Dana Tapalaga s-a nascut in Botosani, in anul 1968. Orasul mai pastreaza si astazi nebunia creatoare, entuziasmul unor tineri artisti care mai tarziu aveau sa faca, fiecare, istorie in teatrul romanesc: Vlad Ivanov, Dan Puric, Daniel Badale, Carmen Ungureanu. Ani care pentru fiecare dintre actorii enumerati reprezinta o adevarata scoala de teatru, temelia pe care au cladit apoi destine, spectacole, succese pe scenele lumii intregi. Fiecare dintre "frumosii nebuni" ai Botosanilor de atunci a urmat apoi facultatea de Teatru, toti au jucat roluri memorabile sau au stralucit in filme premiate pe plan international.
Dana Tapalaga, o actrita de o discretie si o cumintenie specifica moldovencelor, pare sa-si fi trait in timp propriul rol: entuziasm, munca, dragoste, durere, credinta. Rolul Maicii starete, in filmul "Dupa dealuri, de Cristian Mungiu, film premiat duminica la Cannes, a venit intr-un moment de crunta ravasire pentru actrita Dana Tapalaga.
Un interviu oferit cititorilor Stiri.Botosani, botosanenilor de pretutindeni, carora Dana Tapalaga le transmite curat: "Mi-e dor in fiecare zi de voi! Sa va dea Dumnezeu dragoste, credinta si nadejde!".
"Cea mai frumoasa perioada din profesia mea ramane cea de la Botosani"
Care a fost prima experienţă în teatru?
Prima experienta in teatru.... Cea mai intensa a fost pregatirea spectacolului "Secvente", alaturi de prietenii mei Carmen Ungureanu, Vlad Ivanov si Daniel Badale… Sub bagheta magica a lui Dan Puric am lucrat intens cateva luni. Dan ne-a crescut si ne-a format ca viitori artisti. Am fost o norocoasa, spre deosebire de alti tineri din zilele noastre.
Când a fost debutul în cinematografie? Va bucura reintoarcerea pe marele ecran, v-ati dorit acest moment?
Am jucat in anii `95, intr-un film regizat de Marius Sopterean. A! Si am facut cateva scurt-metraje in perioada studentiei... Sigur ca ma bucura aceasta reintoarcere, sper sa nu fie de scurta durata... pana la urma Dumnezeu hotaraste.
Numele dvs. apare, o vreme, alături de Dan Puric, Vlad Ivanov, Daniel Badale şi Carmen Ungureanu, în perioada "frumoşilor nebuni" ai micului oraş moldav. Ce ne puteţi spune despre acei ani?
Asa cum v-am spus deja, cea mai frumoasa perioada din profesia mea ramane cea de la Botosani... Cand ma gandesc la acei ani imi dau lacrimile... Cat entuziasm… cata implicare… cata daruire! Alaturi de Dan Puric simteam ca raul nu exista. Ca zborul este posibil pentru artist si ca trupul poate picta rasaritul... Au fost oameni la Botosani care ne sprijineau foarte mult, printre care doamna Elena Hariuc (Casa Tineretului), doamna Carmen Simionescu ( Casa Armatei). Le multumesc acum, pe aceasta cale!
"Eram cioburi, imi pierdusem jumatatea..."
Susţineţi, cu delicată modestie, că biografia dvs. dispune de "foarte puţin material în ceea ce priveşte viaţa profesională". Cu toate acestea, aţi jucat în filmul lui Cristian Mungiu, aţi trăit - şi trăiţi în continuare - experienţe teatrale alături de mari actori ai României. Ce v-a rămas în mod deosebit în suflet, pornind de la perioada trupei de pantomimă de la Botoşani şi până la succesul filmului "După dealuri", premiat la Cannes?
In suflet... In ceea ce priveste profesia… Botosaniul ca o mica Venetie… Dan Puric ca un vapor cu panze… Carmen, Vlad si Daniel, adevarati camarazi… Dem Radulescu, profesor maiastru in perioada studentiei… Acesti oameni sunt in sufletul meu si-i port cu mine peste tot...
Cum aţi ajuns să jucaţi în filmul lui Mungiu, în rolul Maicii stareţe din filmul "După dealuri"?
