Dinu Diaconescu s-a nascut pe 25 septembrie 1955, in Vaculesti, Botoşani. La 16 ani a plecat la Bucuresti, unde a urmat o scoala profesionala pana in 1974, an in care s-a intors in Moldova, urmatorii patru ani petrecandu-i in fabrica de sticla din Dorohoi, la sectorul productie.

Talentul si capacitatea conturarii artistice a sticlei l-au dus, in 1978, dupa anii de ucenicie, la studioul de creatie al fabricii, unde a activat pana in 1991.

Dupa 1991 merge pentru prima data in Franţa, unde munceste ca sticlar. In perioada 1993-1995 lucreaza la studioul de Francoise Cortese ca designer şi artist de sticlă si face vizite la Murano, in Italia, pentru documentaţie. Se intoarce in Romania, la Dorohoi, in 1995, un an activand alaturi de Ioan Nemtoi.  In 1998 este invitat in Franta, unde face demonstratii de arta a sticlei.

Lucrarile lui Dinu Diaconescu se gasesc in galerii din Bucuresti, lucrarile sale plecand in Germania, Franţa, Olanda, Brazilia, Italia, Japonia, Elveţia şi Statele Unite.

In prezent, Dinu Diaconescu locuieste, alaturi de sotie si fetita lor in varsta de 7 ani, in Franta, in orasul Paimpol, pe malul Marii Manecii, in Bretagne. "Lucrez pe Insula Brehat, la 7 minute cu masina de Paimpol, pana pe insula fac cu vaporul cam 12-15 minute. Atelierul se numeste -Verreries de Brehat si suntem  aici  din mai, anul trecut. Este o regiune foarte frumoasa", ne-a marturisit artistul dorohoian, care a acceptat sa raspunda, pentru cititorii nostri, la cateva intrebari.


Dupa 20 de ani...

Pentru a doua oara alegeti Franta: prima data in 1991, a doua oara 2011. Cu ce ganduri ati parasit Dorohoiul in 1991, cand Romania se trezea din euforia libertatii postcomuniste, si cum ati plecat peste alti 20 de ani? Aceleasi dezamagiri, alte sperante?

In 1991 am plecat ca sa fac ceva pentru familia mea si, din cate imi amintesc, sa pot plati mai usor  apartamentul pe care-l aveam. Eram tanar si nu am plecat din cauza unei dezamagiri anume. A fost si placerea de a cunoaste lumea, si dorinta de un pic de aventura in necunoscut.

Dupa 20 de ani? Da, exact ca in romanul lui Alexandre Dumas, cu muschetarii, si parca a fost ceva predestinat, caci a fost prima carte pe care am citit-o. Eram in clasa a IV-a, cred. Acum au fost cateva dezamagiri, dar si planuri de viitor pe care nu mai aveam nici o sansa sa le realizez in Dorohoi sau Romania. Am 57 de ani, dar eu nu fac parte dintre cei ce bat tablele pe langa bloc… Cand  am revenit  din Franta prima data, am revenit cu speranta ca se va schimba in bine  si tara noastra. Am muncit mult, cu speranta  ca punand  si eu umarul  la schimbarea la care visam se va si realiza. MARE DEZAMAGIRE. 20 de ani si nimic. Ba chiar, la nivel de Dorohoi, era mai rau. Dupa atatia  ani de sticlarie , si cand ai o experienta mai mare in munca ta, e greu sa gandesti sa schimbi totul si sa o iei de la capat  cu altceva. Aveam contact mereu  cu Franta si am inceput a cauta pe net de lucru. Am gasit pe cei de aici care voiau sa vada cum lucrez. Inca mergem cu dificultatem, dupa o operatie de hernie de disc, dar nu am vrut sa ratez ocazia si iata, sunt din nou in Franta.


"Nu are tara vreo vina de situatia in care este!"

Cum este viata dvs. acum? Ce ati gasit in Franta si i-a fost imposibil Romaniei sa va ofere?

Acum sunt mai linistit. Lucrez 5 zile pe saptamana, mult mai lejer, ma bucur de fiica mea de 7 ani si de sotie, care imi este alaturi. Conduc atelierul si organizez munca, patronul ma apreciaza, castig bine, vizitez mereu imprejurimile si sunt multumit. Ca sa fac o diferenta intre Romania si Franta… e cam simplu. In Romania  am lucrat  35 de ani  si am 840 de lei pensie. In Franta am lucrat 4 ani, am construit atelierul in Dorohoi, am cumparat doua masini, am platit un apartament cu 4 camere. Am facut o operatie la Paris pentru problemele mele auditive si nu am platit  nici un ban. Asa operatii se fac azi si la noi, si costa 40 000 euro.

Deci cam tot ce am realizat mai important a fost in Franta. Eu fac parte dintre cei care tin la tara mea, dar realitatea e asta. Romania mi-a dat nationalitatea si limba - sunt multumit -   si nu are tara vreo vina de situatia in care este.



Inainte de 1989 ati fost desemnat, in mai multe randuri, cel mai bun sticlar din Romania. V-a ajutat in vreun fel aceasta distinctie in tara dvs.? Ati simtit ca sunteti respectat, apreciat aici?

Faptul ca  am fost desemnat cel mai bun sticlar din Romania a fost benefic la nivel de fabrica si oras. Atat, cred. Eram apreciat de colegi, sefi, prieteni si mai luam si premii pentru concursurile la care participam, cat si pentru munca in productie sau creatie.


"Dorohoiul putea fi ca Murano. Francezii stiu totul despre sticla!"

