la coarnele plugului sau se ocupa de creşterea fraţilor şi surorilor mai mici.
A intrat în anul I de şcoală în toamna în care România întorcea armele împotriva Germaniei naziste (1944), păşind pragul şcolii din satul natal la 6 ani, după care a urmat clasele gimnaziale la Darabani. În 1951 întră la liceu la Dorohoi, într-o perioadă în care drumul de la Darabani spre fosta capitală de judeţ se făcea iarna cu săniile. Atunci când rememorează atmosfera din liceu, o descrie prin cuvintele austeritate şi seriozitate. De asemenea, viaţa de internat se caracteriza prin rigoare şi ordine, atmosferă specifică unui liceu de fete care urmau să devină învăţătoare. Pregătirea viitoarelor cadre didactice era foarte temeinică, iar la începutul anilor `50 încă mai era vizibilă moştenirea interbelică prin cultivarea dimensiunii artistice a educaţiei. Luau cursuri de muzică sau de desen, fapt ce oferea un grad de complexitate ridicat profesionalismului viitorilor dascăli.
Studenta lui Mihail Ralea
"Când am ajuns la facultate, copilul acela din Darabani care eram, vorbeam o moldovenească de care colegii mei m-au îndrăgit imediat". S-a adaptat greu vieţii din Capitală, iar în perioada de început a studenţiei mergea la bibliotecă şi la cursuri în uniforma Liceului Pedagogic, din cauza situaţiei economice critice. Admiterea la facultate i-a adus şi jumătatea inimii, studentul care atunci a îndrumat-o să aleagă secţia de psihologie şi nu filosofie sau pedagogie avea să-i devină nu după foarte mult timp soţ. Despre profesorii din universitate vorbeşte folosind doar expresii laudative.
"Am avut şansa să am profesori mari personalităţi, precum Constantin Rădulescu-Motru, fondatorul Institutului de Filozofie al Academiei Române. În studenţie numai eu şi cu soţul meu am avut curajul să mergem la înmormântarea lui, spiritul său mai domina încă universitatea. Şeful catedrei era Mihail Ralea, deci am avut şansa să audiez cursurile sale de istoria psihologiei. La cursurile sale veneau şi umpleau amfiteatrul pe lângă studenţi, profesori şi tineri universitari". A terminat şefă de promoţie şi i s-a oferit un post universitar la Iaşi, însă acolo era şef de catedră profesorul Pavelcu, care a transmis că ar dori un băiat asistent şi nu o fată, şi prin urmare a rămas la Universitatea din Bucureşti. În schimb soţul a debutat la catedra Universităţii din Iaşi.
Sancţionată din cauza cununiei religioase
Constrângerile regimului de democraţie-populară nu au ocolit şi familia Constantinescu-Stoleru. Soţul, ai cărui părinţi aveau o moşie importantă, a fost nevoit să facă un periplu prin învăţământul preuniversitar pentru ca în final să ajungă să predea la universitate. "Şi eu am avut o sancţiune. Deşi la Darabani, în Eşanca, şi într-o mare taină, auzind că m-am cununat religios mi-au dat o penalizare când eram studentă, doar că decanul de atunci, om de o mare valoare, m-a chemat la el în birou şi m-a încurajat. Unul care devenise apoi ministru la externe şi apoi la finanţe, când am primit sancţiunea m-a întrebat: «Tovarăşa, e adevărat că ai mers la biserică? Şi eu atunci am zis: Care copil de ţăran nu merge la biserică?»". S-a folosit de statutul său de ţăran mijlocaş pentru a-l apăra pe soţ atunci când regimul scotea în evidenţă originea sa "nesănătoasă". De altfel, o dată a fost acuzat că a citit cărţi interzise, a fost ferit de a primi sancţiune chiar de Ion Iliescu, care trecea pe acolo în control din partea organelor de partid. Nu disculpă regimul trecut, dar priveşte cu respect perioada în care terminând ca şef de promoţie erai sigur încadrat în cercetare sau învăţământul superior. Astăzi, spune profesoara cu indignare, toate mediocrităţile care îşi cumpără un loc în Parlament devin cadre didactice sau se comportă ca o elită suprastructurală.