Datorita directorului de casting, Catalin Dordea. El a fost cel care a insistat sa ma prezint la casting. Eram cioburi, imi pierdusem jumatatea... Sotul meu, actorul Patric Petre Marin fusese victima unui accident oribil provocat de un individ fara suflet... si nu reuseam sa-mi revin. Cristian m-a luat in filmul lui atunci cand toata lumea - mai putin familia mea - m-a abandonat. Unii poate au crezut ca moartea se ia, altii nu doreau oameni tristi alaturi... Cristian a avut incredere in mine. Alaturi de el si de colegii mei am reinvatat sa rad, am scapat de cortizon, am invatat sa merg inainte. Cand am vazut cat de voluminos este scenariul m-am speriat. Stiam ca nu va incapea in doua ore. Nu am luptat pentru acest rol. L-am primit in dar… Cred ca Dumnezeu asa a vrut. I-am cerut binecuvantare parintelui meu duhovnic pentru ca urma sa ma joc cu focul... trebuia sa imbrac straie monahale. Am primit binecuvantarea. M-am gandit ca parintele meu si-a asumat aceasta binecuvantare ca pe o povara… nu suporta sa ma mai vada desfigurata de durere si atunci a acceptat implicarea mea in acest film... de dragul meu. Am reusit sa fac acest film si datorita fratelui meu si familiei lui care m-a sprijinit si m-a incurajat si a fost alaturi de mine si de copiii mei. Le multumesc din suflet pe aceasta cale.
"Am stiut ca moldovencele noastre dragi vor lua premiu"
Aţi declarat la conferinţa de presă organizată înainte de Festivalul de la Cannes: "Pentru mine acest film a fost o mare responsabilitate pentru ca a fost in contradictie totala cu credinta mea de crestin practicant. Sper sa ma mai primeasca parintele in biserica. Tot ce se intampla cu Alina era impotriva fiintei mele, erau lucruri pe care nu le puteam face in mod natural. A fost foarte dureros. Au fost momente foarte grele si pentru ca platoul a fost pe un deal unde era foarte frig". Care ar trebui să fie mesajul acestui film pentru un "creştin practicant", pornind de la ideea că un lucru care şochează poate produce schimbări pozitive în cel care priveşte?
Acest film este dureros, este siberic… Este o poveste inspirata dintr-un caz social real. Un film care pe unii ii va dezechilibra, iar pe altii ii va echilibra. Alb sau negru. Interesant este cum toate personajele au intentii bune pentru fata asta, iar rezultatul este dezastruos. Eu acum am mai multe date despre ceea ce s-a intamplat in realitate la Tanacu, asa ca o sa-l apar pe parintele Daniel Corogeanu alaturi de maicutele condamnate. O sa-i las pe spectatori sa descopere mesajul filmului.
Cum aţi trăit momentul Cannes 2012? Vă aşteptaţi ca filmul să fie premiat şi, mai ales, colegele dvs. de platou (Cosmina Stratan si Cristina Flutur) să fie distinse cu premiul pentru interpretare?
Este un spectacol! Daca n-o iei prea in serios te poti distra grozav! E bine sa traiesti aceste emotii macar o data-n viata! Erau in competitie foarte mari regizori, care mie imi plac mult, cum ar fi Cronenberg, Haneke, Ken Loach. Stiam ca va fi o lupta stransa. Aseara am facut o declaratie la Realitatea, din care s-a spicuit si m-a durut. Sigur ca ne-am fi dorit sa ia Palme d`Or-ul, dar cred ca Haneke a facut un film tulburator, care avea nevoie de acest Palme d`Or! Nu am vazut filmele, deci nu stiu. Ma bucur mult pentru Cristian, pentru ca a muncit enorm pentru acest film. Da! Am stiut ca moldovencele noastre dragi vor lua premiu. Imediat dupa ce am vazut filmul! Pentru toti moldovenii e un prilej de mare bucurie, sa stiti! Cel mai important premiu il da publicul. Sigur ca omul obosit de criza financiara, de dezastrul economic, de esecurile repetate... nu mai vrea drame... vrea comedie, vrea actiune, nu un film de doua ore jumate cu muzica minimala, cadre lungi... cu lucruri care nu plac... dar… Dumnezeu o sa vada de drumul acestui film facut intr-o iarna grea, la temperaturi de -25 grade, pe un deal de langa Campina.
Un gând pentru botoşăneni?
Dragii mei botosaneni, pe unde am umblat in lumea asta, nicaieri nu am simtit duiosia, vorba dulce si simplitatea celor de acasa! Mi-e dor in fiecare zi de voi! Sa va dea Dumnezeu dragoste, credinta si nadejde!
Vă mulţumim! Vă aşteptăm cu drag acasă!
(A consemnat Florentina Toniţă. Interviu publicat pe 28 mai 2012)