Cum este privita arta sticlei in strainatate, fata de perceptia pe care o are Romania vizavi de acest domeniu? Suntem noi prea saraci pentru a ne bucura de frumos sau e vorba despre o lipsa de atentie (sa nu spunem ignoranta!) acordata artei si artistilor in general?

Aici e alta poveste cu sticla, si e si frumoasa povestea! La prima iesire in Franta am fost dat la cateva ziare  si la o revista de specialitate. Mai tarziu, cautand de lucru in alta parte, am pus un prieten sa  sune sa vorbeasca despe mine si am fost uimit ca oamenii deja stiau de mine si au acceptat imediat sa dau o proba de lucru. Si asta era la 1 500 km distanta. Am avut ocazia sa lucrez cu elevi de la o universitate de  sticlarie de arta ca stagiari si prin intermediul lor s-a largit cercul de cunostinte foarte usor. Nu stiu cum se face, dar aici toti sticlarii sunt intr-o permanenta legatura si asta face mult bine la toata lumea. Noi suntem mai saraci, dar si la punga si la cultura sticlei, cred eu.

Francezii stiu totul despre sticla, e o traditie mare aici si e ceva sa practici aceasta meserie. Cat despre atentia acordata  artistilor, e cam trista povestea. Nu arta, nu artisti, nu cultura! Toti care se dezbraca cat mai mult si devin vedete de TV! Ori noi avem multi oameni de cultura, artisti, actori care ar trebui sa se afle mai des la TV. Pentru mine si un taran, onest si gospodar, merita dat la TV, ca ei au reprezentat  si reprezinta oamenii cei mai buni pe care ii are Romania.

Dorohoiul a fost un punct important pe harta Romaniei, un centru al sticlei recunoscut pe plan international. Ce a pierdut Botosaniul, Romania, prin desfiintarea si, de ce nu, distrugerea acestei embleme construita cu migala in zecile de ani?

Mare pierdere pentru oras, judet si tara! Cu ce sa se dezvolte zona noastra acum? Productie nu faci, sport de performanta nu faci, turism nu ai. Dorohoiul putea fi ca Murano, mereu cu clienti straini si turisti prezenti in zona, dar cu politicul de azi e catastrofa…

Ce stiu francezii despre Romania? Va simtiti confortabil in Franta venind dintr-o tara pe care iata, in primul rand noi, romanii, nu vrem sa o mai recunoastem? 
 
Sunt categorii de francezi care stiu multe despre tara noastra, mai ales cei care au venit de cateva ori in vizita. Aici unde sunt acum stiu doar ce le spun eu. Ma simt  foarte bine in Franta, cred si datorita faptului ca sunt  cu sotia si fetita impreuna, dar tin mult la Romania si la originea mea. Intr-o zi vine fetita la mine si-mi arata o harta a Europei si, jos, fotografii cu toate steagurile. Mi-a aratat steagul nostru si se batea in piept zicind: Tata, Romania. Am fost foarte mandru de asta si, iata, nu pot uita. Cei care nu-si iubesc tara sunt oameni fara directie, fara caracter puternic si fara educatie.

Problema nu a fost si nu este tara, ci cei care ajung sa administreze tara si nu sunt buni pentru asa ceva. Politicienii au facut din politica o specula si fac averi nici ei nu stiu pentru ce si pentru cine, si mai pretind a fi platiti, ca, vezi Doamne, ei muncesc si fac eforturi. Cum sa faca legi bune si drepte acesti oameni?? E mult de spus aici si doare, asa ca raman la atat…




"Pentru mine e cea mai grozava meserie!"

Cand va intoarceti acasa?

Cred ca am sa ma intorc acasa, chiar daca nu stiu o data anume, dar cum am spus, am ceva de realizat  si e nevoie de ceva timp.

Ganduri pentru artistii romani... Care este cel mai bun sfat pe care dvs. l-ati urmat si pe care, iata, simtiti ca il puteti transmite mai departe?

Toti artistii romani sa fie mai uniti, sa faca totul cu placere si ambitie. Regret mult ca meseria de sticlar e pe cale de disparitie  si nimeni nu face nimic. Ma doare sufletul ca stiu atatea si nu am cui transmite aceste cunostinte. Aci sunt primarii care te ajuta cu spatiu si bani lunar, ca sa se poata mentine aceasta traditie si sa atraga turisti. In Franta au si universitate de sticlarie de arta, iar noi nu avem nici macar un atelier pentru studenti si elevi. Pentru mine e cea mai grozava meserie. Gasesti la ea tot ce vrei: aventura, efort, transpiratie, creatie, emotie, necaz si bucurii. Chiar tot ce vrei, si acestea nu se termina niciodata, atat timp cat poti munci si pui pasiune in munca ta. De multe ori iti vine o idee noaptea si astepti ziua sa incerci, sa vezi daca reusesti asa cum ai visat tu. La caldura cuptorului si dupa ce te mai frigi un pic, dar reusesti ceva ce place la toata lumea, e o mare multumire. Esti fericit!

Eu personal am urmat un sfat de la tata - sa fac bine lucrul de care ma apuc, sa ramana ceva facut de mana ta in urma! Asta as sfatui pe toti. La mine in familie, in Vaculesti, toti stiau sa faca ceva si ne-au transmis si noua. Tata era tamplar si are zeci de case facute, mama era specialista satului in tesutul covoarelor, impletit, crosetat sau cusut plapumi si totul cu mana, iar noi, cei mici, ajutam cum puteam ca mici mesteri.

Multumesc, domnule Dinu, si sa veniti cu bine acasa!

Va doresc sanatate, si salutari la toti botosanenii!

(A consemnat Florentina Tonita)








 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI: "Calendar ortodox, 24 noiembrie: Sf. Sfinţiţi Mc. Clement, Episcopul Romei, şi Petr..."