Fără funcţii în partid şi, totuşi, acolo sus
"Nici eu, nici soţul meu nu am avut vreodată o funcţie de partid, spre deosebire de colegii noştri mediocri care veneau de la Universitatea Muncitorească sau de ceilalţi care erau cu capetele pătrate, care au ajuns în funcţii mari". A urmat toate treptele universitare predând 20 de discipline din domeniul psihologiei. Pe studenţi i-a privit mereu cu mare respect, şi i-a implicat în diverse proiecte de cercetare pe teren. Trecerea spre regimul democrat-liberal nu a fost uşoară. Imediat după decembrie 1989, pe fondul dorinţei studenţilor ca universităţile să fie curăţate de foştii colaboraţionişti au loc diverse scandaluri şi chiar excluderi din Universitate. Însă, nu mult după, odată cu revenirea la putere a celor din vechile structuri s-au reîntors cei scoşi din sistem. Ba mai mult, aceştia au început să se coalizeze împotriva profesorilor care şi-au păstrat o imagine bună atât înainte cât şi după 1989. "Atunci când au revenit cei din structurile vechi noi am trecut din nou printr-o grea încercare. Ei doreau ca cei din vechiul partid să conducă în continuare. Am avut de suferit după Revoluţie mai mult decât înainte".
De la universităţi de stat la universităţi private
Din cauza situaţiei tensionate din Universitate de la începutul anilor `90, o parte din profesori s-au pensionat şi au devenit fondatori de universităţi private. "Aşa s-a întâmplat că am devenit fondatori ai Universităţii Spiru Haret. Noi atunci când am plecat i-am luat pe cei mai buni, elita. Între timp lucrurile s-au schimbat. Am plecat de acolo când am văzut că a început căderea". Nu a făcut rabat de la devotamentul faţă de student şi de la calitatea actului educaţional. A avut foarte mulţi studenţi şi se laudă cu cea mai mare parte a lor. Printre numele mai cunoscute sunt Dana Năstase, soţia lui Adrian Năstase, jurnalista Dana Deac, sociologul Alfred Bulai sau psihologul Iolanda Mitrofan. Pe lângă aceştia, multe foste cadre didactice, funcţionari sau lideri politici. "Crin Antonescu a fost şi el studentul meu, atunci când urma cursurile Facultăţii de Istorie, repetând anul, şi venea şi la cursurile de pedagogie".
Cadouri pentru comunitatea natală
S-a folosit de relaţiile apropiate pe care le-a avut cu unii din foştii studenţi şi chiar prin intermediul lui Alfred Bulai a reuşit să deblocheze fonduri consistente (peste un miliard de lei vechi), pentru şcoala din Eşanca. A ajutat şcoala din satul natal cu fonduri proprii, susţinând refacerea gardului şi o parte din lucrările de consolidare şi renovare. A întristat-o foarte mult atunci când lucrările s-au sistat. Dintr-un respect deosebit pentru satul natal, pentru oamenii de acolo şi pentru părinţi săi a dăruit comunităţii o statuie a ţăranului român şi una a lui Ştefan cel Mare, care aşteaptă să fie instalate în curtea şcolii din Eşanca. Nu poate să nu îşi exprime revolta faţă de contrastul care există între situaţia socio-economică a zonei şi reprezentarea politică la nivel înalt.
"Am vrut acum să fac un demers special, m-am abţinut de la diverse acţiuni ca să nu iasă vreo supărare. M-am ferit să intervin acolo unde ar fi putut-o face reprezentanţii politici. Am trimis pentru şcoală tablă zincată şi cutii de vopsea. Se pare că o parte din tablă a ajuns şi pe la persoane particulare. Un sfert de miliard de lei vechi am trimis pentru pictura catapetesmei Mănăstirii Sfânta Treime Eşanca iar Bisericii Sfântul Nicolae din Darabani i-am dăruit candelabrul acela nou… Construim case memoriale dar lăsăm şcolile şi spitalele în paragină şi punem copii de clasele I-IV să facă naveta. Foarte supărată am fost şi atunci când am aflat că Şcoala Balş a fost lăsată să se dărâme". Deplânge stilul contemplativ, tot mai îmbrăţişat de majoritatea societăţii. Speră în continuare că proiectele care sunt gândite pentru a fi puse în aplicare la Darabani vor deveni cândva realitate.
(Material complet si FOTO pe darabaneni.ro)
